Arhivă : Interviuri Înapoi
Interviu cu baritonul Vasile Martinoiu
Baritonul Vasile Martinoiu s-a născut la Târgu-Jiu, într-un mediu muzical, bunicul și tatăl său fiind pasionați de muzică. După studiile muzicale la Craiova, la Conservatorul Cornetti, a debutat în 1959 la Teatrul Muzical din Galați în rolul Contelui de Luna din Trubadurul de Verdi. A obținut nenumărate premii internaționale ce i-au deschis porțile unei frumoase și prestigioase cariere. Renumite teatre din Europa și Statele Unite ale Americii l-au avut ca oaspete. Rolurile sale preferate sunt Escamillo, Figaro, Amonasro, Rigoletto, Germont, Contele di Luna, Iago, Nabucco, Scarpia. Rolul care i-a adus cele mai multe elogii este Rigoletto.
În 2 aprilie 2014, baritonul Vasile Martinoiu a împlinit 80 ani de viață.
Un cald 'La mulți ani' și un amplu buchet de flori pe care vi-l transmitem de aici, de la Radio România Muzical. Ați avut ocazia, pe parcursul carierei, să fiți purtat de vocea dumneavoastră pe marile scene ale lumii, dar desigur ați fost și un cântăreț foarte bun și foarte apreciat pe scena Operei Naționale București. Acum, în această zi aniversară, câteva gânduri.
Vă mulțumesc foarte frumos pentru urare. Într-adevăr este o surpriză pentru mine că Radioul mă onorează cu această urare. Rolurile mari au început încă din 1959, la Opera Română din Iași, au continuat la Teatrul Muzical din Galați și de peste 50 de ani, la Opera Română din București. În toți acești ani, rolurile mari au ajuns de ordinul zecilor, dar vă imaginați că activitatea mea artistică în țară și în străinătate a fost foarte, foarte intensă. Dacă am lua în linie dreaptă, de la Shanghai, în China și până la Stockholm, în Suedia sau de la Washington, Statele Unite, la Moscova, prezența mea pe scenele importante din țările cuprinse între aceste perimetre a fost permanentă, uneori și în stagiuni consecutive: de exemplu, în Statele Unite, RFG sau Olanda. Eu cred că imboldul pentru în această carieră a fost dăruirea hărăzită de Cel de Sus de a îmbrățișa arta cântului, deși eu sunt de formație, la origine, teologică. La spectacolele în care am apărut am avut onoarea să asiste mai multe capete încoronate, dar ceva deosebit îmi vine pentru moment în minte, în Olanda, când după un spectacol, regina Beatrice, de atunci a urcat pe scenă și la final s-a întreținut cu fiecare dintre interpreți. Cât privește lista partenerilor mei de scenă, ea cuprinde cântăreți de o valoare deosebită și aș enumera câțiva, cum ar fi Domingo, Carreras, Montserrat Caballe.
Vă mai aduceți aminte de emoțiile debutului
dumneavoastră din 1959?
Au trecut mulți ani, dar eu am crezut în steaua mea, cum se spune. Ce-mi amintesc la începuturi, mi se spunea că o să-mi rup vocea, pentru că am debutat în Contele de Luna din Trubadurul, la o vârstă foarte, foarte fragedă, n-aveam nici 24 de ani. Am fost puțin speriat, dar cum aveam o oarecare experiență a cântului, din formația mea de teolog, și am riscat. Spre norocul meu nu s-a întâmplat să-mi rup vocea.
Sunteți
un exemplu de Rigoletto, dar desigur nu numai acesta este rolul care
vă reprezintă. A existat un alt rol pe care să-l îndrăgiți la
fel de mult ca pe Rigoletto?
Repertoriul meu a cuprins în întreaga mea activitate, apreciez, vreo 49 de roluri, dintre care sigur, roluri principale. Rigoletto a fost al treilea la număr pe care l-am cântat la începutul carierei. Primul a fost Trubadurul, al doilea a fost Bărbierul Figaro, al treilea a fost Rigoletto. Nu puteam să fiu credibil la 25 de ani că eram un Rigoletto. Vă imaginați ce rol colosal, ca maturitate artistică, nu mai vorbesc ca experiență, de dificultatea rolului prin scriitură și vă mărturisesc că este rolul de căpetenie dintre pleiada de roluri mari pentru bariton. Rigoletto l-am cântat de peste 170 de ori în diverse spectacole, în țară, afară, în frunte ca număr de reprezentații și de spectacole. A fost Bărbierul - peste 200 și lista urmează cu Nabucco, Aida, Tosca, multe, multe dintre ele, dar Rigoletto este rolul cel mai complex.
Astăzi transmiteți toată această experiență
studenților. Ce înseamnă această colaborare pentru dumneavoastră
cu mai tinerii colegi?
Am colindat în tinerețe pe la mai mulți profesori, inclusiv am studiat și la Academia Santa Cecilia și mi-am dat seama că o voce la început are nevoie de o îndrumare foarte atentă, trebuie respectate anumite cereri, fără de care riști să-ți rupi gâtul. Am avut voci multe la număr, dar am avut și realizări notabile. Mi-amintesc cu plăcere și pot să spun acum, că între vocile care apar pe scene mari, ca Staatsoper din Viena și Opera Mare din Paris, o parte mi-au fost elevi: sunt extrem de bucuros.