Știri muzicale din țară Înapoi

Violonistul Valentin Șerban - solist la Filarmonica din Iași

Publicat: vineri, 3 Aprilie 2026 , ora 0.00

Violonistul Valentin Șerban evoluează în această seară de 3 aprilie 2026 în ipostază solistică împreună cu Orchestra simfonică a Filarmonicii "Moldova" din Iași. La pupitrul dirijoral se va afla Gheorghe Costin.

Începând cu ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din Iași vor fi prezentate două lucrări din creația lui Wolfgang Amadeus Mozart - Adagio și Fuga KV 546 în do minor și Concertul nr. 5 KV 219 pentru vioară și orchestră în la major. Publicul va mai putea audia Simfonia a III-a op. 90 în fa major de Johannes Brahms.