Dirijorul Cristian Mandeal a fost invitat sa sustina, între 2 si 8 martie, cursuri de orchestra la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti. La finalul acestora, formatia alcatuita din studentii institutiei a avut ocazia sa concerteze pe scena Ateneului Român sub conducerea lui Cristian Mandeal, alaturi de 3 solisti binecunoscuti: Florin Croitoru, Marin Cazacu si Viniciu Moroianu. Cu aceasta ocazie am vorbit cu Cristian Mandeal despre cursuri dar si despre modul cum se formeaza, la noi, viitorii membri ai orchestrelor simfonice.


De ce ati acceptat sa sustineti aceste cursuri la Universitatea de Muzica din Bucuresti?

Pentru ca e nevoie de orchestre în România si pentru ca e nevoie de un învatamânt de orchestra în România, ceea ce pâna în momentul de fata este putin deficitar. Si asta se vede în general în nivelul mult înapoiat al orchestrelor noastre fata de orchestrele din Occident.
În Occident aceasta disciplina este disciplina de baza a tuturor institutiilor de învatamânt de specialitate. Se începe studiul orchestrei de la aproximativ 6-7 ani, se continua cu orchestre cu o medie de vârsta de 14-15 ani, apoi cu orchestre de studenti, apoi cu orchestre de tineret. Acestea sunt orasenesti, sunt locale, sunt nationale, sunt para-nationale, europene...
În România nu exista nimic de genul acesta si domeniul este foarte înapoiat. Este nevoie de un nou început; de ceva mai bun decât ceea ce a fost pâna acum. Din experienta mea de-o viata am constatat ca orice tânar - venit din Conservator - pe care îl primesc în orchestra are nevoie de ani buni pentru a deveni un bun orchestrant, cu conditia sa ajunga într-o orchestra. Este clar ca acest deficit se înregistreaza înca din scoala si continua la universitate.
Copiii acestia sunt învatati sa cânte la un instrument fara nici un fel de constiinta de sine si fara nici un fel de constiinta a muzicii pe care o cânta. Cordarii sunt formati exclusiv pentru solistica. Nici unul dintre ei nu ajunge solist - sau poate unul dintr-o mie. În schimb se nasc zeci sau poate sute de solisti ratati care nu sunt în stare sa cânte într-o orchestra. Sunt multe lucruri de baza care nu se cunosc si care trebuie sa fie implementate.
De aceea am salutat din plin aceasta initiativa a lui Dan Dediu, rectorul Universitatii de Muzica din Bucuresti. Am acceptat sa tin eu primul asemenea curs de orchestra. Am lucrat împreuna cu copiii...Au avut loc în fiecare zi câte doua repetitii de câte 3 ore, care erau depasite de fiecare data. Asa ca s-a facut orchestra 6-7 ore pe zi de luni pâna duminica, construindu-se caramida cu caramida, sunet cu sunet, fraza cu fraza, respiratie cu respiratie, atac cu atac, acord cu acord....De la primul la ultimul sunet.
Concluzia este ca au nevoie sa fie îndrumati si instruiti. Orchestra nu se face din talent, cum cred unii, ci din cunoastere. Ori lucrul acesta trebuie urmarit si implementat în învatamântul universitar si chiar mediu, as spune, mai cu grija decât s-a facut pâna acum. Sper ca acesta este doar un început, si ca urmeaza alte colaborari cu alti maestri.


Considerati ca aceasta colaborare a fost o reusita?

Sigur ca da. Pornindu-se de la ce s-a pornit - ca era ca o gaura neagra în univers - si pâna la ce s-a auzit în concert, s-a produs un salt enorm.


În urma acestei experiente considerati ca tinerii muzicieni pot alcatui orchestre care sa ajunga la nivelul celor occidentale?

Daca se urmareste acest lucru. Nu exista tara fara talente. Si România este plina de talente. Ca dovada, muzicienii români umplu orchestrele lumii.
Dar lucrul acesta trebuie urmarit. Trebuie constientizat faptul ca orchestra este un lucru important si nu ceva secundar. Nu trebuie considerata ultima roata la caruta în învatamântul universitar, ci prima, pentru ca asta vor face acesti copii când vor absolvi, daca vor fi primiti într-o orchestra de nivel.
Nivelul orchestrelor trebuie sa creasca si lucrul acesta se va produce când România se va integra mai mult în Europa. Si acest lucru este doar o chestiune de timp - directia este foarte clara. În momentul în care în România vor exista salarii comparabile cu cele din Vest, concurenta va deveni ucigatoare pentru instrumentistii nostri, în cazul în care ei nu tin pasul si nu sunt constienti de ce îi asteapta.
Lucrul acesta trebuie foarte bine constientizat. Trebuie sa se creeze aici o alta mentalitate decât ceea ce a fost pâna acum. Înainte accesul într-o orchestra era considerat de catre multi instrumentisti o ratare si nu o reusita. Este vorba de o schimbare de optica si asta este cel mai greu de realizat. Dar speram ca se va reusi, cu insistente si încapatânare.
De altfel am constatat ca studentii au reusit un program destul de dificil pentru orice orchestra. Foarte complex, foarte colorat, foarte contrastant din punct de vedere al stilurilor abordate, al problematicii. Si l-au reusit într-un mod absolut demn de lauda, în conditiile în care foarte multi dintre ei nu au mai cântat niciodata într-o astfel de orchestra si se afla pentru prima oara pe scena Ateneului.
Acest lucru poate fi un stimulent dar poate fi si un factor inhibator pentru cei care nu au obisnuinta rampei, a unei scene adevarate de concert, a luminilor reflectoarelor, a camerelor de luat vederi care se plimba printre rânduri. Trebuie luat în considerare si factorul concentrarii pe timp îndelungat. Sunt milioanele de date care trebuie tinute în haturi de la primul la ultimul sunet timp de 2 ore. Putina lume stie ce se întâmpla în creierul unui instrumentist datorita efortului psihic atunci când nu mai exista întoarcere. Când orice nota ratata este ratata si nu mai poate fi recuperata. Clipa a trecut si nu o mai poti drege.