Evenimentele săptămânii
Înapoi
Violonistul Vladimir Nemțeanu, interviu-portret la "Poveștile de succes ale muzicii"
Nemțeanu și Nemțanu: nume asemănătoare, distincte totuși, ce desemnează
parcă două personaje cu poveștile lor. În cazul de față însă, este vorba despre
două capitole ce alcătuiesc povestea unui unic muzician, violonistul Vladimir
Nemțeanu, cel născut la București, în 1954. L-am cunoscut ca Vladimir Nemțanu
într-o dimineață blândă a unui septembrie 2026, când a revenit în Capitală ca
membru în juriul Concursului George Enescu. Am înregistrat atunci dialogul pe
care vi-l propunem începând cu ediția din 15 noiembrie – o discuție despre cea
mai importantă competiție muzicală din România, dar mai ales despre modul cum
privește scena clasică actuală prin prisma experienței ce numără 5 decenii de
activitate violonistul și profesorul Vladimir Nemțeanu.
Vladimir Nemțeanu, între studenții remarcabili ai pedagogului Ștefan Gheorghiu, la Conservatorul „Ciprian Porumescu” din București, ale cărui cursuri le-a urmat din 1971. În 1976 a câștigat locul al treilea la prestigiosul Concurs Niccolò Paganini de la Genova, iar în 1979 a părăsit definitiv România, devenind concert-maestru al Orchestrei Naționale din Bordeax. Este cunoscut, de asemenea, faptul că fiicele sale sunt, ambele, remarcabile violoniste: Sarah Nemțanu și Deborah Nemțanu.
Cel pe care îl avem invitat a fost concert-maestru al Orchestrei Naționale Bordeaux Aquitaine între 1979 și 2020 – peste 40 de ani: obține postul prin concurs, în 1979, la 25 de ani și se retrage în vara lui 2020, atunci când este pensionat. De fapt, poziția pe care a ocupat-o sună astfel: premier violon super-soliste, o titulatură aparent bombastică, specifică sistemului francez. În fapt, atribuțiile sunt similare cu cele ale unui concert-maestru, așa cum este gândită amintita poziție pretutindeni.
Povestea sa este spusă, indirect, și de liniștea paginilor de kardex ce păstrează evidențele înregistrărilor de tinerețe, din arhiva Radio România. Există câteva astfel de documente pe banda magnetică de dinainte de 1979, pe cât de puține, pe atât de prețioase. În dreptul lor, mențiunea bătută la mașină în perioada comunistă: VIOLONISTUL NU SE ANUNTĂ. Nu se anunța, evident, ca urmare a faptului că părăsise acea Românie.
„Când am ajuns în Franța în 1979, în anii '80-'81, am fost invitat pentru crearea orchestrelor în Spania. În Spania exista orchestra Teatrului Liceo la Barcelona și poate altă orchestră la Madrid, dar în rest nu aveau ansambluri simfonice. În câțiva ani, nu numai că au creat cel puțin 10 orchestre, ci și foarte multe săli, fiecare oraș a construit sala lui. De exemplu, la San Sebastian, care e în Țara Bascilor, lângă Franța, au două săli de concert într-un oraș așa de mic.
E o chestiune de voință
politică, ține de oamenii care au responsabilități și puteri să ia decizii și
care hotărăsc că arta, în general, și muzica, în particular, sunt lucruri
esențiale.
Pot să vă dau exemplul lui Churchill, care în timpul războiului, bineînțeles cu guvernul lui, căuta bani; și un ministru i-a propus ideea să suprime bugetul culturii, ca să-l direcționeze către armament, ca să cumpere arme, să le fabrice. Și răspunsul lui Churchill a fost: Domnule ministru, n-ați înțeles nimic. De-aia ne batem. Pentru cultură, pentru civilizație. Să separi civilizația de cultură e imposibil. Cu cât ai mai multă cultură, cu atât ai mai puține războaie.”
De ce îl cunoaștem astăzi sub,
practic, două nume de familie, chiar dacă diferența e dată de o singură literă? Aflați urmărind
cele trei ediții ale Poveștilor de succes ale muzicii dedicate violonistului și
profesorului Vladimir Nemțeanu. Duminica, de la ora 13:00 și, în reluare, după
23:00. Începând din 15 noiembrie.