Arhivă : Interviuri Înapoi
Interviu cu pianistul și dirijorul Rudolf Buchbinder
Rudolf Buchbinder, ați înregistrat de două ori integrala sonatelor pentru pian de Beethoven și cântați frecvent integrala concertelor sale. Ați descoperit motivul pentru care îl iubiți pe Beethoven - ca mulți dintre melomani, de altfel?
Repertoriul meu merge de la Johann Sebastian Bach până la muzica nouă - există multe concerte care au fost scrise pentru mine de către compozitori contemporani, pe care le-am interpretat în primă audiție. Însă, într-adevăr, Ludwig van Beethoven este un punct central nu doar în agenda mea de concert, ci și în viața mea. Putem spune desigur pe bună dreptate că muzica lui Mozart și a lui Beethoven nu ar fi existat fără ceea ce a făcut mai întâi Joseph Haydn - cred că Haydn este poate cel mai subestimat compozitor din istoria muzicii. Beethoven a fost însă un revoluționar, a pus atâtea în mișcare, și nu doar ca și compozitor, ci și ca om. Apropos de această latură, a lui Beethoven omul, avem de exemplu în sonatele sale pentru pian un adevărat jurnal intim - fiecare din ele reflectă starea sufletească pe care o avea în acele momente, integrala sonatelor este o oglindă a lui Beethoven ca om și compozitor. Personalitatea lui m-a fascinat întotdeauna și din totdeauna - asta ar fi pe scurt povestea mea de dragoste cu Beethoven.
Ați înregistrat și sonatele și concertele sale pentru pian. Rudolf
Buchbinder, puteți face o paralelă între aceste două genuri, puteți
spune că sonatele sunt concerte în miniatură? Deseori în sonate auzim parcă o orchestră în fundal.
Când cânt o piesă pentru pian solo de Beethoven, nu mă gândesc niciodată că interpretez muzică la un singur instrument, ci gândesc orchestral; plus că sonatele fac uneori impresia că ar fi un cvartet de coarde, parcă aș cânta o lucrare de muzică de cameră - este uimitor felul în care Beethoven a scris pentru pian ca și când ar fi avut în minte mai multe instrumente. Dacă ar fi să fac o paralelă, sonatele sale pentru pian le-aș asemăna cu concertele lui Mozart - nu cu sonatele acestuia, pentru că ele nu sunt chiar punctul forte în creația sa, cvartetele de coarde sunt de exemplu mult mai semnificative. Fac un scurt ocol în idei - explicația aici este simplă, anume, sonatele le-a scris pentru elevii săi, sau pentru diferite cercuri muzicale, în vreme ce concertele le-a compus pentru a le interpreta el însuși, pentru a-și pune în evidență calitățile strălucitoare de virtuoz, și de altfel el era întotdeauna cel care interpreta prima audiție. Pentru a reveni la paralela între concertele lui Mozart și sonatele lui Beethoven, lucrările cu instrument solist au fost în permanență un model pentru autorul german. Pe mine ambele m-au atras întotdeauna într-un mod irezistibil. Trebuie să remarc și un aspect fundamental - concentrarea de idei de care Beethoven a fost capabil în aceste 5 concerte pentru pian.
Primele două concerte scrise de Beethoven sunt influențate de Mozart...
Dați-mi voie să vă întrerup și să vă spun că nu sunt deloc de acord! Am vorbit deseori cu Wolfgang Sawallisch sau cu Nikolaus Harnoncourt pe această temă, și despre cum că primele simfonii ale lui Beethoven ar fi influențate de Haydn și de Mozart. Ei bine, tot ce a scris Beethoven, începând cu numărul de opus 1, este deja Beethoven, Beethoven și nimic altceva!
Cât despre eventuala influență a lui Mozart, să știți că Beethoven nu-l plăcea deloc pe Mozart, și nici pe Haydn. Problema era că în Viena Mozart era ca un zeu, și a durat mult până ca Beethoven să primească recunoașterea, se tot vorbea despre Mozart, marele geniu, compozitorul pe care toată lumea îl îndrăgea - nu în ultimul rând pentru că era o persoană foarte comunicativă, avea un temperament foarte plăcut și se descurca excelent în societate. Cu Beethoven lucrurile nu stăteau atât de bine din cauza handicapului său, al faptului că auzea prost. Dar spre final lucrurile s-au schimbat, iar atunci când s-a stins din viață a avut parte de funeralii naționale.
Dumneavoastră cântați concertele de Mozart și pe cele ale lui Beethoven. Ce iubiți la fiecare din cei doi compozitori?
Știți, nu cred că aș putea face o astfel de comparație. Am mai fost întrebat care este sonata mea favorită. Dar, vedeți, dacă aș avea o singură sonată pe care să o prefer restului, atunci ar trebui să nu mai cânt nimic altceva, nu? Lucrurile se reduc în fond la situația că într-un anumit moment o anumită lucrare are pentru tine o semnificație specială, după un timp poți găsi ceva aparte într-o altă sonată și tot așa. Există întotdeauna o muzică preferată, dar ea nu va rămâne mereu aceeași.
Felix Mendelssohn a jucat un rol important în redescoperirea lui Bach
dar și, într-o anume măsură, a lui Beethoven, al cărui concert numărul 4
pentru pian l-a făcut din nou cunoscut publicului. Rudolf Buchbinder, a
fost acest concert atât de șocant pentru urechile contemporanilor lui
Beethoven, încât n-au mai vrut să-l audă vreodată?
Beethoven a fost, cum spuneam, un revoluționar. Publicul s-a simțit înstrăinat de muzica sa, cum este cazul cu ultimele sale cvartete de coarde sau cu ultimele sonate pentru pian, și în special cu cea intitulată Hammerklavier. Oamenii se îndreptau deja către ceea ce scria Rossini, așadar către o muzică mult mai lejeră, Beethoven li se părea prea modern. Oricum, dacă la prima audiție Concertul nr. 4 pentru pian de Beethoven nu a avut succes, ei bine, același lucru s-a petrecut și cu primul concert pentru pian al lui Brahms! Acele sonorități șocau pentru că nu erau cele cu care erau obișnuiți ascultătorii - dintr-odată ei trebuiau să ia contact cu ceva cu totul nou. Întotdeauna a fost nevoie de o perioadă de timp pentru ca publicul să se acomodeze cu astfel de muzici.
Nu doar concertul nr. 4, ci și concertul nr. 5 a fost prea dificil
pentru ascultătorii lui Beethoven. Este el într-adevăr chiar atât de
diferit față de celelalte concerte pe care le-a scris compozitorul
german?
Să știți că fiecare concert este diferit - acesta este și lucrul fenomenal, nici unul din ele nu se lasă comparat cu colegul sau colegii săi. De exemplu primul este aproape cel mai lung, are o durată apropiată de cel de-al cincilea, și are cea mai lungă parte mediană. Al patrulea are cea mai scurtă mișcare lentă. Deci fiecare piesă are structura ei proprie, aparte, complet diferită.
Un alt exemplu este concertul nr. 3, unde avem o coda extinsă, în partea I, după cadență, o coda incredibilă. Și în concertul nr. 4, după cadență, Beethoven a scris o coda profundă, sensibilă, unde ai sentimentul că se deschid cerurile, că răsare soarele, este o muzică atât de profundă. Între sonata Waldstein și cea cu număr de opus 57 apar sonate mai scurte, cele op. 49, apoi op. 78, 79, avem așadar sonate mici alternate cu sonate de mari dimesiuni. Beethoven dădea impresia că se află într-un permanent roller coaster - când sus, când jos.
Rudolf Buchbinder, interpretați frecvent integrala concertelor de
Beethoven și cred că atunci când le cântați pe toate cele cinci vă
puteți da seama foarte bine de o eventuală evoluție a stilului său. Așa
este?
Ar fi greu de vorbit despre o evoluție. Mi se pare dificil și să vorbesc despre o primă, o a doua sau o a treia perioadă în creația sa, cum este împărțită ea îndeobște. La Beethoven nu a existat niciodată o continuitate, o dezvoltare, au fost permanente mișcări oscilatorii - la fel cum s-a desfășurat și viața lui. Este de necrezut cât de matur era Beethoven încă de la sonata op. 7, și cum spuneam prefer să fiu precaut și nu aș vorbi despre muzica lui în termeni de continuitate sau evoluție.
Aveți o colecție uriașă de partituri - foi cu autograf, edițiiprinceps, documente originale. Rudolf Buchbinder, cum ați inițiat această colecție?
Am fost întotdeauna deranjat de faptul că atunci când studiezi o lucrare, o sonată, să zicem, descoperi în partitură o sumedenie de amănunte care îți crează o stare de iritare, îți spui "asta sigur nu e ce trebuie, nu poate fi ce trebuie". Te mai întâlnești și cu fragmente puse între paranteze și tot timpul te întrebi care o fi varianta bună, care o fi cea greșită. Am început să fac cercetări și să adun partituri și așa se face că astăzi am 38 de ediții diferite ale sonatelor lui Beethoven, cuprinzând facsimile, ediții princeps sau ediții vechi. Pentru mine cea mai frumoasă ediție este cea îngrijită de Franz Liszt. El era un mare admirator al lui Beethoven, iar elevul lui Liszt, Alexander Winterberger, a alcătuit și el o ediție - Beethoven ocupa un loc foarte important în lecțiile celor doi. Așadar se întâlnesc frecvent partituri unde apar digitații adăugate, care nu au avut nimic de-a face cu Beethoven, sau indicații de nuanțe și de tempo puse între paranteze, dar în ediția lui de Liszt nu există așa ceva, acolo se găsește doar ceea ce a dorit Beethoven să noteze. Mi se pare uluitor faptul că Liszt nu era nicidecum un pianist slab și totuși el nu a făcut nici o completare, nu s-a amestecat, a păstrat doar instrucțiunile originale.
Și unde găsiți aceste partituri atât de rare?
A mers vorba că am această deprindere bizară de a colecționa partituri, și ca urmare primesc scrisori din toată lumea - de la diferite instituții, de la anticariate, îmi trimit cataloage și mereu găsesc ceva nou.
Rudolf Buchbinder, susțineți recitaluri, concerte camerale, concerte
cu orchestra, cântați muzică de Johann Strauss-fiul, de Mozart, de
Gershwin. Sunteți aplaudat în toate aceste ipostaze. Ce reacție a
publicului vă face pe dumneavoastră fericit?
Consider că nu este suficient să împlinești așteptările publicului; trebuie să i le depășești. Nu este foarte ușor, eu însă îmi doresc să le ofer oamenilor muzica mea, cea pe care o iubesc, și aș vrea ca ei să plece acasă mișcați, să știu că au ascultat ceva la care se vor mai gândi o vreme. În vara aceasta am interpretat al patrulea concert pentru pian de Beethoven de 4 ori, cu Orchestra Simfonică din Chicago și dirijorul Riccardo Muti, și vreau să vă spun că am simțit că de fiecare dată muzica este pur și simplu alta, că în nici o seară concertul nu a fost identic cu sine, dacă vreți. Această necontenită prospețime face ca muzica să fie nemuritoare.
Să presupun că faptul că ori de câte ori ai interpreta o lucrare pe
podium, ea nu va suna niciodată la fel, este ceea ce vă place în mod
deosebit la concertele live?
Da, într-adevăr, și după cum poate știți, de la o vreme eu nu mai fac înregistrări în studio ci doar live - fie că ascultați un Brahms, un Beethoven sau Schubert, să știți că toate sunt imprimări live.
Rudolf Buchbinder, aveți familie, aveți o carieră de succes; în afară
de rudele dumneavoastră și de muzică, ne puteți spune care sunt
lucrurile care vă bucură sau vă fac să vă simțiți liber?
Sunt pasionat de literatură, de artă și de film. Citesc mult și cu mare plăcere, vizitez muzee împreună cu soția mea - nu sunt hobby-uri personale, să spun așa, ci le împart cu familia mea, ele nu mă transformă într-un singuratic, dimpotrivă sunt preocupări prin care comunic cu oamenii.
La finalul acestui interviu v-aș ruga să ne spuneți ce semnificație
are pentru dumneavoastră participarea la Festivalul Enescu, în cadrul
căruia suntem fericiți să vă auzim.
George Enescu este una din personalitățile istoriei muzicii și mi se pare extraordinar faptul că i s-a dedicat un festival. Îmi aduc aminte că acum foarte mulți ani am cântat în Festivalul Enescu o seară de recital cu violonistul Henryk Szeryng, o experiență pe care nu am uitat-o, am mai interpretat altă dată Variațiunile pe o temă de Paganini compuse de Rahmaninov într-un concert dirijat de Dmitri Kitaenko. Mi se pare minunat să vin la București și mă bucur că pot împărtăși publicului versiunea mea a concertelor lui Beethoven.