Actualitatea internațională Înapoi

Ultimul pian pe care a cântat și compus Beethoven urmează să fie reconstruit

Publicat: luni, 26 Ianuarie 2026 , ora 0.00
Pianul pe care a cântat și compus Ludwig van Beethoven în ultimul an al vieții sale urmează să fie reconstruit, grație unui proiect coordonat de Institutul de cercetare muzicală "Orpheus" din orașul belgian Gent.

Construit de Conrad Graf, pianul ar fi fost utilizat de Beethoven în perioada când a compus Marea Fugă op. 134 și se află în prezent în colecția Beethoven-Haus din Bonn. Reconstrucția urmărește redarea calităților inițiale ale instrumentului, în acest proces urmând să fie folosite resursele din arhivele Beethoven-Haus și de la Universitatea KU Leuven, puse la dispoziția cercetătorilor implicați în proiect. Este vorba despre fabricantul belgian Chris Maene și pianistul și cercetătorul Tom Beghin de la KU Leuven, cei care vor completa astfel trilogia pianelor lui Beethoven care s-au păstrat până în prezent.

Reconstrucția va fi finalizată la începutul anului 2027, după care pianul va rămâne timp de cinci ani la Orpheus Institute, unde va fi folosit pentru cercetare și concerte, după care va porni într-un turneu european și, ulterior, va intra în posesia Casei memoriale Beethoven din Bonn.
Ana Sireteanu