În data de 5 mai 2011, violonistul Alexandru Tomescu a deschis, la Iaşi, Turneul Naţional "Stradivarius". Iniţiat din dorinţa de a oferi publicului prilejul de a-l asculta pe muzician interpretând, pe vioara "Stradivarius Elder-Voicu", integrala Capriciilor pentru vioară solo compuse de Niccolò Paganini, turneul cuprinde nu mai puţin de 14 oraşe, între care Piteşti, Craiova, Oneşti, Timişoara, Cluj, Sibiu şi Bucureşti, ultimul recital fiind programat în data de 29 mai, la Liceul de Artă din Baia Mare.

La început de turneu, l-am rugat pe Alexandru Tomescu să ne dezvăluie câteva dintre motivele care l-au determinat să aleagă ca temă a seriei de recitaluri o întrebare: Paganini - Înger sau demon?.

Turneul Naţional "Stradivarius" reprezintă o iniţiativă pe cât de singulară în peisajul muzicii româneşti, pe atât de curajoasă. Ce v-aţi propus prin intermediul acestui turneu?

Ceea ce mi-am propus de la bun început în fiecare dintre turneele "Stradivarius", şi anume să aduc această vioară celebră cât mai aproape de români - nu doar de cei care locuiesc în Bucureşti, ci în special de cei din provincie, care nu au poate ocazia să se bucure de sunetul unui instrument de mare calitate. În acest an, Turneul "Stradivarius" a căpătat o importanţă mult mai mare pentru mine ca violonist: am ales poate cel mai dificil program scris vreodată pentru vioară şi anume integrala Capriciilor de Paganini - o mare provocare pentru mine. Spectatorii vor avea ocazia să vadă o mulţime de lucruri mai puţin obişnuite pentru un recital de muzică clasică - pe scurt, am colaborat cu "Quartz Media Production" pentru a realiza o serie de proiecţii video foarte interesante, care vor putea fi urmărite pe un ecran de foarte mari dimensiuni şi care vor da contur şi formă câtorva dintre ideile conţinute în muzică.

Cum apreciaţi, ca violonist, muzica lui Niccolò Paganini şi de ce aţi ales-o ca temă principală a turneului?

Paganini a fost compozitorul meu preferat pe când aveam vreo 10-12 ani. Chiar dacă gusturile mele muzicale au mai evoluat între timp, am avut în plan această integrală şi mi-am dat seama că a venit momentul să-mi pun în aplicare dorinţa. În partitura acestor Capricii am descoperit un Paganini surprinzător - extrem de personal, de creativ, profund şi filosofic - într-un mod cu totul neaşteptat. Muzica este foarte spectaculoasă şi această unificare a tuturor Capriciilor schimbă complet - şi pentru mine şi cred că şi pentru ascultători - sensul muzical. Ele devin mult mai puternice şi descriu o gradaţie fantastică a tensiunii muzicale către final.