Agenda de concert
Înapoi
Turneul Național Clasic la puterea a treia. Violoncellissimo revine în toamna 2026 cu ediția a 8-a - ediție aniversară Marin Cazacu
Violoncellissimo, una dintre cele mai cunoscute formații camerale românești, pornește în toamna anului 2026, în cea de-a 8-a ediție a Turneului Național Clasic la puterea a treia. Turneul poartă anul acesta o semnificație particulară: violoncelistul Marin Cazacu, inițiatorul ansamblului și mentorul muzicienilor care îl alcătuiesc, directorul Filarmonicii George Enescu, împlinește 70 de ani, pe 30 septembrie 2026.
Programul ediției a opta continuă direcția deja consolidată a turneului: o traversare sonoră de la baroc la contemporan, cu aranjamente concepute special pentru ansamblu, care valorifică diversitatea timbrală a violoncelului și coeziunea muzicienilor pe scenă. Concertele includ lucrări de Constantin Dimitrescu, David Popper, Astor Piazzolla, alături de reinterpretări ale unor teme din repertoriul internațional.
Ansamblul Violoncellissimo, format la inițiativa lui Marin Cazacu din actuali și foști studenți ai săi, funcționează de peste trei decenii și a susținut primul turneu național în 2019. În cei opt ani de turneu, prezențele internaționale ale ansamblului au inclus concerte la Sala UNESCO din Paris, la Expo 2020 Dubai, la Expo 2025 Osaka, la Madrid, Barcelona, Bruxelles, Washington, Praga si nu numai.
Caracterizat printr-o formulă flexibilă - între patru și o sută de violoncele, în funcție de eveniment, cu o formulă standard de 14 muzicieni - Violoncellissimo a construit un public fidel prin repertoriul său, care traversează baroc, clasic, jazz și aranjamente contemporane, incluzând teme celebre adaptate special pentru formație.
Marin Cazacu s-a născut pe 30 septembrie 1956 și a studiat violoncelul la Liceul de muzică Dinu Lipatti din București, apoi la Conservatorul de stat Ciprian Porumbescu, în clasele profesorilor Serafim Antropov și Aurel Niculescu. Laureat al concursurilor internaționale de la Geneva, Markneukirchen, Leipzig, Bologna și Belgrad, este din 1983 solist concertist al Filarmonicii George Enescu și profesor universitar la Universitatea Națională de Muzică din București. A concertat pe trei continente, sub bagheta unor dirijori ca Ghennadi Rojdestvenski, Cristian Mandeal sau Horia Andreescu, și cântă pe un violoncel Lorenzo Ventapane (1820). Alături de activitatea sa interpretativă, Marin Cazacu a fondat în 1999 Festivalul Internațional Enescu și muzica lumii de la Sinaia și a inițiat proiectul Orchestrelor Naționale de Tineret ale României.
Concertul de la Ateneul Român din 8 noiembrie marchează, prin tradiție, finalul turneului național pe scena de referință a vieții muzicale bucureștene. Concertul de la Roma, dedicat Zilei Naționale a României, continuă prezența ansamblului în Europa și extinde turneul dincolo de granițele țării.
Clasic la puterea a treia. Violoncellissimo este un turneu Pro Contemporania din seria Turnee de poveste.
ITINERAR 2026
MARIN CAZACU - 70
21 august, ora 19 - Sinaia, Sala Casino
avanpremieră în Festivalul "Enescu și Muzica lumii"
27 septembrie, ora 19 - Constanța, Colegiul Național de Arte "Regina Maria"
https://ticketstore.ro/ro/bilete/12715/violoncellissimo-teatrul-naional-de-oper-i-balet-oleg-danovski-constanta
28 septembrie, ora 19 - Râmnicu Vâlcea, Sala Filarmonicii
https://www.bilete.ro/turneul-national-clasic-la-puterea-a-treia-violoncellissimo/turneul-national-clasic-la-puterea-a-treia-violoncellissimo-28-sept-2026/
5 octombrie, ora 18.30 - Iași, Opera Națională Română
10 octombrie, ora 19 - Bistrița, Palatul culturii
11 octombrie , ora 18 - Gilău, Castelul Rákoczi-Bánffy
în Festivalul "Toamna Muzicală Clujeană"
18 octombrie, ora 19 - Deva, Centrul Cultural Drăgan Muntean
1 noiembrie, ora 18 - Slobozia, Centrul Cultural Ionel Perlea, Sala Europa
8 noiembrie, ora 19 - București, Ateneul Român
https://oveit.com/hub/event/turneul-national-clasic-la-puterea-a-treia-viii-PnBANV3X
23 noiembrie, ora 19 - Roma, Palazzo Barberini
Detalii pe www.violoncellissimo.ro și www.turneeedepoveste/violoncellissimo.ro
Spot video ediția 2026: https://youtu.be/NC2xRQbsUGw
Filmul editiei 2025 & Violoncellissimo la Osaka 2025 :
https://www.youtube.com/watch?v=KNolldpdOXE
Filmul ediției 2024: Clasic la puterea a treia - Violoncellissimo, ediția a VI-a, 2024
facebook: https://www.facebook.com/violoncellissimo
instagram:
https://www.instagram.com/__violoncellissimo__?igsh=bHMwbnZ4OXdjNDd4
Tik Tok: https://www.tiktok.com/@violoncellissimo?_t=ZN-8zH4f1FOHtm&_r=1