Arhivă : Festivalul International George Enescu 2013 Înapoi

Festivalul Internațional „George Enescu” se aude la Radio România Muzical

Bine ați venit pe pagina dedicată de Radio România Muzical Festivalului Internațional „George Enescu”, unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale României și, cu siguranță, cel mai important eveniment muzical din țara noastră.

Ca și în anii trecuți, Radio România Muzical reflectă pe larg Festivalul Enescu, în primul rând prin cele 63 de concerte transmise în direct, printre ele regăsindu-se și acele concerte-eveniment la care biletele nu mai sunt demult disponibile (cu excepția concertelor și recitalului lui Radu Lupu, care nu și-a dat acordul nici pentru înregistrare, nici pentru transmisiune directă și a recitalului lui Evgheni Kissin aflat în aceeași situație).

Parte dintre concerte și recitaluri vor fi înregistrate - este cazul, de exemplu, al spectacolului „The infernal comedy” cu John Malkovich și al recitalului lui Murray Perahia – și vor fi difuzate între 30 septembrie și 3 octombrie, de la ora 19.00.

În pauzele transmisiunilor directe vor fi difuzate interviuri cu muzicienii-protagoniști, a căror formă scrisă este disponibilă în galeria alăturată.

Un calendar al transmisiunilor directe și concertelor înregistrate care pot fi ascultate la Radio România Muzical este disponibil.

În fiecare zi, de la ora 13.07 (în week-end, ora 13.15), aveți la dispoziție Agenda Festivalului George Enescu, ce cuprinde știri, opinii, comentarii despre evoluțiile din Festivalul Enescu. Mai jos aveți link către galeria audio a acestei emisiuni.

De asemenea, ascultătorii Radio România Muzical sunt așteptați în 21 septembrie, de la ora 20, la seara Radio România Muzical din Piața Festivalului Enescu: un concert cu ansamblul vocal Jazzapela și un program incitant de jazz vocal.

1 septembrie 2013

Publicat: duminică, 1 Septembrie 2013 , ora 11.02
Pe 1 septembrie 2013 se deschide ediția cu numărul XXI a Festivalului Internațional «George Enescu», ce se va desfășura până în 28 septembrie, propunând publicului un număr de evenimente-record ce se desfășoară la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala mică a Palatului, Opera Națională București și Universitatea Națională de Muzică din București. Festivalul se va deschide, la Sala Mare a Palatului din București, cu evoluția Capelei de Stat din Berlin dirijată de Daniel Barenboim, avându-l ca solist pe Radu Lupu, unul dintre cei mai apreciați pianiști ai ultimelor decenii, prezentat în ianuarie 2013 de revista "The New Yorker" drept un geniu. Radu Lupu va susține la București două concerte și un recital. Pe 1 septembrie el va interpreta Concertul nr. 4 în Sol major de Beethoven, lucrare încadrată în program de Rapsodia Română nr. 2 de Enescu și Simfonia a II-a de Sir Edward Elgar. Ora de începere a acestui concert inaugural din seria «Mari orchestre ale lumii» este 19,30.

În aceeași zi de duminică 1 septembrie, de la ora 22,30, Ateneul Român va găzdui recitalul lui Cameron Carpenter, organist american născut în anul 1981, care a studiat la Julliard School of Music din New York. Programul său înscris în seria «Concertele de la miezul nopții», va cuprinde creații de Johann Sebastian Bach și lucrări proprii.

Tot în prima zi a Festivalului «George Enescu», va avea loc un concert la Filarmonica "Banatul" din Timișoara, cu dirijorul Martin Yates și pianistul Matei Varga - protagoniști. Muzicianul român va prezenta, în primă audiție europeană, Concertul pentru pian și orchestră de Michael Hersch. Pe afiș figurează și alte piese contemporane semnate de Tiberiu Olah, Thierry Huillet și Rolf Martinsson.

Festivalul George Enescu la Radio România Muzical - 1 septembrie


  • AGENDA FESTIVALULUI. ora 13.07. Realizator LIVIU PEȚU. Producător Veronica Zbarcea


  • Concert în direct. Ora 19.30. Seria "Mari orchestre ale lumii"

Sala Mare a Palatului

STAATSKAPELLE BERLIN

Dirijor : DANIEL BARENBOIM

George Enescu - Rapsodia Română op. 11 nr. 2 în Re major

Edward Elgar - Simfonia nr. 2 op. 63 în Mi bemol major

Comentează- Mihaela Soare

Pauza- Felicia Nenoiu

Redactor pe post - Mihai Stănescu


  • Concert în direct. Ora 22:30. Ateneul Român
Seria "Concertele de la miezul nopții"

Recital CAMERON CARPENTER - orgă

"The Theatre of the Organ

Program :
J.S. Bach / C. Carpenter - Studiu dupa Preludiul din Suita nr. 1 BWV 1007 în Sol major pentru violoncel

J.S. Bach - Fantezia și Fuga în sol minor BWV 542
C. Carpenter - Fragmente din scene științifico-fantastice

Comentează Anca Ioana Andriescu

Redactor pe post - Mihai Stănescu


  • FILARMONICA "BANATUL" din TIMIȘOARA

Dirijor : RADU POPA

Solist : MATEI VARGA - pian

Program :

Michael Hersch - Concert pentru pian și orchestră

T. Huillet - "Ombres - tribute to Debussy"

Rolf Martinsson - Concert pentru orchestră op. 81