Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

„Un pic de clasic, un pic de chill”, în cadrul evenimentului „Bazar de Cotroceni”

Publicat: sâmbătă, 14 Iunie 2025 , ora 0.00

Astăzi, 14 iunie 2025, este prima zi a evenimentul "Un pic de clasic, un pic de chill", organizat la cafeneaua KOPP din Str. Dr. Lister 12, în cadrul seriei "Bazar de Cotroceni".

Seria de evenimente începe la ora 10.30 cu un concert susținut de Amphitrio și de la ora 12.00 continuă cu recitalurile "Copiii Cotroceniului", susținute de pianista Rodica Ciubotaru, pianistul Ioan Pane, violoncelistul Antim Arnăutu și pianista Irina Arnăutu.

În cea de-a doua parte a zilei, vor evolua Mozart Trio Kegelstatt de la ora 17.00, flautistul Lucian Albu de la ora 17:30 și ansamblul Flaut Power & Clarino de la ora 18.30.

Programul include și sceneta de teatru "Motanul încălțat - ultima dorință", prezentată cu începere de la ora 13:00.

Cristina Cîrjan