Arhivă : Interviuri Înapoi

Ferruccio Furlanetto: 'Luați insula muzicii cu dumneavoastră, însușiți-vi-o și va fi o lume mai bună.'

Publicat: vineri, 16 Mai 2014 , ora 12.42

Ferruccio Furlanetto, un renumit bas, care în 16 mai 2014 împlinește 65 de ani, este considerat unul dintre cântăreții cu cariera cea mai longevivă din lume. Întreaga presă de specialitate remarcă vastitatea repertoriului său, sclipitoarea sa voce și excelenta sa abilitate de actor.

Impresionanta sa cariera artistică internațională a debutat cu rolul Regelui Filip din opera Don Carlo de Giuseppe Verdi la Festivalul de Paște de la Salzburg sub bagheta lui Herbert von Karajan, în 1986. Acest debut a fost precedat de alte apariții pe scenele din Italia în diverse roluri, unele secundare, altele principale.

"Ferruccio Furlanetto... o îmbinare ideală între o vocalitate perfectă și un spirit dramatic"- New York Post, 2012


Domnule Ferruccio Furlanetto, vă mulțumim că ați acceptat să ne oferiți acest interviu în exclusivitate. Sunteți pentru prima oară invitat la Radio România.

Acesta este anul debuturilor mele, se pare. Pentru prima dată în Canada, am fost prima oară la Napoli și prima oară la Radio România.


Dumneavoastră ați ales muzica sau ea v-a ales pe dumneavoastră?

M-am născut având voce. Aveam doar 4-5 ani și cântam mai tot timpul. Străbunicul meu m-a învățat să cânt, doar pentru plăcerea lui și nu a mea, în registrul de tenor, deoarece aveam un timbru înalt. Nu am avut în copilărie o voce de soprană, aveam un timbru tenoral. Am crescut știind că am voce și cântând mai tot timpul.

Când eram adolescent a fost momentul magic pentru mine. Eram implicat în muzica pop; era pe la mijlocul anilor '60 când aproape săptămânal se lansau discuri cu cântece frumoase semnate Beatles, Rolling Stones și de alte formații ale acelor timpuri. Eu însumi am avut un grup cu fratele meu și doi prieteni; cântam acele melodii. Eu eram chitara principală și vocea solistă. În același timp, studiam la liceul cu profil uman - Liceo Classico, unde aveam ore de greacă, latină, filosofie - o școală minunată ce a reprezentat baza profilului meu.

La un moment dat mă săturasem de muzica pop, dar totuși am realizat două discuri cu acest gen ca solist și câteva emisiuni la televiziune. Începusem să cunosc câteva dintre secretele acestui univers în care, însă, nu mă mai simțeam bine. M-am hotărât să-mi termin studiile universitare într-un domeniu diferit - inginer silvic, deoarece aveam și o mare atracție pentru natură și-mi doream să continui în această direcție.

Dar, la un moment dat - aveam 21 de ani -, o mătușă care cocheta cu opera m-a sfătuit să mă îndrept către canto. Nu prea știam nimic despre operă, deoarece eram total implicat în muzica pop. Știam însă că trebuie să fac ceva cu vocea mea, deoarece era un dar natural pe care l-am primit și trebuia să încerc să-l valorific. Astfel, m-am dus să-l văd pe marele maestru Ettore Campogalliani în Mantua. Era un profesor senzațional. A învățat mari cântăreți precum Luciano Pavarotti, Renata Scotto, Mirella Freni, Piero Cappuccilli.

Imediat am fost fascinat de această lume a muzicii clasice. După șase luni am participat la primul meu concurs și am obținut un premiu. Un an după aceea, am fost pe scenă într-un mic teatru, lângă Vicenza, în rolul lui Sparafucile din Rigoletto. Câteva luni mai târziu am fost invitat la opera din Trieste pentru La Boheme, cu o distribuție senzațională - tânărul tenor, la acea vreme, Jose Carreras, soprana Montserrat Caballe… apoi lucrurile au mers parcă de la sine.

Cariera mea a fost destul de ușoară, deoarece primii cinci ani am stat în Italia, realizând diferite roluri, dar nu principale, pentru a nu fi expus înainte de timp. Astfel, am avut suficient timp să evoluez, să cresc fără a fi confruntat cu experiențe riscante. După acești ani am debutat la Scala, în Banquo din Macbeth, cu Claudio Abaddo și cu Georgio Strehler ca regizor, în distribuție cu Piero Cappuccilli și Shirley Verrett. Câțiva ani mai târziu a urmat debutul la New York în rolul Marelui Inchizitor din Don Carlo și așa mai departe. Drumul carierei mele s-a desfășurat ușor, atingându-mi țelurile pe care mi le-am propus. Au fost ani în care am lucrat cu Herbert von Karajan la Salzburg, minunatul Don Giovanni, apoi colaborarea cu Patrice Chereau și Daniel Barenboim. A fost un frumos început urmat de o senzațională continuare.


Vă mulțumim foarte mult că ați acceptat să ne fiți alături; doriți să adresați câteva gânduri publicului din România?

Primul lucru pe care mi-l doresc este ca într-o zi să vin la dumneavoastră, să vă cunosc personal, să particip într-un spectacol în fața publicului din România. Am avut mulți colegi din țara dumneavoastră și sunt oameni minunați. Sunt sigur că ar fi fantastic să mă aflu acolo. Cu adevărat îmi doresc să am această ocazie, poate nu prea târziu. În Don Quijote este un mesaj extraordinar la finalul operei - Don Quijote ia mâna lui Sancho Panza și o pune pe inima sa și-i spune "Te rog, nu am putut să-ți dau castele, pământuri, nici măcar insula pe care ți-am promis-o. Dar, te rog, ia insula poeziei mele, a bunătății mele, a muzicii și ia-o cu tine oriunde te vei duce". Mesajul meu este acesta: "Luați insula muzicii, însușițivi-o și va fi o lume mai bună."

Interviu realizat de Irina Hasnaș