Arhivă : Interviuri Înapoi
Festivalul 'Timișoara Muzicală Academică' ajuns la a XXI-a ediție
În perioada 13-20 aprilie 2011 se desfășoară ediția a XXI-a a Festivalului Internațional "Timișoara Muzicală Academică", organizată de Facultatea de Muzică din Timișoara și Consiliul Județean Timiș, în colaborare cu Filarmonica "Banatul" și Școala de muzică "Silvia Cosmina Stitzl" din Stuttgart. Evenimentul are ca scop principal promovarea tinerelor talente și oferă un program divers: workshop-uri, recitaluri și concerte vocale, instrumentale, corale, spectacole de operă, cursuri de măiestrie, simpozioane, conferințe.
Conf. univ. dr. Dana Sorina Chifu - director de proiect, ne-a oferit detalii, într-un interviu.
Festivalul Internațional "Timișoara Muzicală Academică" are în acest an și scopul de a strânge fonduri pentru o instituție de învățământ timișoreană. Despre ce este vorba?
Este vorba despre Sala de concerte a Colegiului Național de Arte "Ion Vidu", o sală extraordinară care a găzduit ani la rând chiar producțiile Filarmonicii "Banatul" și care are printre cele mai bune acustici din Europa. Din păcate, luna trecută s-a iscat un incendiu în urma căruia această sală a suferit grave avarii. Era firesc deci ca Facultatea de Muzică să sprijine demersurile Colegiului de a aduna fonduri pentru renovare.
Care vor fi coordonatele acestei ediții, în ceea ce privește programul și artiștii invitați?
În acest an am hotărât ca tema festivalului (pentru că de patru ani evenimentul nostru are câte o temă) să fie Reflecții ale Creștinismului în creația muzicală cultă. Ne-am gândit la acest titlu și pentru că festivalul are loc în preajma sărbătorilor pascale.
În ceea ce privește invitații, anul acesta ne bucurăm de participarea a numeroase nume reprezentative din Europa și Statele Unite ale Americii, între care Andreea Angelini din Italia - directoarea Asociației "Musica Ficta". Domnia sa va susține un master-class de muzică corală din timpul Renașterii în Spania și Italia, curs ce începe în 14 aprilie și se încheie în 16 aprilie cu un concert la Domul din Piața Unirii. Invitați vor fi și mezzo-soprana Silvia Cosmina Stitzl din Stuttgart, Leonardo Saraceni din Italia - pianist și compozitor, Luminița Petre de la Teatrul de Stat din Stuttgart (care, de asemenea, va susține un workshop), Stephanie Zelnik de la Unversitatea din Kansas, S.U.A, David Crescenzi din Italia, Radu Pantea din Luxembourg.
Nu vor lipsi nici invitați de seamă din România - soprana Bianca Manoleanu, Magda Buciu și Dan Buciu de la Universitatea Națională de Muzică din București, care, la rândul lor, vor susține conferințe. Deci va fi o paletă mai largă de manifestări.