Recomandări Înapoi

Un an fără Sir Neville Marriner – “Interpretul zilei” în 3 octombrie, la Radio România Muzical

Publicat: luni, 2 Octombrie 2017 , ora 21.03

În 2013, am avut ocazia să-i fiu în preajmă undeva, în culisele Ateneului Român, preț de câteva minute. În general, sunt curios să aflu dacă imaginea pe care mi-am format-o despre un anumit muzician pe care îl admir, construită aproape exclusiv ascultându-i înregistrările și urmărindu-i cariera, se cofirmă la contactul imediat; și trebuie să recunosc că, de cele mai multe ori, am surpriza, mereu diferită, să mă înșel - experiența e cu totul altceva decât îți închipui, nimic nu se compară cu contactul direct. Tendința e. bineînțeles, de a credita omul cu însușiri excepționale, în consonanță cu profilul lui artistic. Nu rămâi vreodată dezamăgit, dimpotrivă, spectacolul construcției lor interioare te urmărește multă vreme după și, am impresia, te transformă în cineva un pic mai bun decât erai. Există, însă, și prejudecăți care nu mi-au fost încă infirmate - spre exemplu, aceea că interpreții englezi au în gene un bun simț și o căldură a comunicării, pe măsura tradiției aristocratice a acelui spațiu care a dăruit lumii, să zicem, fairplay-ul.

Cum mi-l amintesc pe Sir Neville Marriner cel din 2013, pe când avea 89 de ani? De o eleganță sobră, reținută și, înainte de toate, naturală; i-am admirat ținuta dreaptă, distincția neafectată, echilibrul și seninătatea împlinită. Nu avea nimic strident, nimic dizarmonic, nimic în afara bunului gust - exact așa cum îi este și muzica pe care ne-a lăsat-o. Ulterior, am urmărit cu o și mai mare admirație pasiunea cu care acel artist deja legendar își continua cariera, la peste 90 de ani, susținând zeci de concerte în fiecare lună - cu nimic mai prejos oricărui dirijor de top, dar cu 40, 50 de ani mai tânăr. Ce îl făcea să nu se oprească nu vom ști cu siguranță, probabil, niciodată, dar o ipoteză aș îndrăzni, totuși: poate că însuși Sir Neville Marriner găsea irezistibilă magia muzicii pe care chiar el o crea.

În 1958, când violonistul Neville Marriner a fondat micul său ansamblu instrumental londonez fără dirijor nu s-a gândit la viitoarea activitate concertistică foarte bogată a acestuia. Timpul însă a dovedit că ceea ce părea a fi la început o inițiativă modestă s-a transformat într-una dintre cele mai apreciate formații camerale de pe mapamond. Numele ansamblului vine de la Biserica Saint Martin in the Fields, situată în faimoasa Trafalgar Square din Londra, locul unde muzicienii au susținut primul lor concert în data de 13 noiembrie 1959. În componența orchestrei intrau la acea vreme instrumentiști londonezi foarte valoroși, animați de ideea de a face muzică barocă împreună în mod relaxat, fără o coordonare dirijorală, ca orice ansamblu baroc. La început, orchestra s-a axat pe revitalizarea repertoriului baroc în Anglia, prezentându-și lucrările în biserica "Saint Martin in the Fields". Treptat, pe măsură ce paleta pieselor abordate a început să varieze, instrumentiștii incluzând în programele lor și piese din alte zone stilistice, inclusiv contemporane, componența ansamblului s-a îmbogățit, devenind flexibilă.

Prima înregistrare a Academiei « Saint-Martin-in-the-Fields » a fost realizată în primăvara anului 1961, sub egida unei cunoscute case de discuri din Paris. Din acel moment și până în prezent, discografia orchestrei londoneze s-a îmbogățit treptat, ajungând la peste 500 de sesiuni de înregistrări editate de celebre, o performanță care o situează într-un top exclusivist, al celor mai înregistrate ansambluri din lume.

La un moment dat, Neville Marriner a fost nevoit să renunțe la arcuș și să preia bagheta dirijorală, postură în care s-a și afirmat ulterior. Iar calitatea interpretărilor oferite de acest ansamblu a devenit un reper al vieții muzicale internaționale: reper de excelență, bun gust și echilibru, bună cumpătare.

Reîntâlnire cu muzica lui Sir Neville Marriner, la un an de la trecerea în eternitate - la "Arpeggio" marți, 3 octombrie 2017, de la ora 10,00.

Ștefan Costache