Ediţia de primăvară a publicaţiei britanice Classical Recordings Quarterly îl are pe copertă pe Dinu Lipatti. Extinsul articol din interior este scris de Mark Ainley, pasionatul cercetător canadian al moştenirii muzicale lăsate de Lipatti, care ne-a acordat un interviu pe această temă. L-am întrebat pentru început dacă ideea de a dedica actuala ediţie a revistei celebrului pianist român, născut primăvara, în 19 martie, îi aparţine.

Am propus într-adevăr revistei un articol despre Lipatti - nu pentru primăvara aceasta, ci deja de anul trecut, când s-au împlinit 50 de ani de la stingerea sa din viaţă. Dar pentru că articolul meu era foarte lung iar directorul revistei nu a vrut să-l taie, l-a păstrat pentru numărul următor, adică numărul de faţă, cel din primăvara lui 2011.

Care sunt punctele asupra cărora v-aţi oprit în articolul dumneavoastră?

Lipatti este cunoscut în întreaga lume în principal prin intermediul înregistrărilor sale; el nu a părăsit niciodată Europa, a murit foarte tânăr. S-a iscat un fel de fanatism în ceea ce priveşte stilul său de interpretare şi înregistrările sale. Căutarea înregistrărilor, a concertelor care nu au apărut încă pe disc au luat o turnură interesantă, s-a transformat într-un fel de roman poliţist, într-un fel de căutare a unui tablou pierdut al lui Da Vinci.

Am avut posibilitatea de a cerceta arhivele EMI în anii 1990, am citit mult din corespondenţa timpului referitoare la înregistrările lui Lipatti - cele realizate în timpul vieţii sale şi cele editate după aceea. Am descoperit foarte multe informaţii interesante despre imprimările sale - deja făcute sau în stadiul de proiect, am mai căutat şi înregistrări live încă needitate pe disc.

Ne-aţi putea dezvălui câteva din aceste amănunte inedite pe care le-aţi publicat în revista Classical Recordings Quarterly?

Desigur. Una din poveştile celebre despre Lipatti se referă la faptul că producătorul său spunea că Lipatti nu va înregistra Concertul numărul 1 de Ceaikovski sau Imperialul de Beethoven, pentru că avea nevoie de 3-4 ani pentru a le pregăti. Este o poveste complet falsă. În realitate, Lipatti îşi dăduse acordul de a imprima concertul de Ceaikovski împreună cu Herbert von Karajan, în 1949. Totuşi, proiectul nu a continuat, întrucât casa de discuri Columbia avea deja în catalogul ei o versiune americană a acestui concert. Walter Legge, producătorul lui Lipatti, planificase să stabilească o înregistrare cu un alt pianist, Witold Malcuzynski.

De asemenea, se pare că Lipatti ceruse să imprime un concert de Beethoven. Aceasta contrazice afirmaţia conform căreia Lipatti nu ar fi vrut să înregistreze nimic din creaţia compozitorului german - concertul pe care el l-a cerut era chiar Imperialul, pe care îl cântase în două stagiuni la Bucureşti, în 1940 şi 1941, şi îl avea în repertoriu. Există şi o notă care spune că Lipatti intenţiona să imprime un concert de Beethoven, în 1949. Fără îndoială că el nu a putut să ducă la îndeplinire proiectul din pricina sănătăţii sale, dar dorinţa exista - în pofida istoriilor care au circulat de decenii şi care afirmau că Lipatti nu ar fi vrut să imprime Beethoven.

Sunt sigură că întrebarea aceasta vă este adresată la fiecare interviu; totuşi, pentru că eu sunt la prima conversaţie cu dumneavoastră, nu pot renunţa la ea: de unde această pasiune pentru Lipatti?

Eram la liceu când am auzit pentru prima dată un disc cu Lipatti, la biblioteca şcolii. Am fost intrigat de titlul destul de morbid al albumului - "Ultimul recital al lui Dinu Lipatti": suna foarte ameninţător şi misterios. Am întrebat-o pe profesoara mea de muzică cine este Lipatti, iar ea mi-a spus "o, este pianistul pianiştilor". Am continuat prin a citi despre el, şi, mai ales, cu cât ascultam mai mult înregistrările lui, chiar dacă urechile mele nu era aşa de antrenate pe atunci, îmi dădeam seama că are un mod special de a interpreta muzica.

Am căutat cât mai multe imprimări ale lui Lipatti şi, când am aflat că el cântase şi sonata Waldstein, sonata mea preferată din creaţia lui Beethoven, pe care nu o găsisem pe nici un disc de-al lui Lipatti, am început să scriu către diferite radiodifuziuni întrebând dacă cineva are această înregistrare. Deşi au trecut mai mult de 20 de ani şi nu am avut noroc până acum, sper şi am încredere că ea va găsită.

Ce proiecte legate de Dinu Lipatti aveţi în derulare?

Am creat şi activat pagina de internet dinulipatti.com, o pagină unde vreau să postez cât mai multe linkuri către înregistrările lui Lipatti prin clipuri youtube sau clipuri audio, de asemenea cât mai multe articole despre Lipatti. Aş vrea ca pe această pagină să comunice toţi cei care descoperă documente despre el - fotografii, programe de sală - să devină un fel de arhivă online.

Caut în continuare înregistrări necunoscute ale lui Lipatti şi sunt în tratative pentru a le edita şi a le scoate pe piaţă. Am descoperit de exemplu o imprimare făcută împreună cu violoncelistul Antonio Janigro, care include o parte dintr-o sonată pentru violoncel de Beethoven. Vreau să mă asigur că aceste înregistrări sunt bine masterizate şi apoi lansate, pentru ca toţi melomanii să aibă acces la ele.