În 31 mai 2013, Orchestra Naţională Radio dirijată de Tiberiu Soare va prezenta în cadrul Festivalului Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi un program de muzică contemporană ce include un concert pentru pian şi orchestră semnat de compozitorul polonez Zygmunt Krauze. În 30 mai 2013, între repetiţia de la Sala Radio şi ceremonia de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti în care avea să i se înmâneze titlul de Doctor Honoris Causa, Zygmunt Krauze i-a acordat un interviu Laurei Mânzat:

Sunteţi mesagerul muzicii poleneze, dar şi al muzicii europene, în acelaşitimp, acum la Festivalul "Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi". Aş dori să prezentaţi publicului românesc principalele tendinţe în muzica din Polonia zilelor noastre. În România, sunt foarte multe tendinţe: unii compozitori încearcă să reinventeze trecutul, alţii rămân fideli experimentului în muzică. Ce se întâmplă în Polonia?

Cred că în Polonia şi în toată lumea se întâmplă acelaşi lucru. Am observat însă la generaţia tânără de compozitori din Polonia o tendinţă de a se reîntoarce la avangarda anilor '60 - '70 când şcoala de compoziţie poloneză era foarte puternică şi compozitorii încercau să descopere sonorităţi noi, modalităţi de notaţie cu totul noi sau forme noi. Tendinţa acum este de reîntoarcere la această avangardă.Sunt şi alţi compozitori desigur care scriu muzică religioasă, muzică foarte simplă sau romantică. Dar este frumos să asculţi lucrările tinerilor compozitori, să vezi felul lor de a aborda muzica şi rezultatele pe care le obţin cu mult efort.

Există în opinia dumneavoastră multe diferenţe între muzica contemporană a Europei de Est şi cea a Europei de Vest?

Fiecare ţară, naţiune, societate, are culoarea ei specifică. Eu în muzica franceză văd influenţe din Couperin, Lully, Ravel. În muzica germană îl recunosc pe Brahms sau pe Beethoven. În muzica din Europa de Est însă, există mai multă emoţie, compozitorii încearcă să atingă laturile emoţionale ale fiinţei umane. Spus pe scurt, nu există atâta structură, cât emoţie.

Astăzi are loc un alt eveniment important în Bucureşti, conferinţa pe care o veţi susţine la UNMB şi titlul pe care îl veţi primi din partea lor, de "Doctor Honoris Causa". Ce teme veţi atinge în conferinţa a d-voastră? Dacă nu e secret...

Nu e nici un secret... Voi exprima gândurile mele despre condiţia compozitorului din zilele noastre, despre comercializarea la care societatea îi supune pe compozitori. Voi vorbi şi despre relaţia mea cu muzica românească, relaţie ce datează de la începutul anilor '60.

Sunteţi compozitor, dar şi pianist în acelaşi timp, mâine veţi prezenta la Sala de concert a Radiodifuziunii un concert pentru pian pe care îl veţi interpreta chiar d-voastră dar ştiu că aţi compus concerte şi pentru alte instrumente. Care sunt acestea?

Nu am chiar atât de multe concerte. Am scris trei pentru pian, acesta este primul, compus în anul 1976 şi probabil cel mai de succes dintre ele. L-am cântat de vreo 18 ori până acum peste tot în lume, dar niciodată în România. Va fi premiera românească a concertului. Am mai compus şi altele pentru clavecin, vioară, acum lucrez la un concert pentru acordeon şi la unul pentru instrumente electronice şi orchestră, acesta din urmă este după o idee inedită.

Sunteţi şi autor de operă. Ce subiecte v-au inspirat în operele dumneavoastră?

Am compus cinci opere. De fapt, opera este preocuparea mea principală din ultimii zece ani. În ultimii patru ani am compus trei opere mari, comandate de diverse teatre, dar şi una camerală. Aceasta a primit Premiul Criticilor Francezi ca fiind cea mai bună producţie a stagiunii trecute. Subiectele celor 5cinci opere ale mele sunt bazate pe piese de teatru scrise de poeţi sau scriitori polonezi cu excepţia uneia, care este imaginată după o piesă a clasicului francez Pierre Corneille, cu titlul "Poliect". Cu această operă am primit premiul în Franţa.

Tocmai aţi avut repetiţia la concertul pentru pian, puteţi să ni-l descrieţi în câteva cuvinte?

Concertul meu pentru pian nr. 1 se caracterizează prin faptul că am introdus instrumente care nu se regăsesc de obicei într-o orchestră: două acordeoane, trei saxofoane, două chitare electrice. O altă caracteristică ar fi că pianul cântă independent de orchestră. În mod normal muzicienii îşi doresc să fie împreună, dar în acest caz am vrut să-i dau libertate pianistului solist să se exprime, el va fi mereu aproape împreună cu orchestra dar niciodată chiar împreună.

Ce înseamnă să fii un compozitor al secolului XXI? Vă consideraţi un compozitor al secolului XXI?

Nu ştiu... Sunt doar un compozitor care îşi continuă munca de la un secol la altul şi pentru mine nu există diferenţe între aceste două secole. Este doar o divizare artificială, nişte date. Cred că dezvoltarea muzicii, a artei, a societăţii, nu depinde de date, ci de cum ne dezvoltăm noi înşine. Mă simt mai viu ca oricând, deoarece compun mai mult ca oricând. Sunt foarte activ în secolul XXI pe trei planuri: al compoziţiei, ca pianist şi ca profesor.