Pianista Raluca Ştirbăţ stabilită acum la Viena, preşedinta Societăţii Internaţionale "George Enescu" din capitala Austriei a lansat un apel internaţional pentru salvarea casei lui George Enescu din Mihăileni, judeţul Botoşani, în care a copilărit marele compozitor român. În acea casă George Enescu a definitivat Simfonia concertantă op. 8, lieduri, dar şi alte lucrări. Pe acest subiect - un interviu de Ştefan Costache:

Aş vrea să punctăm ce s-a făcut de la momentul în care dumneavoastră aţi tras acel semnal de alarmă internaţional. Cum a evoluat situaţia?

Vă mulţumesc pentru faptul că v-aţi alăturat demersului nostru de salvare a acestei case, o casă foarte importantă în biografia enesciană şi, implicit, foarte importantă pentru cultura românească şi pentru renumele ei. După cu ştim cu toţii, părinţii lui George Enescu s-au despărţit, în urma operaţiei pe care Maria Enescu - mama compozitorului, născută Cosmovici - a suferit-o la Viena, operaţie care de altfel i-a salvat viaţa şi i-a prelungit-o. Ea s-a retras în această casă părintească, casa bunicilor lui Enescu, a preotului Cosmovici de la Mihăileni, unde a continuat să trăiască şi unde s-a şi stins în 1909. După divorţul părinţilor, Enescu a continuat, în toate vacanţele pe care le făcea în România, să-şi împartă timpul între casa tatălui - conacul de la Cracalia, care astăzi din păcate nu mai există, arzând în nişte condiţii destul de misterioase - şi casa mamei, casa bunicilor de la Mihăileni. Este important de spus că după moartea mamei Enescu devine, cum era şi de aşteptat, proprietarul acestei case. Acest lucru este menţionat în monografii ale satului Mihăileni, în 1932 de exemplu. Din 1946 lucrurile s-au complicat, cum ştim foarte bine. La ora actuală, statutul casei este destul de complicat juridic, dar treaba poate fi foarte uşor rezolvată dacă există voinţă politică şi dacă toţi factorii decizionali se implică pentru această cauză.

Să o luăm pe rând. Ce înseamnă statut juridic complicat? Cui îi aparţine casa?

Eu sunt muzician, nu sunt jurist, există oameni care fac această meserie şi sunt mult mai competenţi decât mine… Din ce am putut eu să aflu, cred că nu există un proprietar ci doi, este cumva împărţită. Trebuie spus că, din păcate, este folosită ca depozit de cartofi, cereale şi altele…

…şi într-un stadiu avansat de degradare…

Da, într-un stadiu avansat de degradare. De fapt, acesta este şi ţelul nespus dar evident, de a se dărâma singură mai devreme sau mai târziu şi de a-şi extinde gospodăria. Casa trebuie cât de repede clasată, expropriată şi introdusă pe lista clădirilor de patrimoniu, după care trebuie începută renovarea. Nu este un lucru foarte greu, este vorba despre o casă ţărănească - aşa cum o arată pozele, o casă frumoasă, o casă solidă. Se poate face un plan, o reevaluare, se păstrează din lemnărie, din ziduri… un lucru asemănător cred că s-a făcut şi la casa din Ipoteşti a lui Eminescu, de exemplu. Deci, nu asta este marea problemă, însă ea trebuie cât de repede introdusă pe lista clădirilor de patrimoniu.

Ştiţi concret cum se procedează pentru a introduce casa pe lista clădirilor de patrimoniu? Bănuiesc că Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional se ocupă de acest aspect...

Sigur că da. Pe 13 februarie, dacă nu mă înşel, Agerpress-ul a preluat o declaraţie a Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Naţional a judeţului Botoşani, conform căreia casa - în urma articolelor apărute şi a apelului nostru internaţional - era propusă pentru a fi inclusă. Din păcate, pe site-ul Direcţiei amintite nu există o astfel de declaraţie. Sper ca acest demers chiar să aibă loc într-adevăr. Nu ştiu ce s-a făcut între timp, dar ar fi foarte bine dacă dumneavoastră, ca presă, aţi putea scormoni mai departe şi poate aveţi alte pârghii şi altă putere.

Noi vom încerca. Dumneavoastră, însă, cum intenţionaţi să continuaţi acest demers care e păcat să rămână nefinalizat?

Încercăm în primul rând printr-o mediatizare cât mai puternică. Cred că am reuşit foarte mult. Doar într-o lună, casa a revenit în conştiinţa muzicienilor, în conştiinţa publicului larg din România şi din afară. Reacţiile din afară trebuie să spun că au fost extraordinare, şi această casă, doar pentru poziţia ei geografică (este vorba de nordul Moldovei) nu cred că merită să aibă parte de soarta pe care o are, mai ales că la ora actuală clădirea şi acele pământuri conservă atât de mult din copilăria, din tinereţea şi din maturitatea lui Enescu. E foarte important de ştiut că el a revenit în fiecare an aici până în toamna lui 1946 când a fost forţat să părăsească România. În anul 1946 el a făcut un pelerinaj la toate locurile dragi şi sfinte lui, începând cu Liveni, cu Cracalia, cu Şendriceni - unde tatăl său mai avusese o moşie, cu Tescani, iar ultimul popas pe care l-a făcut a fost în Mihăileni, unde - aşa cum povestesc Romeo Drăghici şi vărul său, Alexandru Cosmovici - la mormântul mamei a stat cu capul în ţărână jumătate de oră şi a spus: "De aici, din seva pământului meu, îmi mai adun o dată forţa pentru că mă despart pentru mult timp de ţară." Din păcate, nu avea de unde să ştie sau poate nu vroia să creadă cu nu se va mai întoarce niciodată. În fiecare toamnă venea să facă pomeniri în biserica satului. Casa de la Mihăileni este o casă foarte importantă pentru Enescu şi sfântă şi la fel ar trebui să fie şi pentru noi.

Suntem alături de dumneavoastră, evident că apreciem acest demers şi aşteptăm ca de fiecare dacă când aveţi noutăţi să ni le comunicaţi pentru a le face cunoscute la rândul nostru.

Cu mare bucurie. Ce aş mai dori eu să spun este că, sigur, eu am iniţiat acest demers, dar nu aş dori să fie doar apelul meu, ar trebui să fie al nostru, al tuturor. Asta cred că este cel mai important.

Aş dori să punctaţi pentru relevanţă una, două luări de poziţie ale unor oameni care nu se află în România, dar care au empatizat cu demersul dumneavoastră.

Prima persoană care ne-a fost alături şi care a ajutat la o mediatizare extrem de rapidă a fost jurnalistul Victor Eskenasy de la Radio Europa Liberă, care a scris atât pentru postul de radio Europa Liberă, cât şi pentru Suplimentul de cultură. Apoi, imediat, renumitul critic londonez Norman Lebrecht ne-a preluat articolul, ne-a publicat o scrisoare mărturie în limba engleză pe site-ul său care este extraordinar de citit şi de mediatizat şi asta a contat foarte, foarte mult. Dup care au urmat reacţii ca un bulgăre de zăpadă, dar mai mult în afară. Mi-aş dori ca de acum încolo să se întâmple mult mai multe lucruri în acest sens şi în România.

Aş dori să vorbim şi despre ce înseamnă activitatea Societăţii Internaţionale "George Enescu" de la Viena pe care aţi înfiinţat-o şi a cărei preşedintă sunteţi.

Activităţile noastre se vor axa pe două direcţii principale. Este vorba de popularizare - ca să folosesc un cuvânt pe care nu-l iubesc, dar care în cazul lui Enescu, din păcate, este foarte necesar. Muzica lui, după cum ştim prea bine este mult prea puţin cântată. El este un gigant al secolului XX. Încercăm să facem asta practic, concret, prin concerte, prin interpretarea muzicii sale în concerte - vom deschide o stagiune de concerte anul acesta sau cel mai târziu în primăvara anului viitor. Cealaltă direcţie este cea muzicologică şi de traducere de carte. La fel, există mult prea puţine cărţi despre Enescu, mai ales în spaţiul german avem doar câteva, pot fi numărate pe degete. Şi aici încercăm să reparăm lucrurile. De asemenea, facem imprimări de disc, producţii discografice… În ceea ce mă priveşte fac tot ce pot în această direcţie; la ora actuală înregistrez o integrală Enescu, al doilea disc va apărea foarte curând, în luna aprilie şi mă voi bucura să-l prezint pentru prima dată chiar pe scena Ateneului Român, pe 30 aprilie. De asemenea, pentru radioul austriac, urmează imprimarea pe disc a integralei operei pentru violoncel şi pian de Enescu, unde îl voi avea alături pe violoncelistul vienez Rudolf Leopold - imprimare care va avea loc tot anul acesta.

Revenind la casa din Mihăileni, ce pârghii au instituţiile statului pentru a introduce o proprietate privată în lista de patrimoniu cultural naţional?

Trebuie să fac mai întâi o paranteză: clădirea a fost în regimul comunist, până în iarna anului 1989, prezervată drept casa memorială George Enescu. Deşi ea nu era pe lista de patrimoniu, a existat acolo o placă memorială, s-au făcut emisiuni ş.a.m.d. După 1989 multe au fost lăsate de izbelişte. Din câte am înţeles, procesul este unul de clasare, apoi expropriere pentru caz de utilitate publică, după care urmează o justă şi prealabilă despăgubire (o înţelegere cu proprietarii). Având în vedere că nu vorbim de centrul Bucureştiului, ci de un sat din nordul Moldovei nu este vorba de nişte sume foarte mari. După aceasta, se introduce pe lista clădirilor de patrimoniu naţional şi se poate începe renovarea.

De tot demersul se ocupă autorităţile locale, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Botoşani sau trebuie mers mai departe…

Din câte am înţeles, desigur că Ministerul Culturii are pârghiile cele mai puternice în acest caz, dar şi autorităţile locale pot face acest lucru. Cred că o colaborare este binevenită.

Ne vom ocupa să solicităm interviuri şi la Botoşani şi la Ministerul Culturii în următoarele săptămâni şi vă vom ţine la curent.

Pentru că starea casei este atât de degradată lucrurile trebuie să se întâmple foarte repede şi, din câte am înţeles, o hotărâre de guvern poate urgenta totul.