Arhivă : Interviuri Înapoi

Mihai Constantinescu despre cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu

Publicat: marți, 21 Octombrie 2014 , ora 13.01

Astăzi, 21 octombrie 2014, Sala Elvira Popescu a Institutului Francez a găzduit întâlnirea de presă ce a marcat debutul oficial al ediției XXII a Festivalului Internațional George Enescu. Anterior acestei conferințe i-am solicitat un interviu lui Mihai Constantinescu, Directorul Executiv al Festivalului.


Domnule Mihai Constantinescu, suntem la aproape o lună de la data la care s-a încheiat Concursul "George Enescu". Care sunt concluziile după această competiție, desfășurată sub titulatura "România contează"?

Am discutat și cu membrii juriilor și cu concurenții, cu toți cei care au fot implicați în concurs; lucrurile s-au prezentat foarte bine. Experiența acumulată în acest an ne determină să spunem că acest concurs este un început pentru acea periodicitate a concursurilor între festivaluri. Numărul mare de spectatori pe care i-am avut, calitatea excepțională a concurenților, corectitudinea juriului au fost determinante în acest sens. Sper să păstrăm același nivel și în edițiile următoare.


Fiecare finală a reprezentat, de această dată, o gală. Vor fi implicați cei patru câștigători și în ediția din 2015 a Festivalului Internațional "George Enescu"?

Evident că vor fi implicați. Vor fi implicați și membri ai juriilor, vor fi implicați și câștigători ai concursurilor anterioare. Deja programul este pregătit și va fi prezentat în cursul conferinței de presă. Începem de asemenea cu o gală, cu câștigători; vor fi recitaluri ale câștigătorilor ediției 2014. În concluzie, diversificăm programul oferind și alte plăceri muzicale celor care doresc să fie alături de noi.


Pentru că ați vorbit despre conferința de presă care va marca debutul oficial al festivalului din 2015, care sunt acum, domnule Mihai Constantinescu, după mai bine de 20 de ani, provocările în a organiza un astfel de eveniment?

Provocări sunt în permanență. Chiar dacă au trecut 20 de ani, chiar dacă avem o experiență în acest sens, chiar dacă unii spun că nu prea mai avem ce să mai aducem nou în festival; totuși noutăți vor fi. Vor fi și din punct de vedere al repertoriului și din punct de vedere al prezenței. Printre numele noi care apar pentru 2015 - Filarmonica din Berlin, Christian Thielemann, Anne-Sophie Mutter, printre alții. Din punct de vedere al repertoriilor vom avea Wozzeck - interpretat pentru prima dată în România, în variantă concertantă; mai avem lucrări pe care le vom prezenta în seriile By Midnight, care, de asemenea, nu au fost prezentate - lucrări de Monteverdi, Handel, Mendelssohn ș.a.m.d.


Veți păstra ideea de a asocia un mesaj festivalului?

Da! Lucrăm acum la ea și, probabil până în lunile martie-aprilie, când va fi următoarea conferință de presă dedicată festivalului, vom avea o nouă imagine a festivalului, care este evident legată de imaginea actuală, dar care va fi actualizată.

Interviu realizat de Lucian Haralambie