Arhivă : Interviuri Înapoi
Interviu cu dirijorul Sasha Goetzel
Domnule Sasha Goetzel, publicul din România își aduce aminte cu plăcere de prezența dumneavoastră, în cadrul festivalului George Enescu, un program ce a inclus numai lucrări contemporane, relaizate într-o manieră deosebită. Pe atunci erați un foarte tânăr dirijor. Cariera dumneavoastră însă a continuat, înscriind multe succese și colaborări cu diferite ansambluri. Sunteți de câteva zile în București și apoi plecați la Istanbul, unde vă veți afla la pupitrul Orchestrei Filarmonice Borusan.
Orchestra Filarmonică Borusan este un ansamblu deosebit alcătuit din foarte mulți tineri muzicieni, care există datorită unor fonduri private, deci nu trebuie ca politicienii să le spună ce să facă, ce repertoriu trebuie să abordeze, câte ore trebuie să studieze. Putem să decidem totul noi singuri. Scopul nostru este ca acest ansamblu din Turcia să fie cotat primele dintre cele mai bune orchetsre din lume. Am fost invitați, în 2010, la festivalul de la Salzburg și am avut succes. Am realizat două discuri foarte apreciate de critica muzicală care au primit și câteva premii. Cu o săptămână în urmă am realizat al treilea disc Sherezada, cu instrumente originale orientale. În compania acestui ansamblu, călătoriile artistice sunt foarte frumoase. Muzicienii sunt tineri. Media de vârstă fiind 37-38 de ani. Sunt și trei români în orchestră, foarte buni instrumentiști. Doi trompetiști din Cluj și un percuționist din Timișoara. În această formație, 95% sunt muzicieni din Turcia. Câțiva români ni s-au alăturat și aceasta datorită mie. Celelalte orchestre pe care le dirijez, una în Franța, Orchestra Bretaniei este una regională, de mici dimensiuni, dedicată opusurilor lui Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert. A doua în Yokohama, care este un district al orașului Tokyo. Este Filarmonica Kanagawa, alcătuită din foarte tineri muzicieni și care dorește să se numere printre cele mai bune ansambluri din Japonia. Luna trecută mi-au spus că doresc să fie orchestra care deschide Jocurile Olimpice din 2020. Sper ca aceasta să se întâmple. Pentru mine, cea mai apropiată orchestră este aceea din Borusan. Cu aceasta lucrez intens. Mai multe săptămâni pe an și aș putea spune că am crescut împreună. Este considerată astăzi, Orchestra Filarmonică Borusan, printre primele 25 din Europa. Am obținut acest loc în numai 5-6 ani de lucru împreună. Celorlalte orchestre nu le pot dărui atâtea săptămâni și colaborarea este cu totul diferită. Atâta timp cât instrumentiștilor le place ceea ce eu fac și mie îmi face plăcere să colaborez cu ei, înseamnă că se realizeazăo chimie emoțională artistică foarte bună. Dar în afara concertelor simfonistice dirijez și operă. Am una sau două premiere în fiecare an. În această stagiune am avut Nunta lui Figaro, la Montpellier. Voi conduce anul acesta Cossi fan tutte și Nunta lui Figaro la Opera de Stat din Viena, în noiembrie și apoi în iunie Rigoletto, o nouă producție în Franța. Încerc să combin cele două domenii. Șaptezeci la sută dintre proiecte sunt simfonice, iar treizeci la sută sunt dedicate teatrului liric. Acesta este drumul pe care doresc să-l urmez și să mă dezvolt, fiind un artist cu un orizont foarte larg. Astăzi, noi artiștii avem mari probleme, deoarece există diverse mode, sonorități la modă. Există și anumite prototipuri și apoi din încercarea de a le reproduce. Cred că acesta este un drum greșit. Instrumentiștii, muzicienii, trebuie să se întrebe pe ei înșiși tot timpul. Să citească și să recitească fiecare partitură ca și cum ar fi nouă. Astfel găsim repere ale muzicii care se potrivesc cu personalitatea noastră sau cu aceea a orchestrei. Cu ansamblurile românești am avut întotdeauna experiențe deosebite, deoarece interpreții cercetează sufletul muzicii. În București, cu Orchestra Radio a fost fantastic. Am dorit dă descoperim esența muzicii lui Mahler., care este secretul acesteia, despre ce ne vorbește. Și atâta timp cât orchestra este așa de deschisă, dirijorii sunt pregătiți să-și asume riscul și sunt siguri că muzica va fi întotdeauna minunată.
Domnule Sasha Goetzel, într-o lună aproape, ați traversat o multitudine de spiritualități, ăncepând cu extremul Orient, Japonia, apoi Turcia, România, Franța. În care univers spiritual dialogați mai bine?
Este greu de spus. Atunci când ai o bună colaborare cu orchestra, de exemplu, cu Filarmonica Borusan, ea îți este mai aproape de inimă. Muzicienii îți citesc gândurile. Sunt un întreg cu tine. Este precum o simbioză. Nu trebuie să vorbești prea mult. Te poți exprima și prin gesturi sau prin priviri și știu cum trebuie să cânte. Cred că pentru un șef de orchestră, unul fericit, acolo unde este dirijor principal, director artistic este numărul unu în sufletul tuturor muzicienilor. Celelalte colaborări sunt și ele interesante. Este ca și cum ai avea o aventură. Te duci la cealaltă orchestră, dar poate nu te căsătorești cu ea. Poate fi interesantă și inspiratoare. Este greu de judecat. Aceasta este bună, aceasta, nu. Dar cea mai apropiată de inima ta într-un proces continuu este orchestra ta. Așa cxum pentru mine este Orchestra Filarmonicii Borusan.
Averți un repertoriu impresionant, de la contemporan, la clasici, dar care este universul dumneavoastră preferat?
Este greu de spus. Rațiunea pentru care mi-am lărgit repertoriul atât de mult a fost faptul că mi-am dat seama că nu pot dirija Mahler fără să nu cunoscc foarte bine Mozart și Haydn. În loc să-mi îndrept pașii la începutul carierei mele către marile opusuri romantice am încercat să înțeleg esența limbajului, studiind Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert și opusuri baroce. După ce am parcurs această bază pas cu pas, mi-am îmbogățit repertoriul, ajungând la ce contemporan. După zece ani de carieră am ajuns la repertoriul nou. Și aceasta după ce am înțeles spiritul fascinant am muzicii contemporane. M-am gândit, ascultând concerte cu creații noi, faptul că ansamblurile simfonice, vorbim de anul 2000 interpretau cu o sonoritate diferită, un sunet special, lucrările noi, față de cele clasice. Atunci eu, tânărul dirijor mi-am spus că așa ceva este scandalos. De ce se întâmplă aceasta. De ce erau altfel cântate. Ele trebuiesc interpretate cu aceeași calitate sonoră, precum cele clasice. Și atunci, marile porți ale muzicii contemporane ale muzicii clasice s-au deschis. În câțiva ani am relizat foarte multe prime audiții, iar acuma una sau două pe an. Cred că este absolut necesar să pregătim o lucrare modernă cu același spirit, cu care ne aplecăm asupra unei clasice, tradiționale, deoarece în istoria muzicii, artiștii nu sunt cei care decid ce piesă va plăcea publicului. Nu sunt eu cel care trebuie să judece dacă o piesă este bună sau proastă. Este publicul și lucrarea însăși. Dacă mă întrebați în ce perioadă a istoriei muzicii mă simt bine, îmi este imposibil să răspund. Să schimb repertoriul rapid îmi este uneori foarte dificil. De exemplu, atunci când dirijez Recviemul de Verdi am nevoie de trei-patru zile de repaus. Sau după Simfonia a II-a de Mahler, trebuie să dirijez tot un opus cu o intensitate emoțională. De aceea, săptămâna viitoare îmi propun Bruckner, Simfonia a VIII-a, deoarece ea se află într-un registru al spiritualității. Importantăe ste și programarea repertoriului. Trebuie foarte ușor să te adaptezi fiecărui concert. De exemplu, astăzi să interpretez Mozart, iar mâine Bartok, pentru mine este foarte greu. Încerc să realizez agenda concertelor în funcție de spiritualitate, de conținutul muzical al fiecăruia.
Ați debutat în carieră ca violonist. Ce înseamnă acum pentru dumneavoastră, domnule Sasha Goetzel acest lucru?
Da, sigur. Mă ajută foarte mult să construiesc sonoritatea unei orchestre, deoarece știu exact care sunt posibilitățile unui violonist. Am interpretat majoritatea repertoriului eu însumi, operă sau simfonic. Este clar pentru mine încă de la prima notă, care sunt problemele și atunci le pot rezolva oferind soluții în ceea ce privește articulația frazei sau de asemenea, a culorii sonore. Știu care sunt infinitele posibilități de a crea o culoare a corzii. Partida corzilor este cea mai amplă într-o orchestră, iar pentru un dirijor să realizeze un sunet frumos, pentru aceasta este important. În ceea ce privește suflătorii și erpcuția am studiat cu mare atenție, deoarece nu sunt instrumentele pe care le cunosc, dar ma foarte buni prieteni, pe care i-am întrebat despre secretele instrumentelor lor. Care sunt limitele, cum se pot rezolva anumite pasaje. Când eram foarte tânăr m-am dus la recitaluri de harpă pentur a înțelege cum funcționează aceasta. Cred că pentur un tânăr dirijor este important csă cunoască modul de producere al sunetului pentru fiecare instrument din orchestră. Care sunt registrele și care sunt problemele acestora. Și încet, încet înveți să folosești și apoi să cânți la instrument. Pentru dirijor, orchestra este instrumentul său. Trebuie să știi să-l mânuiești. Dacă doar tactezi măsura, nu reprezintă arta conducerii unui ansamblu. A dirija, înseamnă a cânta, a face artă, ați face pe muzicieni să cânte după cum dorești. Apoi vei deveni cu adevărat dirijor.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră un concert sau o producție de operă?
Cred că ceea ce este magic în muzică mă fascinează. Noi, oamenii avem o putere mentală deosebită. Mintea noastră se îndreaptă uneori spre viitor, conferindu-ne temeri, întrebări. Când privim în trecut avem regrete sau frumoase întrebări. Foarte rar avem forța de a ne plasa în acum, să realizăm posibilitățile prezentului. Avem infinite soluții pentru a lua decizii. Muzica se desfășoară doar în prezent, într-un spațiu care este foarte departe, dincolo de capacitatea umană de percepție. Pentru mine, un concert este o legătură cu infinitul, într-un fel. Când suntem conectați la prezent avem un proces care nu se oprește și altul care încă nu a început. Este unul fluent și tu faci parte din val. Aparții întregului. Aceasta este muzica pentru mine. Îmi dă energie mentală și sufletească, să transform totul, într-un întreg. De aceea Beethoven a spus că muzica se află dincolo de cuvinte. Cred că muzica este singura artă care ne face să devenim una cu noi înșine, într-un tot universal unitar.