În 23 septembrie 2014, de la ora 19.00, la pupitrul Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Praga se va afla dirijorul Ondrej Lenard, într-un program ce cuprinde lucrări de Richard Strauss şi Antonin Dvorak. Încă o provocare marca RADIRO.

Chiar dacă nu a prea avut prilejul contactului cu viața muzicală românească, Ondrej Lenard a ținut să menționeze valoarea școlii noastre componistice pe care a avut ocazia să o cunoască prin lucrări ale reprezentanților ei.

"PRECIZIA trebuie să fie atributul de bază al oricărei orchestre Radio"

Maestre Ondrej Lenard, vorbiţi-ne, vă rog, despre inceputurile dumneavoastră dirijorale...

Ca student - aveam vreo 20 de ani - am devenit maestru de cor la teatrul Național de Operă din Bratislava.

Considerați că dirijatul de cor și cel de orchestră reprezintă "profesii" diferite?

Fiecare dirijor are nevoie de experiența lucrului cu ansamblul coral: e firesc ,deoarece un asemenea colectiv este implicat în interpretarea oratoriilor, a partiturilor vocal simfoniice. Dirijorul trebuie să înțeleagă ansamblul vocal, caracteristicile vocilor. În mod firesc, se lucrează altfel cu o orchestră și cu o formație corală, iar eu m-am considerat foarte norocos pentru că am avut posibilitatea acestei experiențe corale de la început, la Opera din Bratislava. Am devenit apoi dirijor la Orchestra Radio-ului din Bratislava, începând din 1970. Şi am rămas acolo două decenii.

Din experiența dumneavoastră, se poate vorbi despre o anume identitate în cazul unei orchestre radio faţă de cea unei alt ansamblu simfonic sau a unei filarmonici?

Da, în unele detalii. Dar ceea ce mi se pare cel mai important pentru orice orchestră de radio este obișnuința de a avea în permanență un "polițist" în preajmă: un... microfon care nu acceptă nimic fals, nimic greșit! Instrumentiștii trebuie să țină mereu cont de acest aspect, de microfoanele care nu permit nici o abatere de la precizie. De fapt PRECIZIA trebuie să fie atributul de bază al oricărei orchestre radio. Desigur că și filarmonicile trebuie să aibă un astfel de deziderat, dar cum principala menire a unei orchestre radio nu este apariția pe scenă în fața publicului, ci interpretarea la rece, sub microfoane, din experienţa mea de până acum, orchestrelor radio li se cere în primul rând precizie. Vedeți, aceste colective sunt de obicei obișnuite să interpreteze fragmente, să le repete și editarea, "montajul" acestora revine inginerilor de sunet; este în mod firesc o diferență între așa un rezultat și tensiunea expresivă acumulată în timpul parcurgerii unei lucrări integrale, în care și implicarea emoțională a instrumentiștilor urmărește acumulările dramaturgiei muzicale.

Nu îmi permit să spun că o orchestră de filarmonică nu ar trebui să fie "precisă". Este însă diferită situația ansamblurilor radio care cântă "minut după minut" pentru înregistrare. Când ajung pe scenă tracul, emoțiile sunt mult mai mari în cazul colectivelor care nu au un antrenament atât de mare în a cânta "da capo al fine" și asta se simte. Dar fiecare tip orchestră are profilul său, calitățile ei și este o plăcere să colaborezi cu fiecare.

Știm că ați activat mult și în domeniul teatrului liric; există vreo zonă repertorială pe care o preferați între genurile operei și concertului simfonic?

De la bun început am avut în minte un răspuns dat de marele maestru Herbert von Karajan atunci când a fost întrebat cum ar defini modul său de lucru, legătura dintre operă și repertoriul simfonic: "iau dramaturgia din lumea operei și o construiesc în partiturile simfonice, iar sound-ul simfonic îl aduc în operă." Este o simbioză foarte, foarte importantă pe care am încercat să o urmăresc de-a lungul întregii mele activități. A fost ca un fel de motto în viața mea.

Aveți o discografie foarte bogată cu o listă de autori care cuprinde și nume aproape necunoscute, dar și... șlagăre. V-au plăcut înregistrările pentru disc sau acest tip de activitate face parte din "necesitățile", dintre obligativitățile existenței dirijorale actuale?

Vedeți, în cei 20 de ani petrecuți la Radio-ul din Bratislava am înregistrat vreo 1300 de lucrări și acum posibilitățile tehnice permit mult mai ușor trecerea acestora pe CD-uri. Astăzi este o bucurie pentru oricare șef de orchestră să își vadă numele pe un CD. Este un alt fel de "carte de vizită".

Această proliferare a industriei discografice nu dăunează oare vieții de concert, căci publicul poate asculta totul în înregistrări impecabile și nu mai este neapărat tentat să frecventeze sălile de concert?

Este o întrebare foarte complicată. Dar problema se poate pune și altfel: de exemplu, am înregistrat pentru Naxos Simfonia Gotică a compozitorului britanic Havergal Brian scrisă pentru un ansamblu enorm, de o mie de oameni: orchestra are în jur de 250 de membri, iar corul opt sute! Muzica aceasta este așa de bine scrisă și cu un asemenea ansamblu complex nu s-ar putea asculta într-o sală, căci nu poți să asiguri suficient loc pentru interpreți! Iată cum un CD îți oferă ocazia să auzi această muzică, căci altfel ar fi aproape imposibil. Dacă însă ai ocazia să asculți o partitură oferită "live", în sală, atunci categoric este de preferat unui CD.

Suntem într-un an "Richard Strauss"...

L-am considerat întotdeauna pe Richard Strauss un geniu, o personalitate care a adus de fiecare dată ceva nou. Muzica sa este un foc de artificii dar este și foarte intimă, foarte... sensibilă, dar și furtunoasă uneori! Se spune că lucrările lui sunt foarte complicate: poate pentru că discursul lui componistic nu este deloc simplu, pentru că orchestrația sa este atât de minunată! Aceste partituri trebuie foarte amănunțit studiate înainte și abia apoi te poți prezenta liniștit în fața orchestrei pentru a face să răsune o asemenea muzică splendidă. Este foarte frumoasă, dar și foarte dificilă.

Suita din "Cavalerul rozelor" ilustrează și măiestria simfonică a autorului, dar și legătura cu lumea operei... Ați dirijat și spectacole cu lucrările sale din cadrul acestui gen?

Din creația lui Richard Strauss nu, din păcate. Dar aceste extrase din "Cavalerul rozelor" sunt atât de cunoscute și pe afișele de concert, așa că am doar regretul de a nu fi dirijat opera.

Dar Burlesca pentru pian și orchestră?

Am cântat-o de multe ori și cu Orchestra Radio din Praga în concerte. Este o bijuterie, o "spumă", o piesă minunat de frumoasă. Burlesca este o lucrare specială: nu are pauze, nu este structurată în părți distincte, ea pur și simplu curge rapid de-a lungul minutelor și te face să descoperi această minunată muzică a lui Richard Strauss.

Este Dvorak unul dintre compozitorii dumneavoastră preferați?

O, da! Și iubesc în mod special această a 7-a simfonie care mi se pare un adevărat... auto-portret, este, cum să vă spun, ca un "curriculum vitae" care te face să sondezi adânc, foarte adânc în această muzică înainte de a te încumeta să o interpretezi... Iar Dvorak este unul dintre cei mai îndrăgiți compozitori ai mei.

La București veniți cu muzică romantică. Dar repertoriul dumneavoastră este deschis unor epoci foarte diferite.

În radio (la Bratislava, la Praga și nu numai acolo) abordăm frecvent în înregistrări și muzica veche și cea romantică dar, desigur și cea contemporană. Este îndatorirea noastră de bază. Noi suntem pionerii noilor creații pe care le aducem de pe masa de lucru a autorilor către public. Suntem un fel de apostoli... 'Iată o lucrare nouă, ascultați-o, ce părere aveți?' Rolul dirjorului este să valorifice totul la maximum, să facă în așa fel încât această muzică nouă, contemporană să "spună" ceva auditoriului în măsura în care poate! Nu fac alte diferențe - pentru mine nu există decât două feluri de muzică: bună sau proastă!

Aveți deja experiențe frumoase cu Orchestra Simfonică Radio din Praga.

Această stagiune a fost deja a treia din contractul meu la Praga, care a și fost prelungit pentru anii următori. Este o satisfacție pentru că acest colectiv este unul cu adevărat strălucitor în context european. Lucrul cu acești muzicieni excelenți care atunci când cântă sunt implicați sută la sută - nu doar în înregistrări, ci și în concerte - reprezintă realmente o bucurie pentru mine. Am sentimentul că putem realiza şi concerte și înregistrări minunate.

În afara muzicii există și alte domenii care vă preocupă în mod deosebit, care vă prilejuiesc satisfacții?

Da, desigur! În acest sens chiar am multe: mă refer la... grădina mea! De exemplu am sădit acolo în februarie, 270 de tomate și 200 de ardei. Este o relaxare extraordinară pentru mine în perioada verii să observ cum încet, încet se coc legumele și trebuie culese; apoi urmează conservarea lor. Acesta este un autentic hobby al meu.

Îmi place să fac și conserve (de exemplu, am o rețetă grozavă de ketch-up). Într-un asemenea sezon, bucătăria îmi aparține mie și nu soției mele!