În perioada noiembrie 2010 - martie 2011, cvintetul londonez The Schubert Ensemble prezintă, în Anglia, o serie de concerte intitulată Focus on Enescu. Dintre acestea, trei sunt găzduite de prestigioasa Wigmore Hall. Cel mai recent a avut loc în 7 februarie. La două zile după acel recital, am stat de vorbă cu patru membri ai The Schubert Ensemble.

În deschiderea interviului - pianistul William Howard, fondatorul ansamblului, despre cum au ajuns să ia contact cu muzica lui Enescu:

«Cunoşteam cu toţii muzica lui Enescu de ceva vreme, eu personal auzisem o sonată pentru vioară şi a treia sonată pentru pian. Am început să cântăm noi înşine lucrări ale sale atunci când am fost invitaţi în România, în urmă cu cinci sau şase ani, prilej pentru care am învăţat al doilea cvartet cu pian. Ne-am îndrăgostit de piesă, ne-am dat seama ce mare compozitor este Enescu şi ne-a venit ideea de a explora mai mult lucrările sale camerale.»

Acesta este motivul pentru care aţi dorit să prezentaţi seria Enescu - Dvorak la Wigmore Hall, din noiembrie trecut până în martie?

Da, pentru că am realizat că muzica lui poate trezi interes şi că nu este cântată atât de des aici, în Marea Britanie. Vorbind cu diverşi oameni, am văzut că nu prea o cunoşteau şi ne-am gândit că ar fi binevenită această serie. Sunt trei concerte în care prezentăm lucrările sale importante pentru pian şi coarde.

Ce aţi cântat până acum?

În noiembrie - primul cvartet cu pian, la începutul lui februarie - pe cel de-al doilea, iar acum repetăm primul cvintet cu pian pe care îl vom cânta la Wigmore Hall la sfârşitul lui martie.

Violonistul The Schubert Ensemble, Simon Blendis, ne-a vorbit despre reacţia publicului la muzica lui Enescu:

«Am fost foarte încântaţi de răspunsul entuziast primit. Cred că acest lucru se datorează şi noutăţii pe care muzica lui o constituie totuşi pentru ascultătorii englezi. Înainte de a cânta creaţiile sale, le prezentăm în câteva cuvinte, încercând să atingem punctele speciale, care li s-ar putea părea neobişnuite la o astfel de primă audiţie, sau să vorbim despre caracteristicile speciale ale modului în care scrie Enescu. Am constatat că acest lucru îi ajută mult pe ascultătorii noştri să înţeleagă piesa, să fie mai deschişi pentru ea. Au venit după concerte şi ne-au spus că s-au bucurat de o muzică foarte atractivă live - pentru că a o asculta live sau pe CD sunt două abordări foarte diferite. Într-o înregistrare îţi dai seama mai greu de anumite aspecte, când însă îi vezi pe interpreţi creînd muzica respectivă, totul iese mult mai în evidenţă, cu impact mult mai mare.»

Ca violonist, aţi spune că Enescu are un stil aparte de a scrie pentru vioară?

Notează cu mare atenţie şi detaliu tot ce vrea ca interpreţii să facă. Mai ales în partiturile pentru vioară şi violă ne dă toate digitaţiile, indică modul în care să folosim arcuşul, coardele libere, armonicele, glissando-urile. Cred că nu am fi făcut toate aceste lucruri dacă Enescu nu le-ar fi scris. E aproape ca şi când ne-ar instrui să cântăm piesa aşa cum ar fi cântat-o el însuşi, partiturile lui sunt ca un fel de documente istorice pentru noi. Dacă facem exact ce ne spune Enescu, muzica lui sună extrem de bine.

Simţiţi că în muzica lui Enescu se regăseşte muzica românească?

Da, cu siguranţă. Sunt nişte melodii populare româneşti foarte clare, care uneori apar brusc în mijlocul muzicii. Din nou, cred că indicaţiile lui Enescu asupra modului în care trebuie să cântăm aceste pasaje fac ca ele să fie cu adevărat populare, ca şi când ar fi cântate de un lăutar. Acum câţiva ani am avut bucuria să interpretez Octuorul său pentru coarde în compania unui excelent violonist român, Remus Azoiţei, la vioara I. Mi s-a părut un foarte bun interpret - şi un foarte bun interpret al lui Enescu în particular. Pentru mine a fost o lecţie de cum trebuie cântată muzica sa, cu acea libertate a instrumentistului popular, cu virtuozitatea şi strălucirea sa. A fost o experienţă fantastică, să cânt împreună cu el.

Care aspect al muzicii lui Enescu vi se pare că este mai evident în ceea ce aţi interpretat până acum: acest filon al muzicii tradiţionale româneşti sau calitatea modernă, impresionistă, franceză?

Cred că totul se îmbină într-un mod extraordinar. Este dificil să separi aceste secţiuni ale muzicii sale. Ea sună "a Enescu" pentru că este făcută din toate aceste elemente diferite, de aceea are această sonoritate specială şi unică.

Înregistraţi în această perioadă al doilea cvartet cu pian de Enescu.

Da, într-adevăr. L-am imprimat pe primul în luna decembrie, ambele vor apărea pe un compact-disc în luna iulie, sper.

Care sunt deci lucrările de Enescu pe care le aveţi în repertoriu atât dumneavoastră personal, cât şi ca membru al The Schubert Ensemble?

Cele două cvartete cu pian şi cvintetul cu pian sunt parte din repertoriul nostru, iar eu am mai cântat, cum vă spuneam, Octuorul. Ele m-au inspirat să mai cunosc şi să ascult şi alte piese ale sale.

L-am rugat pe violistul Douglas Paterson, membru al The Schubert Ensemble, să ne spună de ce l-au numit pe Enescu, pe pagina de internet a formaţiei, "unul din cele mai necântate genii ale secolului 20".

«Este, desigur, părerea noastră, dar ne-am ghidat şi după opiniile unor mari muzicieni care l-au considerat pe Enescu un geniu. În special violoncelistul Pablo Casals spunea că pentru el Enescu era cel mai mare geniu de la Mozart încoace - iată o opinie foarte puternică! De asemenea, compozitorul Vincent d'Indy vorbea despre memoria incredibilă a lui Enescu - dacă toate partiturile lui Beethoven ar fi distruse, spunea el, Enescu le-ar putea rescrie întru totul, din memorie. Vorbeam cu un violonist irlandez în vârstă, Hugh Maguire, care a studiat cu Enescu, la Paris - de la el am aflat multe istorii minunate: cum Enescu improviza acompaniamente la pian pentru el, cum cânta mereu Bach, marea lui dragoste. Este deci o mare experienţă, de a-i cunoaşte muzica şi de a vorbi despre ea cu alţi oameni. Sunt şi compozitori contemporani care îl consideră pe Enescu un geniu neglijat - Oliver Knussen şi Tom Ades îl preţuiesc foarte mult.»

Cum vedeţi dumneavoastră raportul dintre exotismul est-european şi clasicismul occidental al muzicii lui Enescu?

Muzica lui este alcătuită din ambele - de aceea este atât de fascinantă. Cred că acest cvintet cu pian pe care îl repetăm acum este mai aproape de tradiţia franceză, merge însă mai departe - din câte cunosc eu - decât experimentalismul muzicii franceze. Pe de altă parte, primul cvartet cu pian reprezintă mai mult muzica din zona austriacă a Europei - Mahler, Richard Strauss, dar şi influenţe franceze de la Ernest Chausson, de exemplu, totul cu atmosfera muzicii româneşti în fundal.

Am întrebat-o şi pe violoncelista Jane Salmon ce o atrage la muzica lui Enescu.

«Cred că savoarea sa extraordinară, dată de fuziunea elementelor stilistice, dar şi faptul că este o muzică scrisă de un cunoscător; a fost un excelent violonist dar şi pianist, iar asta se vede în felul atent şi competent în care a compus - totul este foarte clar, îţi dai seama cu precizie de intenţiile lui.»

Violonistul Simon Blendis remarca faptul că Enescu dă toate indicaţiile de interpretare tehnică în partitura instrumentului său. Face la fel şi pentru partea de violoncel?

Da, la fel. Am observat acest lucru şi în piesa pe care o repetăm şi o înregistrăm acum - al doilea cvartet cu pian. Enescu notează totul, inclusiv coarda pe care trebuie să cânţi. Găsesc că este foarte util, pentru că atunci când ai de cântat un glissando e bine să ştii de pe ce coardă începi. El foloseşte şi multe armonice - spre deosebire de alţi compozitori care cer aşa ceva dar nu este întotdeauna posibil, Enescu ştie ce să ceară.

Deci nu vă simţiţi încorsetată din pricina atâtor indicaţii!

În mod straniu, nu! Chiar discutam între noi despre acest aspect - reacţia iniţială când vezi toate acestea este că Enescu era un obsedat de control! Dar nu simt aşa. După recitalul de la Wigmore Hall de la începutul lui februarie vorbeam că de fapt toate indicaţiile sale ne oferă, paradoxal, o mare libertate, în final, pentru că te îndrumă în acel extraordinar limbaj muzical al său. Nu întotdeauna indicaţiile permanente au acest efect - în cazul lui însă da, te ghidează prin muzică.