În momentul de faţă studiez la Köln cu Mihaela Martin, o persoană minunată, un muzician extraordinar. Îi sunt elev deja de un an de zile, îmi plac foarte mult lecţiile cu ea şi pot spune că pedagogia sa este o experienţă foarte importantă pentru mine.

Serghei Dogadin, există violonişti pe care-i consideraţi modelele dumneavoastră - fie contemporani, fie din alte generaţii?

Da, desigur. Îl admir pe David Oistrah, iar dintre violoniştii de astăzi îmi plac Maxim Vengerov şi Vadim Repin, într-adevăr mari muzicieni.

Interpretaţi la Bucureşti Poemul de Ernest Chausson şi Introducere şi Rondo capriccioso de Camille Saint-Saëns. De ce i-aţi ales pe aceşti doi compozitori anume?

Sunt lucrări pe care dirijorul Vladimir Spivakov, cu care colaborez, le îndrăgeşte, şi care, desigur, îmi plac şi mie. Amândoi am considerat că aceste creaţii foarte importante pentru istoria muzicii ar putea însemna o călătorie sonoră frumoasă pentru public.

Aşa cum aţi spus, sunt lucrări foarte cunoscute, des interpretate. Ce doriţi să aduceţi nou?

De fiecare dată când le interpretez, de fapt, de fiecare dată când cânt, îmi doresc să pun în acea muzică o parte din sufletul meu - şi sper că acest lucru se va simţi.

Pe CD-ul dvs "Dogadin" aţi înregistrat doar lucrări ruseşti. Ce relaţie aveţi cu muzica ţării dumneavoastră?

Compozitorii de pe acel disc - Ceaiovski, Prokofiev şi Rahmaninov - sunt pentru mine cei mai importanţi din Rusia şi cred că lucrările respective sunt printre cele mai bune exemple de muzică rusă.

Serghei Dogadin, în 2011 aţi câştigat premiul al doilea, în condiţiile în care premiul I nu s-a acordat, ca şi premiul publicului la Concursul Ceaikovski. Aşadar, nu numai juriul, ci şi cei din sală v-au apreciat foarte mult. Ce raport credeţi că se creează între dumneavoastră şi ascultători?

Aţi numit două premii valoroase de care sunt foarte bucuros! Eu încerc întotdeauna să stabilesc o legătură cu publicul, consider că un bun contact cu ascultătorii este deosebit de important. Uneori această legătură se face mai greu, alteori mai uşor - sper ca ea să existe şi în România!

Sunt sigură că aşa va fi! Tot de pe site-ul dumneavoastră am aflat că aţi cântat pe viorile care le-au aparţinut la un moment dat lui Paganini şi lui Johann Strauss-fiul. Cum a fost acea experienţă?

Din nefericire nu am putut să mă bucur de acele viori minunate prea mult, am avut o singură repetiţie şi un singur concert. A rămas însă o amintire extraordinară, a fost o senzaţie uluitoare şi cred că-mi voi aminti toată viaţa de acele momente.

Şi eu mi-aş aminti pentru totdeauna aşa ceva, dacă aş fi violonistă şi aş fi cântat la vioara lui Paganini! Serghei Dogadin, ce face să vă simţiţi bine pe podiumul de concert, în faţa publicului?

Scena şi a fi pe scenă înseamnă însăşi viaţa mea; îmi place fiecare clipă dintr-un recital sau dintr-un concert. Oricum, pentru un muzician acesta este de fapt scopul existenţei ca artist - orele de repetiţii şi de pregătire intensă au ca finalitate podiumul de concert. Iar starea pe care o ai când te afli acolo este unică, incredibilă.

Aţi colaborat deja cu dirijorul Vladmir Spivakov; ce fel de relaţie aveţi cu el?

Într-adevăr, sunt deja cinci ani de zile de când lucrez cu dânsul. Este un muzician extraordinar, un mare artist. Aştept de fiecare dată întâlnirile noastre cu mare nerăbdare, pentru că simt o căldură deosebită din partea sa. Îl admir foarte mult. Vreau de asemenea să amintesc faptul că orchestra pe care o conduce, Filarmonica Naţională a Rusiei, este uimitoare, este una din cele mai bune din Rusia. Mă bucur că pot colabora cu Vladimir Spivakov şi cu Filarmonica Naţională atât de des.

Ne bucurăm şi noi că veţi veni la Bucureşti, Serghei Dogadin, şi că vă vom putea auzi în premieră, live în Festivalul Enescu. Ce semnificaţie are pentru dumneavoastră participarea la această manifestare?

Este un festival de renume, de aceea faptul că am fost invitat este pentru mine o experienţă foarte importantă şi o onoare. Aştept cu nerăbdare şi bucurie să vin în capitala României.