Compozitorul şi dirijorul polonez Krzysztof Penderecki a împlinit anul acesta 80 de ani. Este considerat cel mai mare compozitor în viaţă ("The Guardian"). Creaţia sa include patru opere, opt simfonii, piese orchestrale, piese corale pe texte religioase şi laice, precum şi multe piese camerale. Este o personalitate marcantă a vieţii muzicale internaţionale, colaborând de-a lungul timpului cu artişti renumiţi. Lucrările sale sunt interpretate pe toate meridianele lumii, bucurându-se de succes.

Mulţumim, domnule Penderecki, că ne acordaţi acest interviu. La începutul secolului XXI să fii compozitor nu este un lucru uşor, dar dumneavoastră sunteţi o personalitate puternică şi încăpăţânată în drumul creator ales. Dar cum vă puteţi defini ca profil componistic, într-o lume atât de dominată de curente contrastante?

Pentru mine, care compun încă de la vârsta de şapte ani, totul a decurs într-o continuitate. Nu există întreruperi, discontinuităţi între secolul XX şi secolul XXI. Întotdeauna îmi desăvârşesc munca. Îmi fac planuri pentru următoarea perioadă şi acum am proiecte pentru încă 10-15 ani. Apoi am să văd. Sper să am puterea să le desăvârşesc, să am puterea să-mi continui munca. Pentru câtă vreme, nu ştiu.

Aţi debutat ca un creator revoluţionar, rebel, în anii '60. Încă de la început aţi încercat să vă definiţi limbajul muzical într-o interesantă manieră. Cum a fost începutul în care vă opuneaţi tuturor?

Aceasta reprezenta tinereţea. Când am fost tânăr eram mereu rebel, eram împotriva muzicii scrise de colegii mei mai în vârstă. Doream să-mi găsesc propriul idiom muzical. După terminarea studiilor am început să scriu propria muzică, ce era diferită. Lucram într-un studio electronic, în Varşovia. Aceasta m-a inspirat foarte mult, deoarece aveam în studio muzici pe care nu le-am auzit niciodată şi am încercat să transcriu pentru diferite instrumente toate aceste sunete noi pentru mine. Am experimentat cu voci umane şi cu corzi. Ca rezultat am scris "Threnody" pentru victimele de la Hiroshima, "Polimorfia". În anii '60 am compus peste 20 de piese în studioul electronic. Aceştia au fost anii în care eram împotriva tuturor curentelor muzicale, chiar şi împotriva profesorilor mei. Doream să fiu independent, să scriu o muzică complet nouă şi care era doar a mea.

De-a lungul carierei dumneavoastră, domnule Krzysztof Penderecki, un singur instrument v-a urmat, v-a fost aproape: vocea umană. Ce înseamnă pentru dumneavoastră vocea umană?

Pentru mine, vocea umană este cel mai fascinant instrument. În cariera mea componistică, cred că nu am abordat suficient vocea. Există întotdeauna o dorinţă să continui. Primele piese pentru voce datează din anii 1957, "Psalmii lui David", apoi "Stabat Mater", "Patimile după Luca", "Utrenia", "Requiemul polonez", pentru a menţiona doar câteva dintre ele. Ultima piesă importantă, cred, este "Misa brevis", pe care am compus-o pentru marcarea a 800 de ani de la incendiul catedralei Sfântului Toma din Leipzig. Este pentru cor a capella, voci bărbăteşti.

Domnule Penderecki, aţi avut ocazia în cariera dumneavoastră să vă întâlniţi, să cunoaşteţi toate curentele muzicale din cea de-a doua jumătate a secolului XX. Care dintre creatorii acelei vremi v-a influenţat?

La început, în domeniul muzicii electronice am fost impresionat de Karlheinz Stockhausen, de piesa sa "Cântecul tinereţii", o lucrare importantă. Apoi de tânărul Pierre Boulez, de muzica scrisă de acesta în anii '50-'60. Dar trebuie să ştiţi că încă de foarte tânăr mi-am găsit propriul limbaj. Aş dori să-l amintesc şi pe Luigi Nono, pe care l-am întâlnit la Cracovia, în 1975. El a adus câteva partituri ale sale. "Il canto sospeso" m-a influenţat foarte mult. Muzica pe care am scris-o a influenţat alţi compozitori, mai ales pe colegii mei mai tineri.

Anul acesta, domnule Penderecki aţi fost sărbătorit pe toate meridianele lumii; unde v-aţi simţit cel mai bine? Unde a fost apreciată muzica dumneavoastră?

Au existat multe concerte, multe festivaluri, în cadrul cărora au fost interpretate opusurile mele. Am compus multe lucarări camerale, care îmi sunt foarte apropiate. Muzica de cameră este aceea pe care o iubesc şi o simt cel mai bine. Scriu din ce în ce mai multe lucrări camerale. Piesele mele au fost interpretate în toată lumea în acest an -  în festivalul de la Malbourough, în Statele Unite, unul dintre cele mai importante, în Finlanda, unde am avut mai multe piese interpretate, în Polonia, în Germania, dar cred că cel mai important festival dedicat muzicii mele a fost cel de la Varşovia, organizat de soţia mea. A fost unul foarte mare, în care s-au cântat 51 sau 52 de piese într-o săptămână, cu 19 dirijori şi 50 de solişti. Acesta a fost cel mai mare şi important festival dedicat muzicii mele în acest an.

În 2013 s-a deschis Centrul Cultural Krzysztof Penderecki. Care sunt obiectivele acestuia?

Acesta a fost visul meu din ultimii 20 de ani, să fac ceva pentru tinerii muzicieni talentaţi. Scopul asociaţiei cu care am debutat în acest proiect era să construim o sală de concert şi câteva facilităţi pentru o academie de muzică. Se numeşte centru, dar este în fond o academie. Apoi am primit bani de la Uniunea Europeană şi 15% de la Ministerul Culturii, în foarte scurt timp. În doi ani, centrul a fost construit. El se află la ţară, aproape de reşedinţa mea. Centrul are o sală de concert cu o lungime de aproape 300 de metri, cu o acustică foarte bună şi câteva camere de studiu ca şi un restaurant pentru studenţi. Putem avea 95 de studenţi în acelaşi timp. Am început să adunăm tinerii talentaţi, să realizăm programe pentru dirijori, pentru orchestranţi. Am deschis centrul în mai, cu un concert susţinut de o orchestră de copii cu vârste între 7-14 ani. Au fost fantastici. Am dorit să deschid centrul cu copii în mod simbolic, deoarece ei au cu adevărat nevoie de ajutor. Avem acum o orchestră de copii pe care o vom susţine. Acum visul meu este împlinit.

Domnule Penderecki atunci când nu compuneţi, nu dirijaţi, nu sunteţi profesor, nu călătoriţi, ce faceţi?

Trebuie să recunosc, eu călătoresc mai tot timpul, compun toată ziua, dar pasiunea mea este arboretul meu, pădurea mea. Am creat-o, am plantat mii de pomi, probabil 1700 de specii. Este cea mai importantă colecţie de pomi din estul Europei. Aceasta reprezintă pasiunea. Dacă nu aş fi fost compozitor, aş fi fost silvicultor, horticultor.

Această pasiune a dumneavoastră pentru pomi, pentru natură, v-a influenţat în creaţie?

În mod indirect. Arboretul meu este ca o simfonie deschisă, neterminată. Am început-o cu 40 de ani în urmă şi nu este desăvârşită încă, deoarece mi-am extins parcul şi am foarte mulţi pomi, multe lucruri de făcut în tot anul. Acesta nu este un hobby pentru un anotimp, ci pentru toată viaţa.

În finalul interviului nostru, domnule Krzysztof Penderecki aţi dori să dezvăluiţi câteva dintre proiectele dumneavoastră?

Scriu acum un concert pentru harpă şi orchestră mică. Am semnat un contract cu opera din Viena, pentru a compune următoarea mea operă, Fedra, după Racine. Am de compus multe piese camerale pentru anul viitor. Doresc să creez cvartetul nr 4. Tocmai am terminat o piesă pentru vioară solo, pe care Anne Sophie Mutter, o va interpreta pe 14 decembrie, la New York. După ce voi definitiva opera Fedra, aş dori să mai compun una. Aş dori de asemenea să închei ciclul simfoniilor mele. Am scris opt, dar şase sunt neterminate şi trebuie să le completez şi să mai scriu una, pe a noua. Şi cred că este de ajuns. Am planuri pentru încă 15 ani şi sper să fiu sănătos să le îndeplinesc