Nu, am mai interpretat-o ca violonist, am studiat sonatele sale şi îmi place în mod special cea de-a treia. Pe lângă aceasta, ne amintim de vizita lui Enescu în Rusia ca de un eveniment, muzicianul a devenit după aceea, o legendă pentru noi - nimeni nu poate să cânte la vioară şi la pian, să dirijeze, să şi compună, reuniunea unor astfel de aptitudini se întâlneşte foarte rar.

Veţi colabora în Bucureşti cu un foarte tânăr violonist, Serghei Dogadin. Aţi mai lucrat cu el - ce fel de muzician este?

Îl cunosc, într-adevăr, foarte bine. Pot să vă spun că una din realizările sale recente este Marele premiu la concursul Yankelevici, care se desfăşoară în oraşul Omsk din Siberia. Este vorba de un concurs foarte special, pentru că artistului distins cu acest mare premiu, i se oferă o vioară italiană, care rămâne a lui, permanent, nu pentru doi sau trei ani cum se întâmplă de obicei, de exemplu la Concursul Regina Elisabeta de la Bruxelles. Sigur, vioara nu este un Stradivarius, dar este un instrument foarte bun.

Vladimir Spivakov, veţi dirija la Sala Mare a Palatului şi Simfonia I de Rahmaninov. Vă puteţi închipui un motiv pentru care compozitorul Serghei Taneev a spus despre ea că este lipsită de culoare?

Rahmaninov a compus simfonia la 22 de ani. Prima audiţie a avut loc sub bagheta lui Alexandr Glazunov, care nu sesizat prea bine ce se petrece în această muzică. Este însă una din cele mai mari simfonii ruseşti. Din ea poţi deduce şi poţi şi înţelege tot ce s-a întâmplat mai târziu cu Serghei Rahmaninov - Simfonia I este reflexia sufletului său, a credinţei lui puternice în Dumnezeu. Poţi trage o linie dreaptă între prima simfonie şi Dansurile simfonice, datând dinspre finalul activităţii sale. Este o simfonie extraordinară, cu adevărat extraordinară, şi, aşa cum s-a întâmplat cu multe lucrări, nu a fost înţeleasă de la început, s-a lăsat descoperită abia odată cu trecerea timpului. Este o lucrare fantastică, foarte dificil de dirijat şi nici prea des interpretată.

Am citit pe site-ul dumneavoastră, Vladimir Spivakov, că l-aţi numit eroul dumneavoastră pe părintele Alexander Men. Ne puteţi spune câte ceva despre acest preot care a avut un sfârşit atât de tragic, ucis în faţa casei sale?

A murit în acelaşi spirit ca Iisus Hristos! A fost unul dintre cei mai mari oameni şi a murit pentru că avea o influenţă foarte mare asupra poporului rus în timpul Uniunii Sovietice, iar guvernului şi altor diferite organizaţii le era teamă de ceea ce dorea părintele Men - să unească toţi creştinii, catolici, protestanţi, ortodocşi. O gândire considerată foarte periculoasă atunci.

Amintiţi pe site-ul dumneavoastră şi despre autorii pe care-i citiţi - mari voci ale literaturii, cum sunt Proust, Hesse, Kierkegord. Vă influenţează aceste lecturi felul în care faceţi muzică?

Literatura este un profesor foarte bun, foarte important - ca şi muzica! Enescu a fost şi el influenţat de contactele sale cu domeniul culturii, în special atunci când a studiat la Viena şi la Paris, unde i-a avut îndrumători pe Massenet şi Fauré. Înrâurirea culturii franceze s-a simţit puternic în creaţia sa.

Spuneţi de asemenea pe site, că la finalde concert, aplauzele vă par nişte sunete dintr-o altă lume, străină, necunoscută. Aplauzele sunt desigur modul nostru de a vă mulţumi pentru muzica pe care ne-o dăruiţi. Ce vă face pe dumneavoastră fericit să simţiţi din partea publicului?

Muzica ascultată în tăcere.

Şi în afară de tăcere, ce vă place în concertele live, ceva care nu poate fi găsit într-un studio de înregistrări?

Cel mai mult îmi place perioada de repetiţii. Atunci poţi vorbi cu oamenii, poţi aduce îmbunătăţiri ideilor pe care le ai într-un anumit moment, îţi poţi da seama dacă ele sunt corecte sau nu. Atunci mă bucur şi de răspunsul muzicienilor la ceea ce le comunic - faptul că au o reacţie este foarte important. Când vezi entuziasm înochii interpreţilor, te simţi fericit.

Dumneavoastră sunteţi la Paris, eu la Bucureşti, am realizat acest interviu printr-un telefon mobil cu număr de Rusia. Sunt aspecte pozitive ale tehnologiei, care ne ajută, ne apropie. În ceea ce priveşte muzica, Vladimir Spivakov, există ceva de care vă temeţi, în această lume în care tehnologia este omniprezentă?

Oamenii vor asculta muzică clasică întotdeauna, cât vor exista, pentru că muzica înseamnă emoţie. Este un cod al emoţiilor umane, pe care însă nu ai nevoie să-l traduci, nu trebuie să explici acest sentiment, el merge direct şi imediat la inimă, la sufletul nostru. Emoţia poate fi a compozitorului, sau poate fi o reflexie a epocii în care a trăit el; oricum ar fi, ea se transmite peste timp, poartă către noi sentimentele acelui compozitor: de durere, sau de pierdere, sau de bucurie, atâtea şi atâtea tipuri de emoţii umane.

Muzica pare a fi într-adevăr universul în care trăiţi dumneavoastră, Vladimir Spivakov; în afară de muzică şi de familie, ce vă face să fiţi fericit, să fiţi liber?

Activitatea pe care o am prin fundaţia mea - ajut copii, în diferite moduri. Fundaţia mea plăteşte pentru servicii chirurgicale incluzând proceduri dificile, cum ar fi operaţiile pe cord deschis la copii. De asemenea, achiziţionează şi dăruieşte instrumente muzicale, oferă posibilitatea de a asista la cursuri de măiestrie, şi multe altele. Când văd cum în aceşti 19, aproape 20 de ani de când există fundaţia mea, copiii cresc şi ajung să se apropie de muzică, sunt fericit, simt în suflet armonie.

Vladimir Spivakov, suntem onoraţi că veniţi în Festivalul Enescu - spuneţi-ne vă rog pentru finalul acestui interviu din care am aflat despre dumneavoastră ca muzician şi filantrop, cum priviţi acest eveniment şi prezenţa dumneavoastră la Bucureşti.

Am mai cântat în Festivalul Enescu, acum multă vreme, împreună cu orchestra Virtuozii din Moscova, şi încă am amintiri minunate despre publicul român. Ţin minte că atunci au fost puse scaune pentru ascultători şi pe scenă - nu va mai fi posibil de această dată, pentru că Filarmonica Naţională Rusă este o orchestră mare, numără 100 de instrumentişti! Sunt sigur că vă va plăcea acest ansamblu - nu numai eu, ci şi mulţi alţi muzicieni şi critici din Statele Unite ale Americii şi din Europa spun că în prezent este cea mai bună orchestră simfonică rusă.