ACUM:
13.00
De ieri și de azi din arhiva Orchestrelor Radio

Urmează: 14.55 Promo Informații despre evenimentele partenerilor noștri.
Apoi: 14.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Festivalul Radiro 2014 - interviu cu violonistul și dirijorul Nikolaj Znaider

Publicat: joi, 4 Septembrie 2014 , ora 14.43

Nikolaj Znaider este nu doar unul dintre cei mai apreciați violoniști contemporani, dar și unul dintre cei mai flexibili artiști ai generației sale, fiind în același timp un talentat solist, dirijor și interpret de muzică de cameră. În 25 septembrie 2014 vom avea ocazia să-l ascultăm la București, în Festivalul RADIRO, alături de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Stuttgart și dirijorul Stéphane Denève, de care îl leagă nu doar o frumoasă relație profesională, ci și o prietenie apropiată. Nikolaj Znaider va interpreta Concertul nr.2 pentru vioară și orchestră de Bartók, iar programul va fi completat de Simfonia a IV-a în mi minor de Brahms.

Are în permanență o agendă plină, dar a avut plăcerea de a-și face loc în ea și de un interviu pentru Radio România Muzical. Ne-a vorbit despre începuturile carierei sale violonistice și dirijorale, despre vizitele anterioare în România, despre muzicienii care l-au influențat, despre proiecte viitoare și nu numai.


Reveniți în România, o țară pe care ați vizitat-o anterior atât ca violonist, dar și ca dirijor. De fapt, chiar ați debutat la conducerea Orchestrei Simfonice din Londra aici, la București, în 2011. Ce vă amintiți despre acest moment și despre România?

A fost un moment foarte fericit! Alături de Orchestra Simfonică din Londra am urcat pe scenă de foarte multe ori ca violonist, deci nu a fost o noutate din acest punct de vedere. Dar va fi întotdeauna un moment special, după acest concert au urmat multe alte apariții la pupitrul acestui ansamblu și îmi voi aminti mereu locul în care acest debut a avut loc, așa se întâmplă de fapt cu toate evenimentele importante din viață. Îmi amintesc foarte bine Bucureștiul pentru căldura oamenilor și pasiunea cu care primesc muzica. Nu se întâmplă întotdeauna ca muzician să simți că ceea ce faci este într-adevăr important pentru oameni. Și acest lucru m-a mișcat în ambele mele vizite de până acum în România.


De această dată cântați la București alături de Orchestra Radiodifuziunii din Stuttgart și Stéphane Denève, dirijorul șef al ansamblului. Nici aceasta nu este o premieră. Prin ce este specială această orchestră și ce apreciați cel mai mult la cel care o conduce?

Este o instituție minunată în lumea muzicală germană și internațională, este foarte cunoscută printre iubitorii muzicii pentru o serie de video-uri pe care le-au făcut, cred că în anii '70, cu mari dirijori la repetiții. Pentru melomani și pentru cei care studiază dirijatul este minunat să-i vezi pe Carlos Kleiber, Sergiu Celibidache - marele dumneavoastră dirijor, Erich Leinsdorf și alți renumiți muzicieni repetând alături de Orchestra Radio din Stuttgart. Acestea sunt imagini care vor rămâne pentru totdeauna. Iar astăzi, orchestra și-a păstrat acea extraordinară sensibilitate romantică germană a sunetului, care a fost, să spunem, îmbogățită - pentru că l-au avut pe Sir Roger Norrington ca director muzical timp de 10 ani, iar el le-a dat și o perspectivă diferită. De aceea aș spune că este, din experiența mea, o orchestră foarte flexibilă, cu atât mai mult acum, cu Stéphane Denève la conducere, pe care îl admir foarte mult și suntem de asemenea prieteni apropiați. Cred că există o simbioză deosebită între el și ansamblu, dar și între mine și el. Este un muzician și un om generos și abia aștept să fim din nou pe scenă împreună.


Cum ați primit invitația de a participa la Festivalul RADIRO?

Programul face parte dintr-un turneu, iar când ni s-a spus că vom merge și în România am fost foarte bucuros, am multe amintiri frumoase de acolo.


Cum vi se pare ideea de a organiza un Festival dedicat Orchestrelor Radio?

Este o idee minunată! Dintr-un motiv sau altul, unora dintre managerii muzicali nu li se pare "sexy", cred că așa se exprimă, cuvântul radio folosit în titlu. Se preferă filarmonică, simfonică, deoarece cuvântul radio li se pare unora că nu ar fi destul de prestigios. Desigur, este o prostie, pentru că știm bine că unele dintre cele mai mari orchestre din lume sunt orchestre radio. Așadar cred că este o idee extraordinară să alături într-un festival câteva ansambluri radio care își reprezintă țările din care provin.


Ați ales să interpretați Concertul nr.2 pentru vioară și orchestră de Béla Bartók, o lucrare pe care ați abordat-o pentru prima dată în 2010. Care este viziunea dumneavoastră asupra acestei partituri?

Este o lucrare interesantă, aș spune una dintre capodoperele literaturii violonistice ale secolului XX. În ea, Bartók reușește să realizeze o simbioză perfectă între tehnica clasică, să spunem, de compoziție și elemente folclorice. Aceste două paliere aproape nu se pot distinge, ceea ce face ca lucrarea să fie foarte specială. O poți asculta pe mai multe niveluri și asta mi se pare cea mai mare și cea mai interesantă provocare - un opus care se desfășoară astfel vorbește simultan mai multor categorii de oameni. Bartók reușește să realizeze acest aspect aproape ca nimeni altul.


Ați afirmat că atunci când cântați cu orchestra gândiți în termeni de muzică de cameră.

Cred că atunci când studiezi nu doar ce revine viorii, ci muzica în general, îți dai seama că vioara este doar o parte, desigur, de multe ori - spre exemplu într-un concert pentru vioară - cea mai importantă, dar nu tot timpul. Când înțelegi asta, restul vine natural. Prin perspectiva muzicii de cameră înțeleg că trebuie să fim atenți întotdeauna la ce se întâmplă la celelalte instrumente, trebuie să înțelegem și celelalte voci melodice, nu doar pe a noastră. Cred că este greșit să gândim așa doar în muzica de cameră, acest lucru trebuie avut în vedere permanent. Orice muzică am interpreta, ansamblul poate funcționa doar dacă înțelegem că suntem parte dintr-un întreg.


Știm cu toții că aveți de asemenea o carieră de succes ca dirijor și ultima dată când v-am urmărit în România, la Festivalul Enescu din 2011, erați la pupitru. Așa că v-aș întreba cum lucrați acum sub bagheta unui alt dirijor? Vă gândiți adesea în acest timp la propriul mod de a aborda acea lucrare?

De când am început să dirijez la rândul meu am devenit mult mai îngăduitor atunci când cânt, mult mai tolerant și la fel cu alți soliști, atunci când dirijez. Acum, când dirijez un violonist știu cât de greu este și empatizez mult mai bine cu el. Înainte de a începe să dirijez, poate că nu-i simpatizam îndeajuns pe cei care făceau asta, dar acum lucrurile s-au schimbat, pentru că știu de asemenea că nu-i ușor. Am devenit mult mai răbdător.


Cum ați început de fapt să dirijați și cum ați ajuns să aveți prin asta o a doua carieră?

S-a întâmplat în mod natural, pornind de la studiul unui număr din ce în ce mai mare de lucrări. De exemplu, trebuia să mă pregătesc pentru o înregistrare a Concertului de Beethoven și m-am gândit că eu cunosc acest concert și că de fapt trebuie să găsesc un alt mod de a înțelege această muzică. Așa că am început să ascult și să analizez simfoniile. La fel, încercând să-l înțeleg pe Mozart am început să-i descopăr operele. Așadar, prin lărgirea orizonturilor mele am început să conștientizez existența unor repertorii magnifice. De aici a pornit nevoia mea de a dirija, acum mai mult de 10 ani, când mi-am spus că trebuie să fac asta!


Dar violonistul Nikolaj Znaider, cum s-a îndrăgostit el de acest instrument?

Se pare, nu-mi amintesc însă asta, că la aproximativ un an după ce începusem să cânt la vioară l-am văzut la televizor pe Itzhak Perlman și asta m-a făcut să vreau într-adevăr să devin violonist. M-am îndrăgostit de sunetul viorii, apoi de repertoriul scris pentru acest instrument, a fost pentru toată copilăria și adolescența mea cea mai mare pasiune. Sunt îndrăgostit de puterea expresivă a viorii, care nu poate fi găsită exact în același fel la niciun alt instrument. Câteodată, după câteva săptămâni în care nu concertez, atunci când mă întorc la vioară sunt încă surprins și mișcat de puterea acestui instrument.


Apoi, la vârsta de 21 ani ați câștigat Concursul "Regina Elisabeta". Ce s-a schimbat după acest triumf?

Multe s-au schimbat. Este un concurs mare și a avut imediat efect din punct de vedere al concertelor și ofertelor de management. Mi s-au deschis multe porți și cred că acela a fost momentul în care cariera mea a luat avânt. Nu poți anticipa ce se va întâmpla într-un concurs sau după acesta, așadar cred că motivul principal pentru care trebuie să participi este pentru a te dezvolta, pentru a încerca să te provoci. Acesta cred că este scopul important, restul poate fi un bonus.


Și dacă am ajuns la subiectul formării, care sunt marii muzicieni care v-au influențat?

Referindu-ne strict la violoniști, un mare idol al meu a fost Perlman și apoi, la fel ca pentru fiecare violonist, Heifetz, pe care când îl descoperi îți dai seama că nimic nu va mai fi la fel, el este violonistul suprem. Cred că influența cea mai mare este în primii ani, pentru că apoi vei deveni, la modul ideal, independent în gândire muzicală și gust. Am fost foarte norocos ca tânăr interpret să am mentori care m-au inspirat. Unul dintre ei este Daniel Barenboim, un altul Sir Colin Davis. În feluri diferite, fiecare dintre ei a avut un efect profund asupra mea, din punct de vedere uman și muzical. Cred că în general în viață, dacă ajungem la oamenii care ne inspiră și ei ne ghidează cu experiența lor suntem norocoși, suntem mai bogați. Iar eu le sunt recunoscător tuturor celor care m-au ajutat.


La rândul dumneavoastră sunteți pasionat de educarea tinerilor muzicieni.

Cred că după un anumit stadiu al vieții, în muzică și nu numai, în viața noastră devin importante și alte lucruri. În final, indiferent de religia căreia îi aparținem, trebuie să fim cu toții de acord că viața aici, pe Pământ, are un sfârșit. Cu cât înaintezi în vârstă, cu atât devine important nu ceea ce ai realizat pentru tine, ci ceea ce poți lăsa în urma ta. Cea mai bună modalitate este de a lăsa ceva pentru copii și tineri. Dacă putem împărtăși experiențele noastre, învățătura acumulată de-a lungul anilor, cred că rezultă o mare satisfacție. Nu este un act de generozitate, ci de împlinire proprie.


Aveți o agendă plină, ne puteți spune care sunt câteva dintre angajamentele dumneavoastră următoare?

Toamna aceasta este foarte interesantă pentru că, pentru prima dată în ultimii ani, voi cânta mai mult decât voi dirija. Cu Orchestra Gewandhaus din Leipzig și Riccardo Chailly avem un turneu în S.U.A, două concerte la Viena, apoi am o înregistrare a Concertelor de Sibelius și Ceaikovski cu Orchestra Radiodifuziunii Bavareze. Am de cântat un repertoriu vast al literaturii violonistice într-o perioadă scurtă de timp. Cred că este vorba despre 6 concerte în 3-4 săptămâni, ceea ce îmi amintește de cum era viața mea acum 10 ani, înainte de a mă apuca să și dirijez. Dar îmi face plăcere. Sigur, am și de dirijat, Simfonii de Mahler cu Orchestra Simfonică din Londra, spectacole de operă la Teatrul Mariinsky, așadar voi avea un program foarte aglomerat.


Ceea ce mă face să vă întreb dacă mai aveți și timp liber. Dacă da, care sunt activitățile dumneavoastră preferate?

Acum nu prea am timp liber, pentru că am doi copii mici, dintre care unul are doar câteva săptămâni și acum viața arată diferit. Dar pot să vă spun lucrurile de care mi-e dor. Să stau o oră relaxat citind o carte și să fac mai mult sport. Acestea sunt activitățile pentru care mi-ar plăcea să am mai mult timp.

Interviu realizat de Andreea Chiselev