O fericită coincidenţă a făcut ca în anul 2011 Orchestra Filarmonicii din Moscova să sărbătorească 60 de ani de la înfiinţare, dirijorul principal şi directorul artistic al Orchestrei, Iuri Simonov să-şi aniverseze în luna martie 70 de ani de viaţă, iar dirijorul invitat Iuri Botnari, tot în luna martie, 60 de ani. Astfel că prestigiosul ansamblu a pornit în turnee prilejuite de împlinirea a şase decenii de existenţă, cuprinzând concerte în Japonia, China, Spania, Coreea de Sud, Germania, Anglia, Rusia, Ucraina, Republica Moldova şi România.

Turneul în ţara noastră a început în 24 mai la Filarmonica din Arad, a continuat la Filarmonica "Banatul" din Timişoara, în 25 şi 26 mai, şi se încheie cu două concerte la Ateneul Român, în 28 şi 29 mai. Cel de sâmbătă este dirijat de maestrul Iuri Simonov, având în program Simfonia a IX-a Din lumea nouă de Antonin Dvořák, Preludiu şi Moartea Isoldei din opera Tristan şi Isolda de Richard Wagner şi Suită din muzica baletului Pasărea de foc de Igor Stravinski. Concertul de duminică este oferit cu maestrul Iuri Botnari la pupitru, iar programul cuprinde Uvertura-fantezie Romeo şi Julieta de Piotr Ilici Ceaikovski, Suita din muzica baletului Lacul lebedelor al aceluiaşi compozitor şi Dansurile simfonice de Serghei Rahmaninov.

Înaintea acestor concerte am stat de vorbă cu maestrul Iuri Botnari, muzician născut la Chişinău, care a studiat la Conservatorul din Moscova cu Iuri Simonov, iar din anul 2002 a început să colaboreze cu Orchestra Filarmonicii din Moscova.

Maestre Iuri Botnari, ne bucurăm să putem asculta Orchestra Filarmonicii din Moscova în turneu în România. Cum vă simţiţi în faţa publicului românesc, având în vedere faptul că sunteţi născut la Chişinău, deci sunteţi legat şi de cultura românească?

Simt o comuniune, deoarece publicul românesc este foarte pregătit din punctul nostru de vedere. În oraşele unde am concertat se simte munca orchestrelor simfonice locale, a filarmonicilor, oamenii ştiu pentru ce vin la concert. Mentalitatea noastră este foarte apropiată. În familia mea s-a ascultat multă muzică românescă, am ascultat postul public de radio din Bucureşti pe undele lungi, am avut această posibilitate, aşa că, fără îndoială a existat o influenţă. Eu sunt şi violonist, am fost nevoit să cânt multă muzică populară, inclusiv românească, mai ales în tinereţe, aşa că mă simt apropiat de iubitorii muzicii din România.

Din anul 2002 conduceţi această orchestră prestigioasă. Cum aţi descrie experienţa trăită alături de Orchestra Filarmonicii din Moscova şi colaborarea cu dirijorul Iuri Simonov?

Da, eu dirijez această orchestră din 2002, dar prima deplasare pe care am avut-o în străinătate a fost în 2003, pentru Festivalul "George Enescu". Şi, din momentul acela, experienţa cu Orchestra din Moscova s-a lărgit permanent. Cred că deja am fost peste tot, cu excepţia Indiei şi a Australiei. În ultima perioadă ieşim în turnee de trei-patru ori pe an. De aceea, relaţiile noastre sunt într-un proces de continuă dezvoltare. Relaţia mea cu maestrul Simonov a început prin 1983. A fost la început o relaţie elev-profesor, iar acum deja s-a transformat într-una de colegialitate, de prietenie şi schimb de idei.

Aţi concertat deja la Arad şi Timişoara. Cum vi s-a părut atmosfera concertelor şi cum v-a primit publicul?

A fost o surpriză plăcută la Arad, în sala construită încă din 1913. Aceasta sună foarte bine şi se vede că este acolo o orchestră care îşi desfăşoară activitatea. Concertele şi atmosfera au fost extraordinare, în nici un caz sub nivelul celor din Viena sau Ungaria, dimpotrivă, poate atmosfera a fost mai caldă. Sigur că cel mai bine poate judeca publicul. Dar, de exemplu în 25 mai, în Timişoara, primirea a fost foarte călduroasă. Ne-a părut rău că am oferit prea puţine bis-uri pentru public, pentru că ar fi meritat mai mult.

V-aş ruga să ne vorbiţi şi despre concertul pe care îl veţi dirija duminică la Ateneul Român. Aţi pregătit un repertoriu atractiv, cu lucrări de Rahmaninov şi Ceaikovski. De ce aţi ales să alcătuiţi astfel programul?

De ce Rahmaninov? Pentru că fac o paralelă între originea lui Rahmaninov şi originea mea. Unul dintre bunicii mei este român, iar celălalt este rus. Şi neamul lui Rahmaniov are rădăcini în familiile domnitorilor Moldovei şi ale cnejilor ruşi. De ce Dansurile simfonice? Pentru că este patrimoniul spiritual al lui Rahmaninov, al muzicii lui. Din punctul meu de vedere operele lui simfonice nu sunt preţuite şi descoperite suficient. În turnee se cântă mult Şostakovici şi Ceaikovski, adică muzică deja probată. Din punctul ăsta de vedere, alegând dansurile simfonice, noi am riscat puţin. Dar, pentru că am văzut că atât la noi, cât şi în România este promovată creaţia acestui compozitor, în calitatea lui de simfonist, putem spune că suntem pe drumul cel bun. Din acest motiv l-am ales. În ceea ce-l priveşte pe Ceaikovski, este un omagiu adus publicului, pentru că în primul concert, dirijat de maestrul Simonov, avem muzică de Stravinski, Wagner, Dvořák şi trebuie, în mod obligatoriu, şi puţin Ceaikovski.

Concertele din România încheie turneul pe care l-aţi susţinut în această perioadă în Europa de Est. Care ar fi concluziile şi sentimentele cu care rămâneţi după acest turneu prilejuit de împlinirea a 60 de ani de la înfiinţarea Filarmonicii din Moscova?

Concertele într-adevăr încheie turneul nostru. Impresiile mele se vor mai îmbogăţi, pentru că va mai urma un turneu în Anglia, care va continua în Coreea. Simt că s-a muncit foarte mult, nu a fost deloc uşor pentru orchestră, mai ales că unele deplasări au durat şi mai mult de 17-18 ore. Dar ceea ce este foarte greu îţi oferă şi cele mai multe sentimente de satisfacţie. Cred că va trece o anumită perioadă de timp după care vom putea, la modul real, să evaluăm ce am făcut în Estul Europei şi de ce am făcut ceea ce am făcut. În linii mari, artiştilor din orchestră le place reacţia publicului, a unui public educat, care înţelege ceea ce i se oferă, nu vine pur şi simplu să fie doar prezent. Pentru că, de fapt, artiştii pentru cine cântă? Nu cântă doar pentru salarii, cântă pentru public, pentru ca acesta să-i asculte şi să-i aprecieze. Acesta este scopul principal.