ACUM:
16.30
Armonii preclasice (R)
O oază de liniște și echilibru.
Urmează: 17.30 Free
Apoi: 18.00 Planeta jazz De la swing la stilul anilor 2000, marile nume ale jazzului.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Eun-Sun Hong , tânăra sud-coreeană a câștigat premiul I al Concursului Internațional "George Enescu"

Publicat: luni, 22 Septembrie 2014 , ora 17.31

Rochia roșu aprins a unei învingătoare: violoncelista Eun-Sun Hong

Într-o rochie roșu aprins, apariția sud-coreenei aseară pe scena Ateneului Român, în Finala secțiunii violoncel a Concursului Enescu, a încins spiritul competiției. Dacă seara de Gală a fost deschisă romantic de finalista din Statele Unite, Sarah Rommel, absolut fermecătoare și candidă în partitura Concertului în mi minor de Elgar (ulterior am aflat că era prima ei apariție în fața unei orchestre!), atacul violoncelistei asiatice, care a urmat-o pe scenă cu Concertul unu în Mi bemol major de Șostakovici a adus, cu fiecare auftakt al temei, o atmosferă de suspans. Întreaga orchestră a Filarmonicii "George Enescu" sub bagheta lui Ovidiu Bălan a însoțit-o din umbră parcă pe acest teren de luptă. Incisivă. Cu smuciri stridente ale arcușului. Dar și cu plonjări ale coardelor violoncelului între tenebre și lumină - în această compoziție pentru care Rostropovici îl privea pe Șostakovici drept unul dintre "Dumnezeii" muzicii. Prestația lui Eun-Sun Hong ne-a readus la realitatea competiției privită drept descătușare de forță. A spulberat orice urmă din amintirea lui Jacqueline du Pré pe care nostalgic, diafan, profilul bălai al lui Sarah Rommel o trezise sub cupola Ateneului. O palidă, totuși, Jackie... surâzându-ne parcă de departe, de acum mai bine de 50 de ani când în 1962, violoncelista britanică intra în legendă la doar 17 ani odată cu același Concert de Elgar. Nici măcar celălalt finalist american, Tony Rymmer, care a mizat în fața publicului și a juriului pe Dvorak, un adevărat hit al literaturii concertante, nu a reușit, în a doua parte a serii de Gală, să recupereze terenul învingătoarei: Eun-Sun Hong- Coreea de Sud.

Ne întrebam zilele trecute, tot aici pe site-ul romaniamuzical.ro, comentând semifinala secțiunii violoncel: cei din urmă să fie cei dintâi? Răspunsul afirmativ a fost rostit de președintele juriului Lluís Claret și primit cu urale de publicul unui Ateneu neîncăpător, aplauze prelungite și pe scările Ateneului Român de cei aproape 200 de spectatori care au urmărit în direct Finala de duminică seara, 21 septembrie, de pe ecranul amplasat în fața istoricei clădiri a Bucureștiului.


Cum e să fii învingător la finalul unui drum în care ai investit atâta energie, studiu
și emoții?

Este o onoare să fiu câștigătoarea premiului I. Da, a fost multă muncă, efort, înainte și în timpul competiției. Aș spune că au fost 12 zile pe care le-am simțit cât o lună sau mai bine. A fost o experiență intensă, dar fantastică!


Cel mai greu moment al acestui Concurs Enescu?

Pentru mine a fost recitalul din semifinală, a fost greu să ne acomodăm cu acustica sălii de concerte a Ateneului, a fost dificil să comunic cu pianistul (n.r. Nikolai Gerasimez - distins și el în Gala finală de Duminică seara cu Premiul pentru cel mai bun acompaniator în Sonata în si minor opus postum de George Enescu). Dar am muncit, am repetat din greu în sală și în final a ieșit foarte bine.


Sunteți singura concurentă care a interpretat fără partitură această rar cântată Sonată opus postum de George Enescu. A fost prima întâlnire cu muzica acestui compozitor?

Da, nu o cunoșteam și am încercat să o memorez pentru a mă simți eliberată de note, pentru a mă aproapia de sufletul muzicii lui Enescu. A fost un privilegiu să cânt această piesă într-o sală ca Ateneul Român. A fost prima mea întâlnire cu muzica acestui mare compozitor.


Dar Șostacovici, de ce ați ales un concert atât de dificil
și solicitant pentru finală? Ce calități vă pun în valoare?

Îl găsesc foarte autentic. Are emoții adânci. Este o partitură plină de sens. Pur și simplu iubesc să cânt acest concert! L-am interpretat în Coreea luna trecută. Îl cunoșteam deci foarte bine, am știut ce aleg.

Și a fost o bună alegere, din câte se pare. Felicitări! Ce vă aduce dincolo de premiu câștigarea unei competiții? Nu este primul concurs la care participați.

Este adevărat, am deja experiența câtorva concursuri internaționale. Pentru mine, indiferent ce premiu obțin, o competiție înseamnă să dau ce am mai bun în acel moment. Mă ajută să îmi ating potențialul maxim al pregătirii mele ca artist. Îmi înalță limitele. Este ca și cum aș merge cu fiecare pas, cu fiecare etapă de concurs, din ce în ce mai sus.


Sec
țiunea Violoncel este recent introdusă în Concursul Enescu și chiar dacă s-au înscris concurenți din 28 de țări, din întreaga lume, participarea la acest Concurs nu este încă o tradiție pentru lansarea în carieră a tinerilor violonceliști. Care este competiția internațională de prestigiu, recent câștigată?

Iarna trecută, în decembrie am obținut premiul al II-lea la Concursul Penderecki în Cracovia. A fost și acolo foarte multă muncă. Dar am fost destul de mulțumită.

Cum a început povestea dumneavoastră ca artist? Când s-a produs prima îmbrățișare cu violoncelul? Și ce v-a determinat să rămâneți împreună?

La 9 ani am început să cânt la violoncel. O foarte bună prietenă foarte apropiată cânta într-o orchestră, la vioară, iar eu nu visam decât să cânt într-o zi alături de ea, la un instrument. Așa am descoperit violoncelul, și m-am îndrăgostit.

Pentru ceea ce ați devenit în momentul de față, atunci când urcați pe scenă, există o persoană din viața dumneavoastră, o întâlnire, ceva care să vă fi marcat, fără de care să spuneți : n-aș fi ajuns aici! Fie un profesor, fie un prieten, o rudă?

Da. Cu siguranță acea persoană este mama mea. Sigur că și profesorii mei au însemnat ceva. Dar mama în mod special a fost întotdeauna alături de mine, peste tot, în călătoria mea prin muzică. Ea îmi cunoaște fiecare trăire, fiecare emoție, îmi știe și îmi poartă fiecare pas. Profesional, de 6 ani mă pregătesc la Berlin cu Frans Helmerson și pot spune că asta a adus o schimbare majoră, am crescut în acești ani, m-am dezvoltat, ca solist.


Dintre "greii" violoncelului de ieri sau de astăzi există un nume care să vă inspire? un model?

Da. Am mai multe modele, dar nu încerc să imit pe nimeni. Orice mare violoncelist are o anumită latură, de forță. Aș vrea să cred că mă pot inspira din fiecare. Să aleg un nume? Aș spune Pablo Casals. Pentru căldura lui, pentru Bach-ul lui. Ador să ascult Suitele de Bach cu Casals.


Interviu realizat de Ana Voinescu