Thierry Huillet îsi lanseaza în 12 noiembrie 2009 CD-ul Jurnal de calatorii ("Carnets de voyage" ), alcatuit din piese inspirate din spatiile pe care le-a vizitat, inclusiv România. Cu acest prilej, i-am propus sa realizam un interviu. Mi-am pregatit întrebarile din timp, în franceza, însa nu mica mi-a fost surpriza când compozitorul mi-a cerut sa vorbim în româneste. Astfel, într-o româna excelenta, în care nici accentul frantuzesc nu se mai simtea, Thierry Huillet ne-a descris admiratia lui pentru Enescu si sursele sale de inspiratie.


Care au fost impresiile care v-au stimulat sa compuneti piesele de inspiratie româneasca?

As zice ca sunt doua impresii majore, doua fapte, în principal. În primul rând sunt un mare iubitor al muzicii lui Enescu si am fost îndrumat de marele compozitor în folosirea si iubirea muzicii populare românesti. Si cel de-al doilea fapt este ca iubesc aceasta muzica folclorica si toate aspectele ei. De fapt nu am vrut sa mai compun o a patra sonata de George Enescu (în caracter popular românesc), dar am folosit cam acelasi procedeu de a compune. Impressions no.1 si Impressions no. 2 sunt doua piese diferite. Impression no. 1 e - ca si Sonata nr. 3 în caracter popular românesc de George Enescu - mai mult o impregnare a folclorului si a pamântului românesc si Impressions no. 2 este o piesa mai"ambitioasa" cu o forma mai clasica, semanând cu Simfonia a IV-a de Brahms; aici, influenta folclorului românesc este mai discreta, la fel ca în sonata"Torso" de George Enescu, de exemplu, cu un limbaj putin mai structurat, mai amplu, cu mai multe influente germane si din Europa Centrala.


Ce anume face distinctia între sursele de inspiratie româneasca si celelalte care vin din alte tari?

As putea sa raspund ca si Enescu: sunetul câinilor care latra, parfumul si mirosul din tara; adica tot ce deosebeste muzica româneasca (de cea occidentala n.red.) este România pur si simplu.


Care este partea detinuta de compozitie în viata dumneavoastra de muzician?

Compozitia reprezinta partea cea mai importanta, cea mai viscerala. Eu la baza sunt pianist si îmi place enorm sa cânt si sa calatoresc în toata lumea ca sa fac muzica, mai ales cu Clara Cernat, sotia mea, la vioara. Când lucrez la pian e si pasiunea mea si, as zice, munca mea. Când compun, nu pot sa vorbesc niciodata despre munca, e ceva mai presus decât mine, mai puternic. Daca vorbim în materie de timp, atunci compozitia ocupa o treime din viata mea, fiindca sunt si profesor si pianist. Dar în ce priveste fiinta mea, compozitia detine 90%.