Actualitatea internațională Înapoi

Vasily Petrenko - prelungire de contract cu Filarmonica din Oslo

Publicat: marți, 10 Noiembrie 2015 , ora 17.33

Muzicianul rus Vasily Petrenko și-a prelungit contractul ca dirijor principal al Filarmonicii din Oslo până la finalul stagiunii 2019-2020; aceasta, ca urmare a succesului de care se bucură parteneriatul amintit nu numai „acasă”, în Norvegia, dar și după turneele internaționale cu ecouri foarte pozitive, ce au sporit prestigiul ansamblului. Astfel, doar în 2015, Filarmonica din Oslo a participat la BBC Proms, la Festivalul de la Edinbugh și a dus la bun sfărșit o serie de 10 concerte în Japonia.â
„După două stagiuni cu mine la conducere, cred că am împrospătat orchestra și am inclus în repertoriu o serie de lucrări extraordinare ce nu mai fuseseră interpretate la Olso de mulți ani. Ideea este să fim deschiși mereu către public iar publicul să fie, la rândul său, receptiv la adresa orchestrei, să fim parte a unei largi familii și să dărâmăm barierele artificiale dintre muzicienii de pe scenă și melomanii din sală. Crearea acestei energii speciale între ansamblu și auditoriu cred că poate juca un rol vital în societatea contemporană.” – este de părere Vasily Petrenko, cel născut la Sankt-Petersburg, în 1976.
 Filarmonica din Oslo se va reîntoarce în Marea Britaniei în primăvara anului viitor pentru a prezenta simfoniile cu numărul 5 semnate de Șostakovici, respectiv de Mahler. De asemenea, spre finalul lui 2016 orchestra va evolua în Germania, Elveția și Austria.
 Vasily Petrenko are calitatea de dirijor principal al Filarmonicii din Olslo din 2013; însă deține aceeași poziție la Filarmonica Regală din Liverpool din 2006, cu aceasta fiind invitat și în Festivalul Internațional „George Enescu”, la București.

Ștefan Costache