Seria Mari orchestre ale lumii
22 si 23 septembrie, ora 19,30, Sala Mare a Palatului


Pentru ca sunteti pentru prima data în tara noastra, pot sa va întreb ce asteptari aveti în privinta celor doua concerte pe care le sustineti?

Este, într-adevar, chiar prima mea prezenta artistica româneasca, la Bucuresti. Eu, împreuna cu orchestra, asteptam cu nerabdare cele doua concerte în acest festival fantastic... Sunt sigur ca ne vom încarca de impresii foarte bune, ca va fi o experienta pasionanta. Sunt atâtea lucruri interesante, atâtia artisti fantastici care vin în Festivalul "Enescu"!... Asa ca sunt sigur ca ne vom aduce si noi contributia noastra la acest bogat si de mare traditie eveniment.


Acum, va propun sa discutam despre concertul din 22 septembrie, cu muzica de Brahms si Hector Berlioz. Cum ati prezenta structura programului? Descrieti-ne, va rugam, fiecare lucrare ca parte a arhitecturii intime a programului, din perspectiva scenariului sau interior.

Înainte de toate, Concertul nr.2 pentru pian de Johannes Brahms înseamna ceva cu totul aparte în repertoriul oricarui pianist, iar aceasta, cu atât mai mult când este vorba despre Nelson Freire, solistul serii. Este o capodopera, cu adevarat dificila si unica, în sensul ca nu reprezinta doar un concert pentru pian, în care pianul este acompaniat de orchestra, ci ansamblul orchestral are un rol foarte important în crearea atmosferei acestei piese; orchestra completeaza discursul solistului, este - pentru mine, ca o ampla simfonie scrisa pentru pian si orchestra. Are, cu adevarat, monumentalitate, implica multa virtuozitate, e foarte lirica, foarte dramatica în anumite momente... are o forta expresiva imensa.

Simfonia fantastica de Berlioz este, de asemenea, foarte, foarte speciala, pentru repertoriul meu ca dirijor al Orchestrei Teatrului "Capitole" din Toulouse. În primul rând pentru ca vorbim despre un compozitor francez, despre muzica franceza, dar o muzica franceza ce are, totusi, radacini în repertoriul clasic austro-german. El creeaza o legatura, drumul de la muzica clasica spre cea romantica. Acum, în termeni de limbaj orchestral, de cum foloseste orchestra, Berlioz se dovedeste un orchestrator fantastic; cum foloseste forma, arhitectura, dezvoltarea dramatica de-a lungul întregii simfonii - care are 5 miscari!, o simfonie cu program, dupa cum stiti...El a dat, cu aceasta, un impuls pentru ceea ce a însemnat, mai apoi, dezvoltarea romantismului muzical. Este o simfonie foarte importanta!


În 22 si 23 septembrie, colaborati cu doi solisti de mare renume: pianistul Nelson Freire si violonistul Renaud Capuçon. Este o ocazie sa va întrebam care este, din perspectiva dvs., relatia dintre dirijor, solist si orchestra? De aceasta data, concertele sunt semnate de Brahms si Saint-Saens...

Conexiunea, legatura este foarte, foarte importanta pentru ca solistul are, în primul rând, propria sa viziune asupra interpretarii concertului, dirijorul se afla acolo pentru a-l ajuta pe solist sa concretizeze acea viziune si împreuna, dirijorul si solistul trebuie, în final, sa prezinte ceea ce e scris în partitura, ce a imaginat compozitorul... Asadar, acest triunghi Solist-Dirijor-Orchestra este foarte important iar atunci când functioneaza foarte bine, când exista simtire si întelegere între cele 3 componente rezultatul poate fi fantastic.


Am avut ocazia sa-l ascultam pe Nelson Freire în precedenta editie a Festivalului International "George Enescu"; iar acum, Renaud Capuçon este invitat în cadrul evenimentului. Cum ati descrie profilul artistic al fiecaruia dintre cei doi excelenti muzicieni?

În primul rând, e vorba despre doua generatii diferite - Nelson Freire, un artist remarcabil, un fantastic pianist, un mare muzician care întotdeauna contribuie, cu întregul sau mod de a fi, cu toata fiinta sa la muzica pe care o interpreteaza. Însa, în acelasi timp îsi si pastreaza modestia - este o persoana incredibil de placuta, de amabila. Modul sau de a cânta este miscator, impresionant... De câte ori am avut sansa, oportunitatea de a concerta împreuna cu Nelson Freire au rezultat experiente artistice nemaipomenite.

Renaud Capuçon e o persoana de care ma leaga o îndelungata colaborare, este un mare prieten al Orchestrei Teatrului "Capitole" din Toulouse, cânta constant cu noi. Este - îl pot numi - un tânar violonist (suntem, mai mult sau mai putin, de aceeasi vârsta) extrem de solicitat în prezent, pretutindeni, e la mare cautare; are un sunet minunat, cânta extraordinar la vioara, cu reala implicare - e o placere sa te afli pe scena alaturi de el.


În mod evident, repertoriul romantic rus va este foarte familiar. Probabil cunoasteti foarte bine, de asemenea, folclorul rus. De aceea, cum apreciati elementele traditionale românesti în Suita a III-a a lui George Enescu? Cum le simtiti, ca muzician est-european? Care este perceptia dvs.?

Cred ca nu numai în cazul compozitorilor rusi sau a lui Enescu, ci în general putem spune ca fiecare autor muzical si-a gasit inspiratia în traditie, în melodiile populare. Acestea sunt radacina, originea si în cazul lui Mozart, al lui Haydn, Beethoven, al compozitorilor francezi... Ceaikovski, Rimski-Korsakov, Borodin, Enescu, Bartok - toti folosesc folclor muzical, ceva care porneste din popor, din mentalitatea, traditia si din calitatile unice ale limbajelor muzicale specifice acestor tari, natiuni... Deci, cred ca Enescu se identifica foarte puternic cu traditia muzicala româneasca. De altfel, numerosi compozitori au fost inspirati de melodiile, de muzica româneasca...


Ati dirijat vreodata sau fie numai ati studiat si alte creatii de Enescu? Va sunt familiare simfoniile sale, sau suitele, de exemplu?

Da, cunosc si alte creatii ale lui Enescu, opera sa "Oedipe" - care a si fost prezentata nu de mult la Toulouse, cu Orchestra Teatrului "Capitole". Muzica sa devine astazi din ce în ce mai familiara, mai populara întregii Europe, ceea ce ma bucura foarte mult, pentru ca si simfoniile si suitele si opusurile sale camerale sunt minunate!


Care este, în opinia dvs., locul lui Enescu în contextul muzicii secolului XX? Si pe care dintre atributele stilului sau îl apreciati cel mai mult?

Cred ca particularitatea muzicii lui Enescu este ceva ce tine de radacinile sale românesti, ceva din care compozitorul a facut o realizare artistica europeana. A reusit sa îmbine traditia muzicala româneasca si traditia componistica a Europei, dar îmbogatind totul cu un strat, cu un nivel superior, al universului sau interior, al imaginatiei sale, nivel ce se defineste în mod complex, cu numeroase elemente - psihologice sau tinând de lumea melodiilor simple, dar expuse teatral; gasesc muzica lui Enescu foarte teatrala si foarte imaginativa. Este absolut interesant sa descoperi muzica lui Enescu!


V-am rugat sa descrieti programul concertului din 22 septembrie...În 23 septembrie dirijati Suita a III-a a lui Enescu si doua creatii binecunoscute: Concertul nr. 3 pentru vioara semnat Camille Saint-Saens si faimosul balet "Ritualul primaverii" de Igor Stravinski. Cum ati pleda pentru acest program?

Cred ca vorbim despre o combinatie foarte interesanta, pentru ca avem Enescu, avem Saint-Saens si avem Stravinski. Asadar, în primul rând Enescu, a carui inspiratie vine din componistica europeana - din cea franceza, de exemplu ceea ce ne conduce catre Saint-Saens, autor francez care a semnat multa, multa muzica buna si interesanta; ajungem apoi la Stravinski, care este si el legat de traditia muzicala franceza, care a trait în Franta multa vreme, care a sustinut concerte în Franta, multe dintre creatiile sale au avut premierele în Franta... Deci, dintr-un punct de vedere exista o conexiune între cei 3 compozitori...o legatura temporala, în termeni de istorie... Poate cumva, subconstient, ei sunt conectati în privinta limbajului muzical. Cred ca exista o puternica legatura între ei!


Vorbim despre concertele Orchestrei Teatrului "Capitole" din Toulouse... Într-unul dintre interviurile dvs., ati spus ca apreciati mult sunetul special al ansamblului, caldura si bogatia instrumentelor de coarde, virtuozitatea surprinzatoare, calitatile individuale remarcabile ale intrumentistilor. Într-adevar, sonoritatea distincta a acestei orchestre este impresionanta prin calitatea deosebita a sunetului. Care este secretul, explicatia acestei sonoritati, din punctul dvs. de vedere?

Cred ca sonoritatea, sound-ul aparte pe care aceasta orchestra îl poate obtine este foarte bogat atunci când asta e necesar - când cânti ceva precum Stravinski ("Ritualul primaverii"), Simfoniile lui Prokofiev sau Brahms; membrii sai pot oferi un sunet fantastic de bogat, întunecat si plin de forta însa atunci când abordam ceva precum Debussy, Ravel sau Saint-Saens - diferit ca stil, membrii orchestrei sunt capabili de adaptari rapide, specifice respectivului stil. Apreciez foarte mult aceasta versatilitate a lor. Ma repet, dar trebuie - ca individualitati, membrii Orchestrei Teatrului "Capitole" din Toulouse sunt muzicieni fantastici. Au imaginatie si o foarte buna intuitie, intuitie muzicala - ceea ce e foarte important.


Care sunt principale obiectiective, în calitate de director artistic al Orchestrei Teatrului "Capitole" din Toulouse - atât din perspectiva evolutiei muzicale personale, dar si din cea a evolutiei acestei formatii?

Scopul, ambitia mea este sa dezvolt si mai mult toate calitatile amintite ale ansamblului, sa amplific repertoriul si sa încerc sa fac sa se bucure si publicul de toate calitatile orchestrei, nu numai publicul din Toulouse, din Franta ci si din afara Frantei - spre exemplu, cel din acest fantastic festival la care venim, în România...


Sunt sigur ca ascultatorii nostri sunt interesati sa stie cum e lucrul efectiv cu Orchestra "Capitole" din Toulouse. Care este modul în care decurge aceasta colaborare?

În mod obisnuit, avem 3 sau 4 zile de repetitii pentru un concert.
Repetam un anume program pe care îl prezentam o data sau de doua ori, pentru public diferit. Avem concertele noastre obisnuite de stagiune, dar facem, de asemenea, si multe concerte pentru generatia tânara, pentru scolari, pentru studenti, deoarece mi se pare foarte important ca azi sa formam auditoriul pentru viitor.


Ati colaborat vreodata cu vreun muzician român?

Pâna acum, nu am avut ocazia. Am dirijat însa orchestre în care cântau numerosi muzicieni români; acum, în Orchestra "Capitole" exista doi intrumentisti din tara dvs., ambii violonisti - unul activeaza în formatie de peste 20 de ani. Mai exista un tânar violonist care abia s-a alaturat orchestrei ca sef al partidei vioara a II-a. Pretutindeni unde merg gasesti multi muzicieni români - scoala româneasca de vioara este faimoasa, renumita si îsi arata rezultatele.


Cum va imaginati ansamblul simfonic ideal si cum ati descrie colaborarea perfecta cu o astfel de formatie?

Cred ca ansamblul ideal si colaborarea perfecta exista atunci când atât dirijorul cât si orchestra au aceleasi idei muzicale, atunci când ambele parti se bucura sa lucreze împreuna, când ambele au aceeasi inspiratie si acelasi entuziasm ca atunci când ajung la concert sa aiba ceva foarte important de împartasit publicului si ambele parti de-abia asteapta sa faca asta.


Si ultima întrebare: care sunt proiectele dvs. pâna la sfârsitul anului si pe care dintre acestea le considerati ca fiind cele mai importante?

Avem multe proiecte pâna la sfârsitul anului; vom avea un amplu turneu în Asia - vom fi în China, vom fi în Japonia! Avem câteva planuri de înregistrari dar si alte activitati, deci viata orchestrei este foarte plina, foarte activa si foarte productiva.