Evenimentele săptămânii Înapoi

Valentin Șerban, invitat la „Poveștile de succes ale muzicii”, din 7 decembrie

Publicat: sâmbătă, 6 Decembrie 2025 , ora 23.01

Valentin Șerban nu este cel mai lesne de deschis interlocutor: nu ține să demonstreze nimic în mod artificial, nu pare dornic să fie expus mediatic în orice condiții, e onest cu sine și reticent la ce nu e autentic. Pe de altă parte, dacă vrei radiografia unei experiențe complete de scenă, de scenă clasică a prezentului, o astfel de voce îți dorești. Mai ales că, odată intrat pe frecvența lui, te lasă să îi înțelegi dilemele, căutările, efortul de a descoperi acea armonie fragilă între ceea ce fost înaintea lui și propria sa voce.

Și momentul când a venit pe lume, anul 1990, data de 8 mai, e parcă situat la separarea dintre două mari falii temporale. Și, într-un sens mai aplicat, violonistic, Valentin Șerban chiar poate fi privit ca simbol pentru o posibilă schimbare de paradigmă a scenei clasice de la noi, dominate vreme de multe decenii, după 1950, de succesele Conservatorului bucureștean, mai ales prin studenții marelui Ștefan Gheorghiu. Cel care ne este invitat reprezintă spațiul ardelean, Brașovul, o surpriză, fără dar și poate; venind ca o soluție la prezența ștearsă a Capitalei în ceea ce privește impunerea unor noi violoniști de top - o realitate a ultimilor ani buni. Format la Brașov ca mediu instituțional, Valentin Șerban a fost îndrumat de Valeriu Rogacev, având contacte, de asemenea, cu Daniel Podlovski și Ștefan Gheorghiu. Însă pe Ilarion Ionescu-Galați îl consideră cea mai semnificativă influență formatoare asupra sa.

Libertatea de gândire și de exprimare muzicală și instrumentală se câștigă având experiențe multiple: astăzi violonist-solist, Valentin Șerban lasă în urmă 5 ani în care a fost, din 2018, membru al ansamblului lui David Grimal, "Les Dissonances". A fost membru și concert-maestru al Orchestrei Române de Tineret și, de asemenea, concert-maestru al Orchestrei Filarmonicii "George Enescu", din aprilie 2023 și până în decembrie 2024. Așadar, nu există ipostază de violonist pe scenă care să nu-i fie cunoscută bine; iar totul are ca efect soliditatea unei viziuni și a unei prezențe.

Miercuri, 19 mai 2021, la Ateneul Român, Dmitry Sitkovetsky, președintele juriului secțiunii "Vioară" a Concursului "George Enescu" a anunțat rezultatele, după finala în care evoluaseră cel mai bine clasați trei competitori. Din juriu au mai făcut atunci parte Remus Azoiței, Koichiro Harada, Silvia Marcovici, Mihaela Martin, Igor Petrushevski, Eduard Schmieder și Krzysztof Wegrzyn.

Iar câștigător atunci a fost Valentin Șerban; locul al doilea i-a revenit violonistei Jaewon Lee din Coreea de Sud, iar pe poziția a treia s-a plasat Tassilo Probst din Germania.

Cu acest artist în vârstă de 35 de ani am stat de vorbă pe îndelete în 2 septembrie 2025, în studioul 13 Radio România; înaintea concertului său din 4 decembrie, de la Ateneu, din Festivalul "Enescu", susținut în compania Orchestrei Filarmonicii din Rotterdam, dirijor Lahav Shani. Valentin Șerban la "Poveștile de succes ale muzici"; în 7, 14 și 21 decembrie, ora 13:00.

Stefan Costache