Miercuri, 8 decembrie 2021, de la orele 19:00, în sala mare a Ateneului Român a avut loc Concertul de Crăciun susținut de Orchestra Română de Tineret și Corul "Preludiu". Evenimentul a avut o însemnătate aparte, reprezentând debutul tânărului dirijor Andrei Stănculescu, la numai 26 de ani, pe una dintre cele mai importante scene ale țării. Din program au făcut parte colinde tradiționale românești și franțuzești și Oratoriul de Crăciun op. 12 de Camille Saint-Saëns, ce i-a avut ca soliști pe Diana Alexe (soprană), Ștefania Chițulescu (mezzosoprană), Andreea Iftimescu (contralto), Andrei Lazăr (tenor) și Jinxin Chen (bariton).

Andrei Stănculescu, cel care îi urmează maestrului Voicu Enăchescu la conducerea prestigiosului cor "Preludiu", a dat dovadă de multă muzicalitate, trăire intensă, sensibilitate și carismă. Concertul a debutat cu cele Două colinde laice de Richard Oschanitzky, lucrări consacrate în repertoriul ansamblului. "Florile dalbe, flori de măr" și-a delimitat frumos tablourile, personajele au fost puternic individualizate, iar dinamica a fost adecvată. De asemenea, acutele au avut o sonoritate mai densă decât de obicei, dar suplă. În "Cine mări să d'aflară", caracterul epic este și mai pregnant, atmosfera de basm ori de legendă și planurile agogice abil ilustrate.

Domnuleț și Domn din cer de Gheorghe Cucu a semănat cu un cântec din bătrâni, simetric, datorită schimbării ordinii strofelor și a repetării celei dintâi la final. După datini colindăm compus de Alexandru Pașcanu a curs lin, duios, iar intervenția partidei de tenor a fost atent integrată în sonoritate, conferind un plus de delicatețe. Legănelul lui Iisus de Valentin Teodorian a fost caracterizat de omogenitate, a adus în prim-plan meandre sonore line, însă puntea dintre cele două fraze ale refrenului s-a constituit printr-un glissando puțin prea prezent la partida de sopran. Valurile de nuanțe s-au succedat pe nesimțite în "Minune prea mare" din Oratoriul Bizantin de Crăciun de Paul Constantinescu, revelând o atmosferă solemnă și pioasă deopotrivă.

În finalul primei părți, tripticul cântecelor franțuzești de Crăciun s-a constituit din sonoritățile celebre ale lucrărilor Le Roi des cieux, în care nuanțele se succed și se schimbă cu ușurința cu care o mărgea alunecă pe o ață, în stânga și-n dreapta, Noël Nouvelet și Cantique de Noël de Adolphe Adam. Acestea au fost unite prin intervențiile la pian ale lui Mihai Murariu.

După pauză, Corul "Preludiu" și Orchestra Română de Tineret s-au reunit pe scena Ateneului alături de soliști pentru Oratoriul de Crăciun op. 12 de Camille Saint-Saëns. Preludiul lucrării s-a desfășurat liric, feeric, inducând o atmosferă plutitoare, desprinsă parcă din altă lume. Recitativele următoare ni i-au dezvăluit pe tenorul Andrei Lazăr - care a pronunțat bine, a cântat în caracter, însă timbrul său a fost cam deschis - și pe altista Andreea Iftimescu. Stabilită la Viena, soprana Diana Alexe s-a prezentat pe scenă ca o artistă cu foarte multă experiență și ne-a încântat cu vocea plină, cărnoasă, cu acute de cristal, și cu prezența diafană. O combinație care nu ar putea trece neobservată. Baritonul Jinxin Chen a interpretat cu mult avânt, hotărât, cu accente foarte inspirat plasate. Dirijorul a stăpânit și dominat întregul act sonor, conducându-i pe muzicieni cu o mână sigură, mișcări precise, eficiente, fără a face din gestul său un prilej de a ieși în evidență, lăsând muzica să vorbească de la sine.

Intervenția Corului "Preludiu" a sunat omogen, a cor tânăr, iar un lucru admirabil este faptul că părțile sale din acest oratoriu au fost cântate pe dinafară, respectând standardele impuse de ansamblu de aproape 5 decenii.

Mezzosoprana Ștefania Chițulescu a cântat aria "Expectans expectavi" îngrijit, cu o voce caldă. În partea a cincea, duetul "Benedictus" dintre soprană și bariton s-a construit frumos, Jinxin Chen dovedind abilitate în execuția notelor într-o nuanță foarte scăzută. Diana Alexe ne-a impresionat cu acutele sale penetrante, strălucitoare. Partea a șasea ne-a dezvăluit un cor capabil de o dinamică variată, inclusiv de sunete puternice. Andrei Stănculescu este ferm la pupitrul dirijoral, dovedind sensibilitate și echilibru, iar orchestra răspunde fără ezitare cerințelor sale. Terțetul din partea a șaptea a fost aprig aplaudat de unul dintre spectatori, căruia i s-au mai alăturat câțiva. Ultimele părți au fost dedicate ansamblurilor, astfel că în cvartetul și cvintetul din final soliștii s-au armonizat foarte bine, au cântat îngrijit și omogen, iar tenorul Andrei Lazăr s-a simțit mult mai confortabil din punct de vedere vocal. Bucuria s-a resimțit atât în vocile soliștilor, cât și în scriitura lui Saint-Saëns. Corul "Preludiu" a concluzionat această lucrare de sărbătoare cu un sunet amplu, maiestuos și fluid.

Emoționat, Andrei Stănculescu a mulțumit publicului, soliștilor, corului și orchestrei, iar spectatorii nu au contenit cu aplauzele minute în șir. Pentru bis, artiștii au pregătit celebrul colind O, ce veste minunată! într-un aranjament al compozitorului Alin Chelărescu. Viorile încep duioase, urmate de corzile grave, iar aerul piesei este încărcat de mister, sună arhaic. Prima strofă a fost cântată de soliști, cea de-a doua rezervată corului, la care dirijorul a invitat și participarea publicului. Ultima strofă a fost cântată în forță de toată lumea. De remarcat aici atenția deosebită la detalii a baritonului Jinxin Chen care a pronunțat impecabil în limba română. Pentru că atmosfera și energia din sală a fost una cu totul aparte, acest bis a mai fost interpretat încă o dată. În final, spectatorii i-au făcut o surpriză dirijorului cântându-i "La mulți ani!" cu ocazia zilei sale de naștere.

Am asistat, cred, la un moment istoric. Debutul tânărului dirijor Andrei Stănculescu pe scena Ateneului Român a fost ovaționat minute în șir la scenă deschisă. Determinarea, carisma, șarmul, simțul muzical și mai ales atitudinea fac din acest artist o prezență greu de uitat și în orice caz, bine situată în peisajul muzical din țară și chiar din străinătate. Parcursul profesional de până în prezent a dovedit acest lucru cu prisosință. Este un vulcan ce clocotește pentru muzică, de care vom auzi din ce în ce mai des și în circumstanțe din ce în ce mai importante.