ACUM:
19.00
Seara de operă
Marile spectacole ale prezentului, în direct sau înregistrate.
Urmează: 22.00 Grădina de... sunete (R) Marea muzică, dincolo de cuvinte: într-o grădină paradisiacă.
Apoi: 0.00 Nocturn jazz Portrete ale celor mai importanți oameni din jazz.

Arhivă : Interviuri Înapoi

La mulți ani, Ștefan Zorzor!

Publicat: vineri, 4 Aprilie 2014 , ora 12.07
Compozitorul și profesorul Ștefan Zorzor aparține generației de creatori români formați în anii '60 când unul dintre curentele dominante era cel al negării formelor clasice și al stabilirii unor noi coordonate ale gândului muzical.

Repertoriul creației sale include opusuri camerale, simfonice, dar și partituri pentru film sau teatru.


La mulți ani în primul rând și numai gânduri bine din partea noastră, a celor de la Radio România Muzical. Este desigur, o zi ca oricare alta, o frumoasă zi de primăvară, în care cu siguranță, compozitorul și profesorul Ștefan Zorzor își face planuri. Care sunt aceste planuri, domnule Zorzor?

Planurile încep cu 'să fim sănătoși'. Mă lupt cu curajul, pentru că sunt 82 de ani de când inima asta bate și slavă Domnului bate regulat, e în regulă. Compunem, facem cvartete de coarde, avem și niște planuri mai mari, o lucrare vocal-simfonică de mai mari dimensiuni dedicată unor oameni, nu unui om, ci unor oameni care au însemnat ceva în viața mea. Ăsta-i planul deocamdată.


De mai mulți ani ați părăsit România, dar ați rămas foarte legat, foarte legat de prietenii de aici, de tot ceea ce a însemnat pregătirea dumneavoastră muzicală. Cine sunt cei care v-au marcat cariera?

Sunt mai mulți care m-au ajutat. În primul rând mă gândesc la Marțian Negrea, care într-un moment foarte greu pentru mine, când am fost dat afară din Conservator fără nici o motivație, a continuat să-mi dea gratis lecții de armonie. Mă duceam la el acasă, deschidea ușa larg, nici nu era unul care deschidea ușa sau un pic și scotea nasul, deschidea ușa total, mă primea înăuntru și mi-a dat un an lecții de armonie pe gratis, pentru că nu aveam nimic, eram săraci de tot. Tata era în pușcărie, mama se lupta ca să ne țină în viață vânzându-ne lucrurile.  O altă persoană care m-a ajutat grozav a fost colegul meu, cu care am fost prieten la cataramă, Aurel Stroe, care, cu știința lui și cu universalitatea gândirii lui m-a influențat foarte tare, ca idei, ca orientare. Există încă o persoană care m-a ajutat extraordinar, în mod tacit, nu făcând gălăgie. Acest om a fost Ion Dumitrescu. Mi-a dat de lucru, când nimeni nu-mi dădea de lucru. Mi-a dat posibilitatea, de exemplu, după o pleurezie pe care am avut-o, să mă duc o săptămână sau 10 zile la Sinaia, într-o casă de odihnă a artiștilor, cum era pe vremea aceea, m-a ajutat real. Iată trei persoane. Mai sunt și alții.


Dacă ar fi să vă aflați în acest moment în fața unor studenți, cum v-ați defini calitatea de creator?

Aș căuta să le trezesc sinceritatea fiind și eu sincer față de ce fac ei și fiind și eu sincer față de ceea ce se numește muzică în momentul de față în lumea asta. Muzica pe care acum o privesc cu ochii experimentați, cu urechi experimentate, deci aș încerca să-i fac să iubească ceea ce fac, să-și manifeste sinceritatea, ăsta-i cuvântul. Nu să facă modă, nu să facă imitații, ci să simtă ceea ce produce această muzică. De exemplu, în momentul de față, bătrân cum sunt, fără să fiu ramolit scriu o muzică mult mai clasică decât scriam pe vremuri, pentru că foarte multe din experimentele, care într-un moment dat ne interesau, ne uluiau, ne speriau, ne puneau în mișcare încep să se topească în lipsă de calitate, în lipsă de profunzime și în forme imposibile pentru durată. Când eu iau astăzi o muzică de Guillaume de Machaut și o ascult îmi dau seama că există lucruri care pot dura și asta e o foarte importantă luare de atitudine în fața muzicii.


Trebuie să spunem mai tinerilor noștri ascultători, domnule Ștefan Zorzor, că faceți parte din acea generație care a dorit să rupă cu tradiția și iată că astăzi vă întoarceți.

Trebuie să lupți cu tradiția în fiecare acord pe care îl scrii trebuie să găsești ceva nou, adică virtualitatea unei noi idei. Nu scrii din nou Mozart, nu scrii din nou Haydn, scrii ceva nou, dar căutarea trebuie să fie sincer în interiorul muzicii, nu în instalații și în prostioare care nu fac decât să uluiască un public iubitor de senzație. E vorba și de ceva peren care trebuie făcut. În ultima vreme, poate că sunt bătrân, știu și eu, la toți compozitorii mai bătrâni se cunoaște asta, mă întorc ușor la esențialul muzical, la note, să scriu note și nu efecte. Am scris acum un cvartet de coarde, care nu-i nici un singur efect, în afară de niște note pizzicato, restul e curat, muzică clasică. Și întoarcerea asta la clasicism se vede la toți, la Messiaen la sfârșitul vieții, la Stravinski la sfârșitul vieții, la Beethoven, o muzică gândită și oarecum senină, oarecum apolinică. Cam asta e ce vroiam să spun despre momentul meu muzical actual.



Irina Hasnaș