Arhivă : Interviuri Înapoi

Interviu cu regizorul Roland Blum

Publicat: joi, 27 Februarie 2014 , ora 9.59

Compozitoarea română Isidora Diefenbach semnează coloana sonoră a filmului documentar "Mitgift" ("Moștenirea"), în regia lui Roland Blum. Pelicula se concentrează asupra celor 25 de ani trecuți de la evenimentele petrecute în 1989 în Germania de Est și are premiera în data de 27 februarie 2014 la Berlin. Regizorul german motivează, în interviul de mai jos, alegerea acestui subiect pentru unul dintre filmele sale:


Domnule Blum, filmul documentar pe care l-ați regizat și produs - intitulat "Mitgift" ("Moștenirea") - va putea fi urmărit în cinematografele din Germania începând din luna martie a acestui an. Care dintre aspectele vieții în fosta Germanie de Est v-au interesat în mod deosebit?

Eu am crescut aici, în Germania de Vest și abia după căderea zidului am fost pentru prima dată în Germania de Est. În acel moment partea de Est a Germaniei mi-a adus în minte multe imagini din prima parte a copilăriei mele, printre care se numără și cea a Hamburgului bombardat. Ceea ce am văzut atunci în Germania de Est m-a îngrozit. Mi-a fost foarte repede clar că lucrurile nu vor rămâne așa, că se vor schimba foarte repede, și am decis atunci să amân toate celelalte proiecte ale mele pentru a acorda prioritate acestei părți a țării, pentru a documenta ce se întâmpla atunci. Mi-am propus, de asemenea, să revin după o perioadă de timp pentru a redescoperi zona, despre care știam sigur că va suferi transformări. Deși aveam aceeași limbă, pentru mine Germania de Est era o țară necunoscută.

În cariera mea de cameraman și regizor de filme am avut ocazia să vizitez multe alte țări, chiar în Europa de Est și chiar România, și găsesc foarte interesant că multe dintre ele au trăit lucruri similare în aceeași perioadă de timp. Mi se pare însă extraordinar cazul Germaniei de Est (care pentru mine rămâne singular), care a reușit pașnic, fără vărsare de sânge, să sufere o asemenea transformare.

Din materialele disponibile pe site-ul filmului reiese că cea mai importantă temă a peliculei este mediul înconjurător. Pe ce anume v-ați concentrat aici?

Foarte devreme și foarte repede am fost de părere că ceea ce i-a scos pe oameni în stradă cu ocazia acelei revoluții pașnice era teama în privința viitorului copiilor lor. Aer, Apă, Pământ - toate acestea erau pentru mine necunoscute și sigur că am vrut să documentez și acest aspect, al mediului în care trăim, însă mi-am dorit încă de la început să merg mai departe de atât, dincolo de aerul și apele poluate. Pentru mine acest lucru a fost unul dintre cele mai importante, pentru că acest mediu închis nu le-a oferit oamenilor nici o șansă. Din punct de vedere politic era vorba despre o lipsă de considerație în privința utilizării resurselor naturale. În ochii mei Germania de Est era, din punct de vedere economic și moral, la capătul puterilor (lucru confirmat, de altfel, de multe studii de specialitate). Poate că situația nu era extremă, așa cum se întâmpla în România din cauza familiei Ceaușescu, poate că elitele din fosta Germanie democrată aveau o altă mentalitate decât cea a oamenilor din restul țărilor comuniste. Conceptul de mediu înseamnă pentru mine mult mai mult decât natură, murdărită sau frumoasă, se leagă foarte mult de felul în care ne construim viitorul. Așa încât mediul are un rol foarte, foarte important.

Următoare mea întrebare ar fi fost legată de ceea ce v-ați propus să obțineți prin intermediul acestei pelicule. Și acum mă gândesc că poate ați vrut să faceți oamenii conștienți în privința acestei probleme?

Când ne referim la filme ce rulează în cinematografe vorbim întotdeauna despre un soi de fascinație pe care acestea trebuie să o aibă asupra publicului; în cazul acestui documentar nu e vorba despre fascinație în fața frumuseții și armoniei, ci despre puterea foarte mare pe care acest film o are de a pune spectactorul pe gânduri. Aici nu veți găsi în prim-plan tehnici artistice, de cineast, pentru că ceea ce a fost mai degrabă important pentru mine este informația jurnalistică.

Ce rol a jucat aici muzica scrisă de compozitoarea de origine română Isidora Diefenbach?

Din punctul meu de vedere muzica și emoțiile pe care aceasta le transmite sunt incredibil de importante în economia unui film. În acest caz filmul este potențat de muzică. Pentru mine asta înseamnă că emoțiile pe care filmul le transmite sunt, bineînțeles, în prim-plan, dar muzica este un mijloc minunat de a întări aceste senzații (fie că este vorba despre bucurie, armonie sau despre meditație, frică). Încă de pe vremea filmului mut exista asta. Cred că Isidora (Diefenbach - n. red. )a reușit foarte frumos să creeze o legătură între imagini și sunete și am impresia că faptul că ea a trăit în România acelei perioade (comuniste - n. red.) a ajutat-o. Ea a reușit să includă în muzică experiențele ei proprii, din trecut, a făcut această paralelă între cele două societăți. Un alt noroc a fost faptul că încă de la început - înainte de a ne așeza și a discuta intens și în detaliu despre muzică - m-am gândit că am putea folosi pianul (datorită sonorității transparente). Alternativa, din punctul meu de vedere, ar fi fost clarinetul și saxofonul ca mijloace de emoție potrivite pentru acest film. Însă, pentru că Isidora a studiat și violoncelul (și pentru că acest instrument poate, de asemnea, să plângă și să se bucure poate mai bine decât un clarinet sau saxofon) l-am ales ca instrument principal. De altfel Isidora nu numai că a compus muzica, dar a și interpretat-o, la pian și violoncel, astfel că muzica a fost foarte unitară, creată și cântată de o singură persoană.

Pentru că tema filmului este încă de interes (poate mai ales pentru țările din fostul bloc comunist) - aș vrea să știu dacă avem și noi, românii, posibilitatea de a urmări această peliculă?

Deocamdată premiera are loc joia aceasta (27 februarie- n. red.) la Berlin și apoi filmul va rula în cinematografele din Germania. Sigur că m-aș bucura să existe interesul ca filmul să fie proiectat în cinematografele din România. Filmul este în germană, există o versiune în limba engleză și, de asemenea, și o versiune ceva mai scurtă (în germană și engleză) pentru televiziune și mi-aș putea imagina foarte bine ca pelicula să-și găsească spectatori interesați și în România.


Un interviu de Irina Cristina Vasilescu