Agenda de concert Înapoi

VIBRATIONS Music Lab debutează la Sinaia: o săptămână de muzică, studiu și dialog între tineri interpreți și mentori

Publicat: miercuri, 9 Septembrie 2026 , ora 16.43


Prima ediție VIBRATIONS Music Lab se desfășoară în perioada 12 - 18 septembrie 2026, la Sinaia, reunind tineri muzicieni și artiști cu experiență într-un program intensiv dedicat studiului, muzicii de cameră și dezvoltării profesionale.

Conceput ca un spațiu de învățare dincolo de cadrul tradițional al masterclass-ului, VIBRATIONS Music Lab propune o săptămână în care studiul individual este completat de repetiții și sesiuni de muzică de cameră, întâlniri dedicate parcursului profesional și experiența directă a scenei. Participanții au astfel ocazia să lucreze îndeaproape cu mentorii programului, într-un format care pune accent pe dialog, colaborare și schimb de perspective.

Mentorii instrumentiști ai primei ediții sunt Valentin Șerban (vioară), Cristian Andriș (violă), Diana Ligeti (violoncel), și Mihai Diaconescu (pian), care vor lucra alături de participanți atât în cadrulcursurilor individuale, cât și în formule de muzică de cameră.

Componenta artistică este completată de mentorat profesional alături de Cristina Uruc și Marin Cazacu, oferind participanților ocazia de a privi profesia de muzician și dincolo de activitatea de pe scenă. Întâlnirile vor aborda parcursul profesional al unui tânăr artist, relația cu instituțiile culturale, oportunitățile de dezvoltare și realitățile unei cariere în muzica clasică.Cristina Uruc aduceperspectiva managementului culturalși a organizării unor proiecte muzicale de anvergură, iar Marin Cazacu, pe cea a unei cariere care reunește activitatea interpretativă, pedagogică și experiența instituțională.

De la sala de studiu la scenă

O componentă esențială a VIBRATIONS Music Lab este muzica de cameră. Pe parcursul săptămânii, participanții lucreazăîn diferite formulecamerale împreună cu mentorii lor, iar repertoriul studiat ajunge ulterior în fața publicului.

Seria de concerte debutează duminică, 13 septembrie, de la ora 19:00, la Casino Sinaia, cu un concert susținut de mentorii VIBRATIONS Music Lab, Valentin Șerban, Cristian Andriș, Diana Ligeti și Mihai Diaconescu, alături de violonistul invitat Horațiu Marian. Programul cuprinde lucrări de Ludwigvan Beethoven, Jean Françaix și Antonín Dvoűák.

În zilele următoare, participanții și mentorii vor urca împreună pe scenă în trei spații reprezentative pentru Sinaia: Castelul Peleș, pe 16 septembrie, Centrul Cultural "Carmen Sylva", pe 17 septembrie, și Vila Luminiș, Casa Memorială "George Enescu", pe 18 septembrie.

Programele camerale construiesc un traseu de la clasicism și romantism până la muzica secolului XX, cu lucrăride Wolfgang Amadeus Mozart, Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven, Felix Mendelssohn, Antonín Dvoűák, Gustav Mahler, Ernő Dohnányi și George Enescu.

Concertul de încheiere, susținut de Nova Power&Gas, va avea loc la Vila Luminiș și va încheia simbolic prima ediție VIBRATIONS Music Lab cu Lăutarul din suita Impresii din copilărie, op. 28 de George Enescu.

Accesul publicului la concertele VIBRATIONS Music Lab este liber.

Prin această primă ediție, VIBRATIONS Music Lab își propune să creeze un context în care formarea muzicală să nu se limiteze la perfecționarea interpretativă, ci să includă experiența de ansamblu, întâlnirea dintre generații, dialogul profesional și relația directă cu publicul.

 

Despre VIBRATIONS Music Lab

VIBRATIONS Music Lab este un proiect dedicat tinerilor interpreți, construit în jurul ideii de"learning music beyond performance". Desfășurat într-un oraș cu o puternicătradiție muzicală și cu o legătură esențială cu George Enescu, proiectul aduce împreună educația, practica artistică și experiența scenei într-un program intensiv de o săptămână.

Mai multe informații despre program și concerte sunt disponibile pe canalele VIBRATIONS Classical.