ACUM:
10.00
Arpeggio
3 ore cu și despre Interpretul zilei, Opera si vedetele ei, CD Review.
Urmează: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 12.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Interviu cu pianistul Matei Varga

Publicat: marți, 1 Aprilie 2014 , ora 15.48

În trepidanta viață culturală new-yorkeză s-a înscris și un eveniment ce a avut loc în 28 martie 2014 la Hudson Guild Theater - este vorba despre Fantezia "Lacul lebedelor", un proiect ce a luat naștere la inițiativa pianistului Matei Varga. Am stat de vorbă cu muzicianul care locuiește deja de o bună perioadă de timp la New York despre acest spectacol, dar și despre un alt important eveniment, "Vendome Prize", unde Matei Varga este manager de proiect.


În cadrul unui interviu pe care l-ai acordat anul trecut în România vorbeai despre necesitatea de a-ți motiva prezența artistică la New York, acolo unde competiția este acerbă. Și pentru că motivul principal al acestui interviu este noul tău proiect, un "Lac al lebedelor" reinventat vreau să știu dacă simți că ai găsit acel Ceva despre care vorbeai, acel Ceva care te pasionează, și care poate nu este original însă propune o revizitare a unor creații celebre?

Nu, nu cred că l-am găsit încă, pentru că dacă l-aș fi găsit atunci interviul de astăzi ar fi fost dublat de unul cu New York Times, altul cu London Telegraph și cine știe câte altele. Așa că încă mai caut. Este foarte greu să pătrunzi, mai ales la cel mai înalt nivel și să devii un household name, cum se spune aici. Așa că încă fac încercări. Foarte mulți tineri artiști din generația mea fac aceleași încercări, uneori unii chiar disperă un pic și se gândesc că poate acestea sunt în van, dar pentru mine nu sunt în van niciodată și găsesc că e foarte important să încerci, nu neapărat pentru că vrei să reușești și să atingi un anumit statut, ci pur și simplu pentru că te motivează. Cel puțin pe mine cu siguranță mă motivează să găsesc lucruri noi în care poate găsesc modalități de expresie pe care nu le-am experimentat până acum și în orice caz lucruri diferite de ceea ce am făcut când eram mai tânăr.

Îmi dau seama că acest proiect va fi perceput ca o modalitate de găsi ceva nou și diferit de a spune, însă trebuie să-ți mărturisesc că "Lacul lebedelor" nu vreau să fie pentru mine o modalitate de a fi diferit, special și de a găsi ceva cu care să impresionez. Adevărul e că "Lacul lebedelor" este lucrarea mea muzicală favorită. Știu că e, poate, surprinzător să spun asta, în primul rând pentru că sunt pianist și există atâta repertoriu extraordinar pentru pian; și totuși, din tot ceea ce cunosc ca repertoriu pentru pian, pot să spun cu mâna pe suflet că "Lacul lebedelor" (sigur, nu o creație pentru pian) este lucrarea pe care pot să o ascult oricând. Este o lucrare extraordinară, nu cred că fac un compromis din punct de vedere al gustului muzical spunând că este preferata mea, dar am fost întotdeauna frustrat de faptul că nu există (sau cel puțin nu am fost eu conștient că există) o adaptare pentru pian; nu neapărat o transcripție, ci mai degrabă o fantezie, în sensul în care Liszt a făcut cu multe lucrări de Wagner, Bellini - sunt păstrate aceleași teme, puse însă într-o lumină aparte și dându-i pianului, practic, capacitatea de a exprima această muzică și de a o reda cu posibilitățile lui, îndepărtându-ne un pic de ceea ce se aude pe scenă atunci când cântă orchestra, rămânând totuși în sfera lui Ceaikovski, cu limbaj tonal foarte clar.

Asta a fost, deci, întotdeauna o fantezie de-a mea: aceea de a reuși să aduc părți din partitură (sigur că nu e vorba despre întreaga operă care are peste două ore). Am rugat un prieten compozitor din New York, cu care am mai colaborat și pe care-l cunosc foarte bine și știu că are un talent cu totul special la adaptări, transcripții - nu știu exact în ce categorie ar trebui să înscriu această lucrare - să scrie pentru mine (numele meu apare chiar pe prima pagină a partiturii) o fantezie bazată pe "Lacul lebedelor". După mine Matt van Brink, compozitorul, a reușit un lucru deosebit. Am fost foarte, foarte mulțumit de rezultat. Piesa e deja terminată de doi ani de zile, însă am vrut să iau tot timpul necesar pentru a putea să o pătrund și să o studiez. Este foarte dificilă pentru că, așa cum spuneam, este în stilul Liszt-Wagner, o lucrare de mare virtuozitate și cu pasaje foarte complicate. Mă bucur că sunt gata să o prezint publicului. Această serie de concerte reprezintă premiera mondială absolută a lucrării.

Între timp, lucrând la partitură și împărtășind aceste idei cu alți prieteni, am descoperit o companie de dans contemporan - mai precis pe directorul ei, Matthew Westerby - care a fost foarte interesat și cumva motivat să se depărteze un pic de repertoriul lor uzual, care este exclusiv dans contemporan, bazat pe muzică nouă și să încerce să creeze o lucrare care să fie dans suprapus peste parte muzicală. Practic vom avea pianul în mijlocul scenei și dansatorii împrejurul lui. Deși Matthew Westerby face de obicei coregrafia numai pentru lucrări de dans contemporan a vrut să încerce să creeze o piesă tot cu limbaj contemporan (nu vom avea tutu-uri sau costume de lebădă pe scenă), pornind, totuși, de la o partitură clasică, reinventată de compozitor, rămânând în sfera foarte tradițională, pentru că nu este un "Lac al lebedelor" pe muzică serială.


Structural cum arată acest nou "Lac al lebedelor"? Mai există o împărțire în acte sau ele nu-și mai găsesc rostul în cele 25 de minute?

Nu, nu avem acte. Ceea ce a fost foarte interesant este că am dorit și am fost capabil din primul moment să-i spun compozitorului exact ce momente vreau să adaptăm și exact în ce ordine. Am fost de la bun început convins că așa vreau să arate lucrurile, ceea ce într-un fel este bine, pentru că astea sunt întrebări pe care mulți compozitori care fac adaptări de genul ăsta și le pun. În cazul acestei lucrări am căzut de acord exact cu ce moment să începem - pentru că ordinea din balet nu este câtuși de puțin respectată, este o combinație de momente care, după părerea mea, spune o poveste, nu este aleatorie. Dar este absolut diferit, ceea ce este bine, pentru că publicul nu știe ce să aștepte.


În această perioadă ești foarte ocupat nu numai cu pregătirea premierei cu "Fantezia Lacul lebedelor", ci și cu organizarea Competiției Internaționale "Vendome Prize". Ai fost laureat al acestui concurs - în anii 2003 și 2006 - iar acum ești manager de proiect. Este prima dată când ocupi această funcție?

E o poziție de mare responsabilitate și aș spune și importantă. Nu este pentru prima dată. Prima dată a fost acum 5 ani, în 2009. Îl cunosc foarte bine pe președintele concursului - care, de altfel, m-a cunoscut și m-a apreciat atunci când am participat eu însumi la concurs - și, pentru că știe că una dintre calitățile mele este organizarea și pentru că știam deja mult despre concurs, despre tipul de pianist pe care acest concurs își dorește să-l descopere și să-l promoveze, am continuat colaborarea.

Consider că este important pentru un concurs să traseze anumite linii generale chiar înainte de a avea loc, în felul în care este prezentat concurenților, pentru că atunci fiecare știe dacă concursul caută o personalitate și un anumit fel de a cânta care este reprezentat de pianistul X sau Y. Într-un fel cred că am reușit să facem lucrul ăsta și să explicăm un pic felul de pianist pe care am dori să-l promovăm.

Am început, deci, în 2009, când finala a avut loc la Fundația Gulbenkian la Lisabona și m-am ocupat alături de Alexis Gregory, președintele concursului, de foarte multe aspecte ale competiției, inclusiv de cele ce au ținut de selecție, decizie, jurizare. Am fost foarte implicat în acea ediție, după care anul acesta am decis să reluăm proiectul, dar un pic diferit. Sunt foarte mândru că am reușit, împreună cu Alexis Gregory, să-i interesăm pe cei de la Festivalul de la Verbier, din Elveția, care au acceptat să prezinte finala Concursului Vendome. Vom aduce acolo cei 10 semi-finaliști pe care îi avem. Ei vor cânta în cadrul Festivalului de la Verbier câte un mini-recital fiecare, după care juriul va alege trei finaliști, care vor cânta în concertul final de gală în urma căruia se va decide marele câștigător (nu avem decât un Mare Premiu). Aceștia trei vor cânta un program solo și, de asemenea - lucru mai puțin obișnuit pentru un concurs de pian, dar foarte important - o parte de muzică de cameră, unde cei trei finaliști vor cânta împreună cu Cvartetul Jerusalem. Căutăm, deci, un pianist care trebuie să fie evident un tehnician extraordinar, dar, pe cât posibil, și un muzician cât mai profund și cât mai versat în parteneriat de orișice natură. Cred că e foarte important să se dea suficientă greutate și unei astfel de colaborări, de muzică de cameră, pentru că adesea lucrul ăsta se uită și mai ales concursurile de pian devin un fel de cursă de automobile de mare viteză. Am vrea, pe cât posibil, să evităm lucrul ăsta.

Interviu realizat de Irina Cristina Vasilescu