În anii `90, tenorul Marius Brenciu câştiga primele sale premii la Concursurile internaţionale "Julian Gayarre" - Spania şi "George Enescu". În anul 2000, era recompensat cu Premiul al II-lea şi Premiul Special de juriul prestigiosului Concurs de Canto "Reine Elisabeth" de la Bruxelles, iar în anul următor, cu Premiul I al Concursului "Young Concert Artists" din New York, dar şi cu Premiul I pentru interpretare şi Marele Premiu "Singer of the World" la renumitul Concurs de Canto de la Cardiff, devenind astfel cel mai competitiv artist român apărut la început de mileniu III în lumea spectacolului de operă.

Ce a urmat? Confirmarea. Construirea unei cariere internaţionale. Sau - după cum socotesc cântăreţii de operă - au urmat: prima, a doua, a treia... în cazul lui Marius Brenciu, în total 10 stagiuni; stagiuni care l-au purtat constant şi sigur pe scene din ce în ce mai importante şi care, l-au adus - şi readus! - în plus, şi pe faimoasa scenă de la "Metropolitan Opera House" din New York.

La "Metropolitan", Marius Brenciu se află şi acum. Iar de acolo, Radio România îi va transmite - în direct spectacolul din 26 ianuarie 2013; spectacol comentat chiar din Studioul Radio Metropolitan Opera International din New York de Luminiţa Arvunescu şi difuzat de cele două posturi culturale ale radioului public, Radio România Muzical şi Radio România Cultural, atât în FM, cât şi în format audio-video pe site-urile lor.

"La Rondine" de Giacomo Puccini, superba producţie a lui Nicolas Joel oferită de MET operei lui Giacomo Puccini în care cântaţi, a avut premiera în stagiunea 2008 - 2009. Atunci, în fruntea distribuţiei se aflau Angela Gheorghiu şi Roberto Alagna. Acum, în rolul făcut atât de frumos de Angela Gheorghiu, debutează o tânără soprană din Letonia,Christine Opolais, iar în rolul susţinut atunci de Alagna, se află tenorul italian Giuseppe Filianoti. În jurul dvs., soliştii din "La Rondine" s-au schimbat aşadar, în schimb, dvs., în rolul lui Prunier, aţi rămas. De ce credeţi că aţi fost unica opţiune a celor de la MET pentru acest rol?

Nu ştiu. Mie personal, pur şi simplu mi-a fost propusă reluarea. Deja în 2008 se ştia că această producţie va fi reluată în 2013. Mi s-au propus noile date şi am acceptat. Întotdeauna este vorba, pur şi simplu, de o alegere din partea direcţiei şi a castingului, dar trebuie să spun, o Magda, aşa cum a făcut-o Angela Gheorghiu, nu va mai putea fi văzută curând pe scena MET-ului. Avem o altă soprană, care are şi ea calităţile ei, dar Angela impresiona cu mult mai mult. Nu putem mânca însă tot timpul caviar, nu-i aşa?

Cum se formează un curent de opinie la MET?

Opinia este generată - în primul rând - de cei care iau deciziile, cei care hotărăsc distribuţiile şi perpetuată apoi de restul oamenilor din teatru: de la peruchieri până la pianişti şi asistenţii de regie. La Metropolitan se întâmplă un lucru extraordinar. Şi anume, marea majoritate a oamenilor care lucrează în teatru sunt extrem de implicaţi în ceea ce se întâmplă în jurul lor. Toţi iubesc opera. Sunt oameni care lucrează în domenii gen machiaj sau costume şi pot spune poveşti incredibile despre artiştii care au cântat la MET. Unii au prins chiar epoca lui Franco Corelli şi pot analiza într-o manieră de-a dreptul avizată o voce, cu nuanţări surprinzătoare pentru cineva care cunoaşte respectivii artişti doar din fotoliul de spectator. La cabine, se discută întotdeauna spectacolul prezentat cu o seară înainte. Iar o performanţă ca aceea din 2008 pentru La Rondine, cu o distribuţie ideală şi o acurateţe ca pentru o înregistrare pe CD, rămâne întipărită în memorie şi implicit lumea vorbeşte despre ea mult timp după aceea. Da, lumea vorbeşte....

... Vorbeşte în consecinţă şi despre dvs., care aţi avut unul dintre cele patru roluri principale şi care, iată v-aţi întors pentru reluarea acestei producţii. Cum aţi regăsit colectivul Teatrului Metropolitan acum, la revenire?

A rămas acelaşi colectiv de tip american, să spunem. Un colectiv care transmite o stare de bună dispoziţie şi mult optimism în timpul repetiţiilor, cu adevărat profesionist, dar despre profesionalismul lor, nici nu mai are are sens să discutăm. Din punctul meu de vedere - care nu am cântat în toate teatrele din lume, dar am cântat totuşi în cele mai mari, la capitolul "îngrijire a artistului invitat", Met-ul este undeva foarte departe de celelalte teatre. Mă refer la grija la propriu pentru apariţiă scenică a solistului - pentru costum, pentru machiaj, dar şi la acea grijă ca invitatul să se simtă bine, să nu se simtă străin într-un oraş atât de mare, ca New-Yorkul, într-un teatru în care lucrează sute de oameni. Totul pare gândit pentru o comunicare cât mai agreabilă şi eficientă. Au chiar şi un bufet al artiştilor unde, între repetiţii, ne întâlnim cu toţii, la o cafea. Ei bine, trăieşti momente unice în acel loc. De exemplu chiar săptămâna trecută, fiind la bufet cu George Petean - bunul meu prieten care tocmai făcuse un fenomenal succes cu Andrea Chenier, la Avery Fisher Hall - ne-am întâlnit cu Piotr Beczala, Juan Diego Florez, Samuel Ramey şi am vorbit despre o serie de lucruri, ne-am amuzat... Ori întâlniri de felul acesta sunt chiar rare, dacă nu imposibile în alte teatre . Ca să nu mai spun ce atmosferă se creează. Toţi, în jurul meselor, vorbind, fireşte, despre operă... Cred că orice impresar sau jurnalist şi-ar dori să participe la aşa ceva.

Aşa e. La Met, grija pentru confortul artistului a condus până şi la amenajarea celebrului bufet cu întreaga lui atmosferă "stelară".... În afară de asta, toţi, dar absolut toţi cântăreţii cu care am avut ocazia să realizez interviuri în cele două deplasări de până acum la New York, mi-au mărturisit că şi experienţa de a cânta pe scena operei Metropolitan este o experienţă ieşită din comun. Şi am vorbit cu Piotr Beczala, cu Susan Graham, cu Karita Mattila, Diana Damrau... Sunteţi de aceeaşi părere? În ce constă ineditul acestei experienţe?

Constă într-un paradox, de fapt. MET-ul îţi dă senzaţia ca artist că eşti strivit de imensitatea sălii sale şi, în acelaşi timp, sentimentul de uşurinţă pe scenă: ceea ce nu prea întâlnim în săli cu mult mai mici. Ştim bine că există în Europa şi în alte locuri teatre de numai 1000 de locuri, în care acustica este atât de dificilă, încât simplul fapt de a cânta acolo reprezintă un efort mărit faţă de o prestaţie obişnuită în alte teatre. Dar MET-ul prezintă acest paradox, scena este mare, sala enormă, şi totuşi pe scenă acustica este foarte, foarte plăcută pentru cântăreţ. Nu simţi nevoia să împingi vocea, nu simţi că orchestra ar fi prea tare, nu te stresezi. Sigur, noi ne bucurăm în La Rondine şi de decoruri superbe - semnate de Ezio Frigerio - care "îmbracă" scena. E un avantaj. Pentru că, de exemplu, m-am întâlnit deunăzi în culise cu Peter Mattei care face aici Parsifal şi care mi-a spus: " ce vă invidiez pentru decorul pe care îl aveţi, pentru că noi, la Parsifal, avem scena aproape goală". Ori la MET, când e goală, scena devine dintr-o dată imensă şi sunetul se poate pierde.

Prin urmare, ce reprezintă pentru dvs. revenirea la MET?

O foarte, foarte plăcută etapă din cariera mea. O reîntâlnire cu un teatru, un colectiv şi cu o scenă de care m-am "lipit" din prima clipă. Şi mă bucur enorm că Radio România, prin dvs., va fi pe 26 ianuarie alături de mine şi maestrul Ion Marin, facilitând melomanilor români contactul cu cea mai impresionantă scenă lirică a lumii.

Fragment dintr-un amplu interviu realizat de Luminiţa Arvunescu - Radio România Muzical, care va fi difuzat în pauza transmisiunii directe din 26 ianuarie 2013, realizată din Studioul Radio Metropolitan Opera International din New York (ora 19.50, Radio România Muzical şi Radio România Cultural)