În data de 7 octombrie 2010 aţi avut ocazia să ascultaţi la Radio România Muzical transmisiunea directă a concertului susţinut de Orchestra Naţională a Franţei sub bagheta dirijorului Kurt Masur şi avându-l ca solist pe violoncelistul Daniel Müller-Schott. Programul a fost dedicat creaţiei lui Robert Schumann, prin Uvertura Genoveva, Concertul în la minor pentru violoncel şi orchestră şi Simfonia a II-a în Do major.

Mai multe informaţii despre acest concert, dar şi despre o carieră solistică şi camerală de succes, am avut ocazia să aflăm de la violoncelistul născut la München în 1976, Daniel Müller-Schott.

Aţi ascultat pentru prima dată Concertul pentru violoncel de Schumann la vârsta de cinci ani, în interpretarea lui Yo-Yo Ma. Ce vă amintiţi din acea perioada?

Prima impresie a fost, de fapt, o revelaţie. Pentru că mama mea este muzician, am participat de la cinci ani la multe repetiţii cu orchestră şi, într-adevăr, primul concert solo pe care l-am ascultat a fost cel pentru violoncel de Schumann. Am fost atunci vrăjit de timbrul instrumentului şi de posibilităţile sale, aşa că am vrut neapărat să învăţ să cânt la violoncel. Sunt acum norocos pentru că pot să interpretez acest concert.

Aţi intrat în contact încă din copilărie cu muzica lui Bach. Cum aţi descoperit-o şi ce rol a avut Bach pentru dezvoltarea dumneavoastră ca muzician?

Muzica lui Bach mi-a fost devreme cunoscută pentru că mama este clavecinistă şi se ocupă intensiv de muzica acestui compozitor. Am ascultat de mic lucrări precum Clavecinul bine temperat sau Concertele Brandemburgice. La şase-şapte ani am început să cânt Suitele pentru violoncel solo de Bach şi, de-a lungul anilor, le-am studiat pe toate cele şase. Apoi le-am înregistrat pe CD, le-am prezentat în concerte, iar interpretarea întregului ciclu de suite a reprezentat mereu o experienţă deosebită.

La vârsta de cincisprezece ani aţi câştigat Concursul Internaţional „Piotr Ilici Ceaikovski” la Moscova. A fost acesta un moment determinant în cariera dumneavoastră?

Da, pot spune că a fost un moment decisiv în cariera mea. Am descoperit astfel că solistica este un drum care mi se potriveşte, pentru că la acea vârstă îmi puteam imagina şi alte meserii posibil de urmat. Însă, după obţinerea acestui premiu am ştiut că pot să-mi asum riscul de a deveni solist şi că acesta este drumul pe care trebuie să-l urmez. Am fost foarte fericit atunci, pentru că am început să primesc invitaţii de a concerta şi aşa a început totul.

Aţi studiat, spre exemplu, cu Mstislav Rostropovich sau Steven Isserlis. În ce măsură v-au influenţat aceşti profesori?

În foarte mare măsură, am avut contact cu şcoli foarte diferite. Pe de-o parte şcoala franceză prin André Navarra sau primii mei profesori, Walter Nothas şi Heinrich Schiff, la Viena, pe de altă parte şcoala engleză reprezentată de Steven Isserlis, fapt care m-a ajutat în abordarea repertoriului englez, spre exemplu în lucrările lui Elgar, Walton sau Britten. Iar privilegiul de a cunoaşte şi de a lucra cu o personalitate precum Mstislav Rostropovich, un nume de referinţă în istoria muzicii, au fost o ocazii unice. Am avut norocul de a-l cunoaşte şi în postura dirijorală şi am profitat de fiecare dată când a predat sau concertat în Germania. Apoi primeam ore şi totul decurgea foarte neconvenţional, pentru că îmi oferea foarte mult din timpul lui şi eu, ca tânăr violoncelist, am putut să profit de această favoare.

Rostropovich spunea mereu că interpretul trebuie să fie un mesager al compozitorului, care să-şi asimileze lucrările abordate în aşa fel încât să reflecte la fiecare interpretare valenţe noi ale muzicii. Acesta a devenit apoi un credo şi pentru mine, să încep de fiecare dată de la ceva nou şi să încerc să fiu creativ.

Concertaţi acum din nou sub bagheta dirijorului Kurt Masur. Ce ne puteţi spune despre această colaborare?

Sunt foarte bucuros. Sub conducerea lui am cântat acum câţiva ani la Paris Dublul Concert pentru vioară şi violoncel de Brahms alături de Anne Sophie Mutter. Dumneaei m-a sprijinit foarte mult timp şi prin intermediul acestei legături am intrat în contact şi cu maestrul Masur. I-am cântat prima dată când aveam şaptesprezece-optsprezece ani şi de atunci m-a îndrumat mereu în carieră, apoi a urmat, la un moment dat, prima noastră colaborare. I-am ascultat desigur numeroasele înregistrări, am participat şi la repetiţii şi pot spune că el reprezintă pentru mine un capitol important din istoria muzicii germane. Iar în ceea ce priveşte acest concert de Schumann, Kurt Masur este cel mai bun sprijin pe care pot să mi-l imaginez. Colaborarea cu acest dirijor reprezintă în această seară pentru mine o nouă oportunitate din punct de vedere muzical.

Cunoaşteţi foarte bine Concertul pentru violoncel de Schumann. În 2009 l-aţi şi înregistrat pe CD. Ne puteţi prezenta viziunea dumneavoastră asupra acestei lucrări?

Este, desigur, o lucrare de maturitate a lui Schumann şi de aceea foarte complexă, pentru că trăirile sunt foarte diferite. Cred că acest concert reprezintă o psihogramă a compozitorului şi omului Schumann. Dacă ne gândim la contrastele din dezvoltarea părţii întâi, la conflictul interior şi nesiguranţa caracteristică omului Robert Schumann în acea perioadă, observăm că toate acestea sunt reflectate în muzică. Pentru mine, Concertul în la minor este una dintre capodoperele literaturii instrumentale şi noi, violonceliştii, putem fi recunoscători că putem să interpretăm şi să transmitem mai departe o asemenea lucrare.

Aţi vorbit mai devreme despre violonista Anne-Sophie Mutter. Care a fost relaţia profesională cu dumneaei din 1992 de când v-aţi cunoscut şi până astăzi?

Legătura cu ea a fost întotdeauna plină de căldură. I-am cântat la puţin timp după câştigarea concursului „Ceaikovski” de la Moscova, adică la cincisprezece ani, şi am observat că încă de atunci m-a privit ca pe un coleg, ca pe un muzician. Această încredere în mine şi tot sprijinul acordat au fost ceva într-adevăr deosebit. A ştiut mereu cu exactitate de exemplu vârsta la care se putea stabili o legătură cu Rostropovich sau vârsta la care este nevoie de un instrument mai bun, oferind mereu cele mai bune sfaturi. Cu trecerea anilor s-a născut desigur şi o prietenie din punct de vedere muzical şi cântăm adesea împreună, lucru pentru care îi sunt recunoscător.

Pe lângă bogata activitate solistică, un loc important în cariera dumneavoastră îl ocupă muzica de cameră. Care vă sunt partenerii preferaţi?

Este foarte greu de zis. Există foarte multe combinaţii interesante cu diferiţi muzicieni alături de care îmi face plăcere să cânt, încât să aleg pe cineva este dificil. În formulă de trio colaborez foarte bine cu Anne-Sophie Mutter şi André Previn, dar şi cu muzicieni din generaţia tânără, precum Julia Fischer sau Bella Steinbacher. Sunt foarte multe şcoli, respectiv personalităţi de la care se pot învăţa foarte multe. Cred că muzica de cameră este cea mai intimă formă a acestei arte şi colaborarea cu diferiţi partereni înseamnă mereu un câştig din punct de vedere artistic.

Ne puteţi prezenta câteva idei ale proiectului Rhapsody in School?

Da, proiectul a fost o iniţiativă a pianistului Lars Vogt, care a observat că muzica nu ocupă deloc un rol important ca materie în şcoli şi mi-a propus apoi să colaborez. Le cânt copiilor, îmi prezint cu această ocazie şi instrumentul, încercând să le transmit câte ceva din dragostea mea pentru muzica clasică şi compozitori. Am continuat de-a lungul anilor să particip în mod regulat, nu doar în Germania, ci şi în alte ţări din Europa şi cred că acest proiect s-a dezvoltat într-un mod foarte bun.

Unde veţi concerta în perioada următoare?

După evoluţia de la Paris voi relua programul pe care l-am cântat recent la Montreal, un recital cu lucrări de Brahms, Schubert şi Şostakovici alături de Robert Kulek, apoi concertul de Schumann la Mailand, în Italia. Iar la sfârşitul lunii octombrie voi cânta Simfonia concertantă pentru violoncel de Britten la Oslo sub bagheta lui Jukka-Pekka Saraste.

Vă mulţumim şi sperăm să vă putem asculta şi în România.

Da, sper să pot veni cândva la Bucureşti. Am auzit foarte multe despre sălile de concert precum şi despre orchestre şi mi-ar face plăcere să am ocazia să concertez în oraşul dumneavoastră.