Arhivă : Interviuri Înapoi
Interviu cu Ulrich Knorzer - directorul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii din Berlin
Domnule Ulrich Knorzer, vă mulțumim că ați acceptat invitația noastră. Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la inaugurarea clădirii Filarmonicii din Berlin. Care este semnificația acestui eveniment pentru dumneavoastră și membrii filarmonicii?
Suntem foarte, foarte bucuroși să aniversăm 50 de ani ai uneia dintre cele mai importante săli de concert din lume. Clădirea, proiectată de Hans Scharoun este extraordinară din multe puncte de vedere și ne-a ajutat să formăm sunetul specific al acestui ansamblu. Suntem fericiți să ne aflăm aici și să celebrăm acest eveniment.
Filarmonica din Berlin este considerată a fi inima întregii Germanii.
Poate că este un pic prea mult. Suntem mândri și fericiți. Revenind la trecut, atunci când clădirea filarmonicii a fost concepută, arhitecții și politicienii au fost suficient de curajoși să construiască într-un spațiu care, la vremea respectivă, nu se afla în centrul Berlinului, ci la periferie. Berlinul a trecut prin acel proces dureros al divizării între est și vest. Au existat multe voci care au spus că sala Filarmonicii din Berlin să nu fie în acest loc, mai aproape de centrul Berlinului de vest, dar Willy Brandt și Hans Scharoun sau mulți alții au convins lumea că trebuie să privească spre viitor, spre un Berlin unit și că acolo este locul potrivit, aproape de vechiul centru al Berlinului.
Cum a debutat acest proiect, după 1944, când vechea clădire a Filarmonicii a fost distrusă?
Pentru foarte multă vreme, Filarmonica din Berlin a avut mulți prieteni și s-a creat o societate "Prietenii Filarmonicii din Berlin". Prietenii au fost foarte activi încă de la început, după război, după ce Filarmonica a fost distrusă și au făcut tot ce s-a putut să colecteze fonduri. Surprinzător, cât de multe fonduri s-au adunat. Politicienii au fost de acord că trebuie făcut ceva. După ce vechea filarmonică a fost distrusă, muzicienii au cântat într-o sală de cinematograf și apoi în sala Academiei de Muzică din strada Heidelberg. Desigur, toate acestea au fost temporare. Cu siguranță, aveam nevoie de o nouă sală de concert. Toate celelalte sunt lucruri care aparțin norocului, precum descoperirea acestui arhitect vizionar, Hans Scharoun, decizia pentru loc. Restul este istorie. În final au inaugurat sala, la un an sau doi după ce zidul Berlinului a fost construit.
1963 este anul în care a început o nouă epocă pentru Filarmonica din Berlin. Astăzi, care este povestea acestui ansamblu care pare să reunească toți berlinezii, fiind unul dintre punctele cardinale culturale?
Da, sigur, se poate spune astfel. Nu este numai un centru de întâlnire, de comuniune culturală a Berlinului, dar și a celor din afara orașului. Suntem considerați a avea cea mai apreciată sală de concert din Berlin. Toate celelalte orchestre din oraș - și suntem norocoși să avem cinci-șase - doresc să cânte în sala filarmonicii noastre, ceea ce determină ca programul să fie foarte încărcat. Suntem bucuroși să găzduim orchestre din întreaga lume. În septembrie, am avut festivalul muzical al orașului și toate importantele orchestre, precum cea a Radiodifuziunii Bavareze a Operei de Stat, Concertgebouw, cea din Chicago și din New York au concertat în această sală. Cu adevărat, sala Filarmonicii noastre este un centru muzical, nu numai al Berlinului.
Cred că toți membrii orchestrei Filarmonicii din Berlin sunt bucuroși și mândri că se află într-o asemenea sală, într-un asemenea complex cultural.
Nu știu dacă ați avut ocazia să vizitați această sală, dar să știți că este un loc special. Faptul că cineva se află în mijlocul auditoriului este ceva unic. Nu unic astăzi, dar pentru anii '60, când această sală era un proiect revoluționar, era cu adevărat unic. Ca interpret pe scenă, datorită acusticii te simți foarte apropiat de public. Mult mai apropiat decât în vechile săli construite rectangular, cu o scenă înaltă, unde te afli la mai mare distanță. Nu din punct de vedere psihologic, ci doar fizic, precum la Concertgebouw sau Chicago sau New York. Filarmonica noastră este un centru muzical nu numai al Berlinului. În această sală te afli la mijlocul publicului, ceea ce creează o relație specială între interpreți și auditoriu. Acest lucru, combinat cu o acustică generoasă, caldă, face ca interpreții să se simtă bine aici. În aceste luni, Filarmonica din Berlin a organizat câteva evenimente pentru aniversarea a cinci decenii de la inaugurarea sălii. Am încercat să programăm mai multe concerte întru celebrarea sălii. Am avut concerte cu Reinhard, Goebel, una dintre personalitățile marcante ale istoriei filarmonicii care ne-a propus sonorități experimentale, parcă pentru a testa acustica. Apoi cu Sir Simon Rattle care a realizat manifestări legate de aniversare, planificate cu grijă, pentru a releva caracteristicile acestei săli. Am interpretat Matthaus Passion, regizat de Peter Sellars, care a pus în valoare arhitectura și acustica. Corul de exemplu, s-a deplasat dintr-o parte în cealaltă a sălii. Muzicienii s-au dispersat în toate direcțiile, precum și soliștii. Apoi, cele mai importante concerte ale secolului XX, am comandat o piesă lui Wolfgang Rhym, în care a utilizat tot potențialul acustic al sălii. Multe concerte și evenimente au fost organizate pentru aniversarea acestei săli. Un spațiu cu o acustică deosebită.
În finalul interviului nostru, domnule Ulrich Knorzer vă invit să adresați câteva cuvinte publicului din România.
Aș fi foarte bucuros să pot veni la București, iar membrii Filarmonicii sunt foarte dornici să cunoască viața muzicală din România. Trebuie să adaug că există un proiect de a concerta, în 2015, în București, lucru pe care-l așteptăm cu interes.