ACUM:
7.00
Allegro... de sărbătoare
Urmează: 9.50 Promo
Apoi: 9.54 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Nou volum semnat de muzicolog Despina Petecel Theodoru

Publicat: vineri, 23 Mai 2014 , ora 13.17

Sub egida Editurii Muzicale a apărut un nou volum pe care îl avem foarte proaspăt în față semnat de colega noastră Despina Petecel Theodoru, rod al activtății sale radiofonice din anii '90-2000 și poate de mai înainte, așa cum putem să citim în Prefață. Este vorba despre Muzica - sferă a interferențelor, un titlu care trimite ascultătorii de radio la ciclul de emisiuni realizate de către Depina Petecel Theodoru pentru Radio România, în urmă cu 20 de ani. Aș pleca de la invitația de a citi volumul. Reamintim de o premisă care a stat și la baza ciclului de emisiuni de care vorbeam, și anume, aceea a muzicii în accepțiunea inițială putem spune, mousiké, pe care ne-au lăsat-o părinții fondatori ai culturii europene, grecii antici. Este o noțiune cu caracter polisemantic, sincretic, prin mousiké înțelegându-se atât dansul, cântul, poezia, cât și știința, toate tutelate de cele nouă muze. Aș dori să subliniem, de aceea, dacă sunteți de acord, care este cheia lecturii pe care ne-o propuneți, din perspectiva noțiunii de mousiké ?

Exact ce ai spus mai devreme, și anume, sincretismul artelor și chiar mai mult, un sincretism conținut în însăși noțiunea de muzică, pentru că, dincolo de specificul ei, unic într-un fel, muzica ar fi ca un fluviu să zicem, în care converg, ca niște rîuri, toate celelalte arte, care se numesc poezia, dansul, arhitectura, pictura, matematica etc.


Chiar le numiți "domenii conexe", ceea ce ar putea să sune cumva ciudat pentru o lume în care ne-am obișnuit ca fiecare domeniu să fie superspecializat și să aibă foarte puține în comun cu ceea ce se întâmplă în stânga și în dreapta lui.

Noțiunea antică grecească de mousiké dovedește din plin faptul că muzica a fost de la început o sinteză, un conglomerat de elemente ale tuturor artelor. Ulterior, ele s-au despărțit, păstrând totuși complementaritatea dintre ele, deoarece, vorbind despre muzică, e de ajuns să ne gândim la Bach și la legătura creației lui cu matematica. L-am evocat în carte și pe Pitagora, căruia îi datorăm de fapt împărțirea unei corzi în intervale, tot pe bază de proporții matematice...


...teorie pe care se bazează întreaga acustică și în momentul de față.

Sigur că da. Scopul interdisciplinarității este acela de a facilita înțelegerea unei arte prin intermediul celeilalte, și, bineînțeles, de a înțelege muzica prin intermediul legăturii ei cu celelalte arte, sau prin felul în care se reflectă elementele care-i sunt specifice, în construcția sau "compoziția" artelor conexe și invers. De aceea și spuneam că în toate dialogurile mele nu am urmărit neapărat o paralelă între un curent estetic din pictură sau arhitectură și diferite opere muzicale apărute concomitent, în aceeași epocă, ci, mai degrabă, o corelație între diversele elemente, problematici, teorii comune atât muzicii, cât și picturii și arhitecturii, din spații și timpuri diferite, căci culoarea, cadența, ritmil, armonia au făcut parte dintotdeauna și din limbajul și concepția celorlalte arte.


Tocmai pentru că vorbeam despre o superspecializare, este și obiecția multor melomani. Atunci când sunt puși în situația de a vorbi despre domeniul muzical, ei se delimitează spunând că nu sunt specialiști! Iată însă că dincolo de asta, foarte mulți dintre intelectualii români, aveți aici 15 dialoguri din cele peste 50 ale ciclului radiofonic amintit, sunt preocupați în mod constant și profund de muzică. A fost o revelație sau știați deja ce influență are muzica?

De fapt e o axiomă, ca să zic așa, căci putem vorbi despre muzicalitatea poeziei, despre muzicalitatea unei picturi, despre muzicalitatea unei imagini, dar și despre picturalitatea sau arhitectura unei piese muzicale etc. De pildă, dialogul cu celebrul fotograf Henri Cartier-Bresson e exat pe noțiunea de contrapunct. M-a interesat în primul rând contrapunctul care reiese din compoziția imagistică a fotografiilor sale. Dar am abordat această problemă și referitor la arta teatrală.


Este de fapt un concept dramatic.

Da, sigur că da. Dialogul cu Matei Vișniec bunăoară are ca titlu Punct, contrapunct, în teatru și muzică. Iar faptul că fiecare dintre interlocutori, în momentul în care am adus vorba despre muzică și despre tehnicile ei specifice, aplicabile însă și domeniului lor de creație sau de activitate, a acceptat și a continuat să dezvolte ideea, a confirmat pe deplin valabilitatea sincretismului artistic. Matei Vișniec vorbește în tot dialogul despre arta contrapunctului care a stat la baza structurării pieselor sale de teatru. Ca să nu mai spun despre dialogul cu istoricul de artă Amelia Pavel, intitulat chiar Ritm, creativitate, existență, unde parcurgem formele de manifestare a ritmului, de la pulsațiile cardiace, la ritualurile primitive, la construcțiile arhitectonice, gestualitate, imagine, vestimentație, și, desigur, la muzică.


Sunt 15 dialoguri, așa cum spuneam, din cele peste 50, nu simple transcrieri, ci aduce la zi discuțiile din urmă cu ceva ani, cu un aparat complementar explicativ spectaculos. De acolo, de altfel, aflăm și faptul că Henri Cartier-Bresson a studiat filosofia și că nu a fost deloc străin de muzică. Deci, iată o întărire indirectă a tezei dumneavoastră. Cum ați selectat cele 15 nume? Există o împărțire tematică, despre care vă rog să ne spuneți mai multe.

De fapt, volumul s-a structurat de la sine. Am început prin a transcrie, mai mult în joacă, pur și simplu, câteva dintre dialoguri, într-o ordine nu atât cronologică, cât mai ales afectivă! Treptat însă, mi-am dat seama că cele pentru care optasem se armonizau și se completau, ideatic, reciproc. Ca atare, după ce am încheiat seria asupra căreia mă oprisem, le-am grupat tematic, așa cum ai spus, în cinci capitole: La marginea transcendeței, "Imaginea interzisă", Contrapuncări, Inefabilul artelor, Magia fizicii. În aproape fiecare capitol, am alternat convorbiri cu personalități din străinătate, din Franța în primul rând, cu altele, din România. Și, întrucât prima mea călătorie în Occident, în Parisul anilor 1990, a coincis cu una dintre întâlnirile memorabile din cariera mea profesională, cea cu marele istoric de artă René Huyghe, ale cărui cărți fuseseră traduse și la noi, am decis să deschid volumul cu acel dialog.


Și pentru că e bine să avem opțiuni subiective atunci când vine vorba despre o astfel de ofertă, eu o să spun că m-am entuziasmat citind interviul cu Henri Cartier-Bresson. Nu știu dacă au mai fost făcute interviuri de către jurnaliști români. Oricum este primul pe care eu l-am citit, și, evident, aș spune că e obligatoriu pentru cei care iubesc fotografia la noi în țară. Dintre întâlnirile pe care le-ați avut cu acești artiști, de care vă amintiți cu cea mai multă emoție?

Desigur, Henri Cartier-Bresson este unul dintre ei, pentru că era o figură legendară.


Era foarte în vârstă în momentul în care v-ați întâlnit.

Așa este, avea aproape 90 de ani, ca și René Huyghe de altfel. Cei doi au fost legende vii, la care nici nu visam să ajung vreodată. Dar, cum se întâmplă în viață, există circumstanțe sau, poate, hazardul, care te aduc în locuri și în situații de neimaginat. Sigur că cei doi au însemnat cel mai mult pentru mine, dar și întâlnirea cu filosoful Alain Besançon a constituit un eveniment la fel de prețios și emoționant.

Aveți și reproducerea unei dedicații pe care Bresson a făcut-o persoanei care v-a înlesnit întâlnirea cu el.

E vorba despre artista plastică Lena Constante, soția folcloristului Harry Brauner, cu care Henri Cartier-Bresson era foarte bun prieten. Dedicația, plină de umor, a fost scrisă pe prima pagină a unuia dintre Albumele de fotografii HCR, tipărit în 1998 la Editura Nathan, în Colecția PHOTO POCHE. Dar, referitor la ce ai spus mai înainte, că am adus dialogurile "la zi", n-aș vrea să se înțeleagă că am intervenit în textele lor. Nu mi-aș fi permis. Singurul lucru pe care l-am operat a fost să reorganizez, uneori, sintaxa frazelor, atunci când acestea deveneau eliptice sau confuze, așa cum se întâmplă adesea în dialogurile libere...

...mă refeream strict la aparatul explicativ care e destinat cititorului momentului de față...

...da, am mai eliminat câte un cuvânt care se repeta prea frecvent în aceeași frază sau în fraze succesive, ori am adăugat câte o conjuncție sau un verb, acolo unde fuseseră omise... Dar consider că, ceea ce conferă diversitate și atractivitate dialogurilor din acest volum, este tocmai conservarea individualității fiecărei personalități, pe care am considerat că trebuie s-o respect, chiar dacă mulți dintre iluștrii mei interlocutori nu mai erau în viață.


Și, un aspect practic, foarte important: când se lansează volumul? În Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, ediția 2014?

Da, într-adevăr, a fost inclus în secțiunea de lansări de cărți și partituri a Simpozionului Internațional de Muzicologie din cadrul Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi, Vineri, 30 Mai, la ora 10,00. Simpozionul are loc în sala "Dinu Lipatti" a Universității Naționale de Muzică.


Și vă gândiți și la un al doilea volum?

Da, cred că vor ieși chiar două sau trei.

Ce nume aveți în vedere?

Matematicianul Solomon Marcus, Părintele Iustin Marchiș, filosofii Sorin Vieru și Henri Wald, criticii de artă Dan Hăulică și Pavel Șușară, pictorii Horia Bernea și Alexandru Chira, arhitecta Mariana Celac, actorul și regizorul Dan Nasta etc.

Așteptăm și acest volum.

Sper să am energia să-l duc la bun sfârșit!

Interviu realizat de Ștefan Costache