Arhivă : Interviuri Înapoi

Laura Buruiană și Ferenc Vizi - un disc câștigător

Publicat: miercuri, 22 Ianuarie 2014 , ora 16.05

În 20 ianuarie 2014, a fost anunțat oficial Discul de muzică clasică al anului 2013, conform voturilor ascultătorilor Radio România Muzical din campania „Votează discul de muzică clasică al anului 2013”. Discul care a strâns cele mai multe voturi este semnat de violoncelista Laura Buruiană și pianistul Ferenc Vizi; cuprinde integrala lucrărilor pentru violoncel și pian de Felix Mendelssohn, o muzică romantică plină de prospețime și rar prezentă atât pe afișele de concert, cât și pe discuri. Albumul a fost difuzat în 6 ianuarie la Radio România Muzical și poate fi reascultat oricând.

Laura Buruiană este, la 34 ani, una dintre cele mai importante muziciene române de diaspora. Locuiește din 2009 la Paris și desfășoară o intensă activitate concertistică și solistică. Ferenc Vizi, de asemenea stabilit la Paris, a părăsit România în 1992, după ce a fost remarcat la Concursul Internațional „George Enescu” din 1991.

Laura Buruiană: „Apelez la artiștii pe care îi cunosc, îi apreciez și care sunt…români”

Care crezi că a fost atu-ul discului vostru, ce l-a impus în fața celorlalte? Pentru că într-adevăr, a fost surprinzător ca ultimul disc intrat în proiect să fie și cel câștigător.

Poate repertoriul, în primul rând. Sonatele și variațiunile concertante de Mendelssohn nu prea au fost înregistrate, după cunoștința mea sunt doar cinci sau șase discuri cu acest repertoriu, pentru că este foarte, foarte greu pentru pian. Am avut ocazia de a cânta cu Ferenc Vizi care un mare virtuoz. Mă gândesc că și acest lucru a putut impulsiona publicul să ne voteze.

Cum ați ajuns să lucrați cu casa de discuri Coviello Classics care a editat albumul câștigător?

Am lucrat pentru primul meu CD din 2008 (sonate de Enescu la casa Naxos) cu un inginer de sunet care este și șef de producție la casa Coviello Classics. Ne-am înțeles foarte bine, a fost o colaborare foarte bună și ne-a propus să înregistrez pentru Coviello Classics mai multe CD-uri, printre care și cel cu lucrări de Brahms apărut în 2012, realizat împreună cu Matei Varga; de asemenea, un nou disc care trebuie să apară anul acesta cu suitele pentru violoncel solo de Bach în cele două versiuni – originală și modernă.

Discul Mendelssohn poate fi cumpărat și în România?

Am înțeles că la Librăriile Cărturești deja există.

De ce această alegere repertorială?

A fost dorința și a mea și a lui Ferenc, care iubește foarte mult muzica lui Mendelssohn și fiind un virtuoz, i se potrivește acest tip de muzică. Iar eu, de pe băncile Universității Naționale de Muzică din București, am tot studiat și am cântat aceste lucrări și mi le-am dorit, pentru că sunt niște bijuterii muzicale de o puritate și de o frumusețe aparte și m-am bucurat foarte mult când și Ferenc a venit către mine cu această propunere de repertoriu.

Care este lucrarea preferată de pe acest disc?

Pentru mine, sonata a doua, dar pentru Ferenc, sonata întâi. Lui i se pare că este mai ingenuă, are o naivitate pe care celelalte lucrări nu o au. Dar mie îmi place foarte mult a doua sonată, mai ales că am avut foarte multe concerte cu această lucrare și o simt mult mai aproape de mine. Eu cred că toată muzica lui Mendelssohn merită să fie ascultată cu mare plăcere.

Despre acest disc au apărut mai multe cronici în reviste prestigioase din străinătate.

Da, într-adevăr, au apărut mai multe cronici și toate sunt pozitive; suntem foarte fericiți de acest lucru. Am luat chiar și un premiu în Olanda, al revistei „Luister”, care este cea mai importantă la ei. În revista „Gramophone” mi-aduc aminte că făceau o comparație între discul nostru și cele care au apărut până acum, o comparație favorabilă pentru noi și de aceea ne-am și bucurat că am fost atât de bine apreciați. „Gramophone” este o revistă foarte severă și nu lasă loc de compromisuri.

Facebook în economia unui succes

Poate că promovarea ta pe Facebook pentru posibilitatea de votare este una dintre rațiunile pentru care discul a ieșit câștigător. Da sau nu?

Eu cred că da, pentru că am mulți prieteni și chiar am postat pentru că mi s-a părut o idee foarte bună să arăt că se poate face acest lucru și presupun că prietenii mei au ascultat, oricum, mulți dintre ei cunoașteau deja CD-ul, deci presupun că m-au ajutat în acest demers.

Rețelele sociale au deci un rol important astăzi, inclusiv sau mai ales pentru artiști.

Eu cred că sunt foarte importante, mai ales că am văzut că multe proiecte, chiar și discografice, sunt postate în rețeaua Facebook; se solicită și se reușește atragerea de fonduri. Aș putea spune că rețelele sociale au devenit chiar mai importante decât multe rețele media.

Laura Buruiană – 10 ani din istoria unei reușite

Mi-aș dori să refacem parcursul tău artistic după momentul 2004, când erai susținută de Radio România Muzical la concursul „New Talent” de la Bratislava, desfășurat sub egida Uniunii Europene de Radio. Au trecut 10 ani de atunci și artista Laura Buruiană a înflorit. Deci, care sunt momentele importante din devenirea ta artistică a ultimilor 10 ani?

Într-adevăr, 2004 a fost anul Bratislava, când am reprezentat România la acest concurs. Prezența la acest concurs m-a ajutat foarte mult. Chiar anul acesta voi avea un concert cu dirijorul cu care am colaborat în acea seară de acum 10 ani, Oliver von Dohnanyi. Vom cânta la Praga Concertul în Do major și am mai colaborat și înainte. A contat deci, în primul rând, colaborarea cu acest dirijor, dar nu numai; fiind transmis la radio, oamenii m-au ascultat și m-au plăcut. Apoi, pot să menționez masterul din Germania pe care l-am făcut cu Frans Helmerson la Köln. Am intrat după aceea la doctorat la Universitatea Națională de Muzică din București și l-am finalizat în 2013. Apoi am plecat la Paris în 2009.

De ce te-ai stabilit tocmai la Paris?

Am avut o bursă în 2008, bursa Enescu acordată de ICR pentru trei luni. Am făcut un proiect Bach cu pianistul Andrei Vieru. După care am cunoscut-o pe Mara Dobrescu, am vorbit despre anumite colaborări și ne-am gândit să facem un trio care se numește Trio Brâncuși. Am început să avem diverse proiecte și la un moment dat mi-am dat seama că ar trebui să mă mut la Paris pentru a continua mai intens decât era posibil până atunci, când făceam mereu naveta din România. Aici am început deci colaborările cu Trio „Brâncuși”, cu Ferenc Vizi, cu Matei Varga care este în America, dar vine foarte des la Paris (și CD-ul cu lucrări de Brahms a fost înregistrat la Paris). Am început să și predau, am obținut și o licență de profesor de violoncel pentru că nu era suficientă diploma mea de doctorat, era necesar și un examen specializat, inclusiv cu teme din administrația publică. Am obținut deci și această licență și cred că voi avea în curând un post în învățământul superior. Așa că pot spune că toate drumurile au dus spre Franța, în acel moment.

Să menționăm și câteva concerte mai importante….

Anul trecut am cântat cu Trio „Brâncuși” la Concertgebouw din Amsterdam, în noiembrie; tot anul trecut au fost și concertele din America. Iar anul acesta, pe 15 februarie vom avea un concert la Veneția, cu susținerea ICR, apoi concertele mele cu Oliver von Dohnanyi la Praga. Va fi și un turneu în Olanda cu Ferenc Vizi. Și să nu uităm și cele două sesiuni de înregistrări de anul acesta: între 22 și 29 aprilie, trio-urile de César Franck, cu Trio „Brâncuși” și apoi în iunie, sonatele de Bach – viola da gamba și clavecin.

„Muzica lui Enescu este primită extraordinar peste tot”

Să vorbim și despre CD-urile tale precedente. Mai întâi despre CD-ul cu sonatele de George Enescu, apărut în 2008 la casa Naxos înregistrat alături de pianistul Martin Tchiba.

Este primul meu disc. Cânt cu Martin Tchiba din 2002 – este o colaborare de lungă durată. Am înregistrat acest CD la Philips Hall din Olanda, iar inginer de sunet a fost cel cu care am lucrat ulterior și la Coviello Classics. Pentru mine este foarte importantă muzica lui Enescu și de altfel trei dintre cele 5 discuri la care am lucrat până acum conțin muzică enesciană – sonatele pentru violoncel și pian, trio-urile, Simfonia concertantă. Pentru mine este foarte important să cânt această muzică pe care o iubesc și pe care încerc să o înregistrez și să o cânt în recitaluri cât mai des posibil.

Cum primește publicul muzica lui Enescu?

Extraordinar. Peste tot unde am fost și am cântat era punctul de interes al recitalului. Lumea venea și ne spunea: „Ne-a plăcut foarte mult recitalul, dar lucrarea de Enescu a fost cea mai frumoasă din toate”.

Al doilea CD Enescu a apărut în 2012 la Zig Zag Territoires. A fost înregistrat de Trio Brâncuși.

Acesta este un proiect mai amplu. Încă de când înregistram în 2008 sonatele enesciene pentru violoncel și pian cu Martin Tchiba mă gândeam la el. Primul trio de pe disc, cel în sol minor, a fost cântat doar de Enescu, în anul când l-a compus (1897). Manuscrisul există în arhiva Muzeului Enescu, iar Vasile Țugui l-a luat și l-a transcris de mână, iar noi am lucrat după această partitură. Înțeleg că acest trio va fi, în fine, editat anul acesta și așteptăm acest lucru cu mult drag pentru că practic nu există nicăieri, nu se poate cumpăra. Nu există decât un manuscris. În toate cronicile care au apărut despre acest disc, tocmai acest trio în sol minor era considerat cel mai frumos și mai interesant.

Iar ultimul disc Enescu a apărut în decembrie 2013, este un proiec cu Orchestra de Cameră a Republicii Moldova, dirijor Cristian Florea.

Este un proiect care a fost susținut de ICR, căruia îi mulțumesc, pentru că a fost un proiect foarte important și foarte dificil de dus până la capăt, totodată. Lucrările de pe disc sunt foarte dificile și pentru orchestră, și pentru solist. Este un proiect care mi-e foarte drag din mai multe motive, printre care și faptul că este primul disc apărut la casa mea de discuri, Olle Cello Classics pe care am fondat-o la Paris.

Și în fine, în 2012 apărea primul disc la Coviello Classics, sonatele de Brahms cu Matei Varga.

Pentru mine, Matei Varga este un mare artist și prieten, poate cel mai bun prieten al meu, artistul cu care am cântat cel mai mult. De când eram foarte tineri, aveam 18-19 ani, am cântat împreună Brahms și mereu ne-am dorit ca la un moment dat să înregistrăm aceste sonate. În 2011, când directorul Coviello Classics mi-a propus să facem un prim proiect, i-am zis: „Vreau asta în primul rând. Să înregistrez sonatele de Brahms cu Matei”. L-am sunat pe Matei cu trei luni înainte de prima sesiune de înregistrări și l-am întrebat dacă vrea. Sigur, și el a fost foarte, foarte fericit, și-a luat bilet de avion și a venit să repetăm la Paris. Apoi am înregistrat la Sala Colonne atât de specială.

Ceea ce mi se pare mie foarte frumos este că reușitele tale sunt în principal alături de artiști români, care trăiesc în dispora, dar totuși, artiști români.

Da, e și normal, pentru că ne-am cunoscut de când eram mici și totdeauna mi-am dorit să lucrez cu ei. La fiecare proiect pe care îl am, apelez la artiștii pe care îi cunosc și îi apreciez și care sunt…români. E o coincidență, dar mă bucur că așa s-a întâmplat.

Lista înregistrărilor tale realizate pentru Radio România este una lungă. Care crezi că sunt mai reprezentative, care spun cel mai mult despre artistul Laura Buruiană?

Înregistrările cu pianistul Viniciu Moroianu îmi sunt foarte dragi, a fost o perioadă când cântam mult îmrepună și mi-e dor de acele momente. Am avut mult de învățat de la dânsul, el a avut încredere în mine. Am cântat prima dată împreună când eu aveam 19 ani și el a vrut să facă acest lucru, nu a spus „nu o să cânt cu un copil”. Și astfel am învățat multe despre muzica de cameră, despre cum se face un duo adevărat. Am înregistrat de asemenea „Variațiunile rococo” de Ceaikovski cu Orchestra de Cameră Radio și dirijorul Cristian Brâncuși, de asemenea Concertul în Do major de Haydn la care țin foarte mult.

Pianistul Ferenc Vizi: „Eu vin dintr-un orășel mai modest, Reghin…”

Cum ați primit vestea despre faptul că albumul pe care-l semnați este discul de muzică clasică al anului 2013 în România?

Bineînțeles că ne bucurăm mult; sunt sigur că sunt mai multe discuri ale colegilor care aduc ceva de valoare în actualitatea muzicală și suntem foarte fericiți că discul acesta a putut să fie remarcat. Pe acest disc, am ales un program pur și simplu din plăcere și nu putem decât să fim mulțumiți de ecourile pe care le auzim în ultimul timp.

Ați spus că ați ales acest program „pur și simplu din plăcere”. Adică?

Adică fără să ne fie impus. Știți, se poate întâmpla ca cineva să încerce să influențeze, să impună o tematică sau o linie de program. Nu a fost cazul pentru noi; am avut șansa să facem ce am vrut, am ales liniștiți, am citit mai multe lucruri, am vorbit între noi și într-o după-amiază, cum am citit sonatele acestea de Mendelssohn, ne-au căzut „cu tronc”.

Laura spunea în interviul ei că vă consideră un virtuoz. Dvs. cum o vedeți pe Laura?

Laura Buruiană este o muziciană care are contact instinctual cu muzica, ceea ce-mi place foarte mult.

Practic de când cântați împreună?

Acum doi ani am început să citim partituri împreună și până la urmă am ajuns la programul acesta Mendelssohn.

Care este lucrarea dvs. preferată de pe discul Mendelssohn?

Este greu pentru că îmi place totul, cu motive diferite. Bineînțeles, sonata a doua, care este cea mai cunoscută dintre lucrările de pe disc; am încercat să aducem ceva convingător și pentru prima sonată care e mai puțin cântată – aici mi-a plăcut mai mult că interpretul trebuie să aducă ceva nou, întrucât lucrarea se reprezintă mai puțin pe ea însăși. Îmi plac foarte mult și Variațiunile pe care Mendelssohn le-a scris la o vârstă foarte fragedă: aici avem un dialog între pian și violoncel și fiecare instrument încearcă să demonstreze calități tehnice, muzicale – un foc de artificii. Iar în finalul discului, avem cantilena destul de cunoscută a cântecului fără cuvinte op.109.

Unde și când a fost înregistrat discul?

În toamna anului 2012, la sala Colonne, o sală foarte cunoscută la Paris unde s-au făcut înregistrări istorice și au cântat Barenboim, Isaac Stern, o sală de prestigiu care păstrează niște rezonanțe speciale. Acustica este una foarte bună și asta te ajută foarte mult în momentul când înregistrezi.

Ați părăsit România după concursul Enescu din 1991…

Da, după ce mi-am susținut bacalaureatul în 1992 și în toamna acelui an am venit la Paris. Eu vin dintr-un orășel mai modest, Reghin…

Care este orașul viorilor românești, nu?

Da, e orașul viorilor și eu m-am pomenit la pian. Am absolvit Liceul din Târgu-Mureș. Am avut șansa ca la concursul Enescu să-l întâlnesc pe Gerard Fremy, membru al juriului, care mi-a propus să încerc să intru la Conservatorul din Paris. Așa am venit, la întâmplare, la Paris. Am ajuns să trăiesc aici; primii ani au fost mai grei, a trebuit să mă obișnuiesc cu o societate și un mod de a fi care mi-au pus probleme la început. În funcție de temperament, poți să fii mai mult sau mai puțin afectat și de înstrăinare. După anii aceștia mai grei de demaraj, am terminat studiile la Conservator, inclusiv masteratul în 1999-2000. A venit și timpul să mă simt relativ bine cu felul în care trăiesc aici. Am participat la câteva concursuri care mi-au permis să pot avea oportunități de concerte în Franța: concursul Rubinstein, concursul de la München, alt concurs în Japonia. Așa am început să fiu cunoscut pe scenele Franței. Bineînțeles, mă întorc de câteva ori pe an în România cu drag, colaborez cu Orchestra Filarmonicii din Târgu Mureș. Mă bucur mult că discul premiat îmi dă ocazia să mă fac cunosc și în alte zone ale României. Sper să am cât mai multe oportunități de a veni și de a cânta în țară, pentru că oricum rămâne valabil „a veni să cânți acasă” – dincolo de considerații materiale de tipul onorariile din vest care nu sunt la fel cu cele din est – plăcerea de a veni să cânți acasă.

Cele două interviuri, dar și înregistrări semnate de Laura Buruiană și Ferenc Vizi sunt disponibile în arhiva Interviurilor Radio România Muzical - o emisiune difuzată în 21 ianuarie, între orele 19.30-21.00.


Cristina Comandașu