Arhivă : Interviuri Înapoi
Interviu cu regizorul Stephen Barlow - despre noua producție cu "Rigoletto" de la ONB
Domnule Stephen Barlow, fiți binevenit în România. Este o deosebită bucurie să vă avem ca oaspete, aici, la București. Dintre toate titlurile pe care le-ați regizat, ați ales Rigoletto. De ce Rigoletto? Ce înseamnă el pentru dumneavoastră?
Sunt foarte bucuros să mă aflu aici în România și să lucrez pentru Opera Națională București, atunci când pare a se produce o importantă revoluție artistică. Este impresionant să fii parte a acesteia. Rigoletto este pentru mine una dintre cele mai importante opere, alături de Othello și Traviata. Sunt cele trei mari capodopere ale lui Verdi. Ceea ce găsesc fascinant la Rigoletto, spre deosebire de Othello sau Traviata, care sunt amândouă tragice, dar au un final luminos, cathartic, în această operă nu există catharsis. Este o lume sumbră, amară și imorală, unde nu există câștigători. Toți pierd, într-un anume mod, pierd, cu excepția ducelui. Este rar în poveste, ca personajul negativ, să scape pedepsei. Dar în Rigoletto, el supraviețuiește. Este cu adevărat fascinant. Acesta a fosrt unul dintre aspectele care m-a determinat cum să abordez opera, unde s-o situez.
Ați considerat plasarea operei într-o interesantă perioadă istorică a Americii de Nord, dar și a Europei. Perioada de după cel de-al doilea război mondial, de după criza economică.
Plasarea acestei opere am stabilit-o în 1929, ceea ce reprezintă ultimele zile ale prohibiției în Statele Unite, unde alcoolul era interzis, dar se vindea ilegal. Ideea acestei producții mi-a apărut atunci când regizam tot Rigoletto, dar într-o manieră foarte tradițională, la Chicago, anul trecut. A sosit atunci invitația de la București pentru o nouă montare și atunci mi-am spus: "cum o voi realiza?". M-am uitat către cer și răspunsul parcă mă privea. Da, o voi plasa la Chicago, în anii sumbri, 1929, iar ducele va fi un fel de Al Capone, șeful unui sindicat al criminalilor. M-am gândit că se va potrivi bine cu subiectul operei, deoarece este o lume dominată de personaje masculine, așadar, o lume plină de gangsteri, într-un oraș important, un oraș corupt, așa cum era Chicago, la sfârșitul anilor '20. Un oraș al viselor imigranților, pe de altă parte. Acest tip de oraș și mentalitate, mi s-a părut că se potrivesc pentru opera compusă de Verdi, cu libretul lui Piave. Și acesta este proiectul regiei.
Ca regizor al secolului al XXI-lea, care vă sunt cerințele pentru interpreți?
Ceea ce le cer este ceea ce eu însumi fac în fiecare zi: folosesc imaginația. Și de asemenea, îi rog să asculte muzica. Întotdeauna când lucrezi mult cu muzica, uiți adesea să te oprești și să o asculți. Mulți dintre cântăreți sunt concentrați să intoneze fiecare sunet, fiecare interval, să fie într-o armonie perfectă cu partitura, dar uită să asculte muzica. Adesea, în cadrul repetițiilor, îl rog pe pianist să cânte partitura, iar pe soliști să nu cânte, doar să asculte ce se întâmplă pe sub vocea lor. Deoarece cred că multe răspunsuri pentru oricare producție, pentru orice interpretare, pot fi găsite în muzică. Trebuie să ne folosim imaginația, așa după cum am mai spus. Cred că este unealta cea mai puternică a interpreților, a regizorului și a publicului. Îmi plac montările care solicită fantezia publicului.
Echipa de pe scenă, domnule Stephen Barlow este alcătuită din individualități. Cum reușiți să-i uniți, să creați o unitate perfectă?
Cred că este important pentru un regizor să inspire colaboratorii, să facă foarte clară viziunea și atitudinea sa față de piesă. Stau în fața lor și îi conving pe toți că fac parte din echipă, care are aceeași viziune, indiferent că este primadonă sau lucrează în spatele scenei sau face parte din orchestră. Fiecare este parte a unei mari echipe și îmi place ca toți să se simtă egali. De exemplu, aici, în România, la cor, le-am învățat numele tuturor și mă adresez lor pe nume. Astfel ei se simt parte a producției, ca individualități.
După acest popas la București, domnule Stephen Barlow, care va fi următoarea producție?
Următorul meu angajament mă va purta înapoi la Londra, unde locuiesc, unde voi lucra la o operă de Puccini, care este compozitorul meu favorit. Voi realiza o piesă pe care nu am mai montat-o niciodată. Este vorba de La fanciulla del West, operă ce, cu adevărat se petrece în America. Aștept cu nerăbdare să cercetez cea mai puțin înțeleasă partitură a lui Puccini. Cred că este o capodoperă. Cred, pe de altă parte, că pentru orice regizor reprezintă o provocare. Aștept cu nerăbdare această nouă montare, care reprezintă o piatră de încercare pentru mine, pentru următoarele luni.
Domnule Stephen Barlow, aveți un vis, în domeniul regizoral?
Dacă nu sună prea banal, îmi trăiesc visul în fiecare zi. Fac ceea ce iubesc. Sunt inspirat de oamenii cu care lucrez, de materialul pe care îl folosesc. Sunt foarte norocos să mă aflu într-o sală și să lucrez cu oameni talentați, dirijori, scenografi și cu atât de minunatul material, precum muzica. Muzica lui Verdi, Puccini, Mozart. Nu aș putea să spun că am o misiune crucială. Doresc ca teatrul să fie modern, interesant, imaginativ, provocator și nu în ultimul rând, inspirat.