Evenimentele săptămânii Înapoi

Triplă premieră sub cupola Ateneului Român

Publicat: marți, 26 Ianuarie 2021 , ora 12.33

În 21 ianuarie, Filarmonica "George Enescu" anunța concertul excepțional care marca o triplă premieră: Gabriel Bebeșelea cu primul concert în calitate de dirijor principal al filarmonicii, pianistul Daniel Ciobanu în ipostaza de prim artist în rezidență al filarmonicii, calitate pe care o deține din stagiunea 2020 - 2021 și inaugurarea noului pian Steinway al instituției. Este pentru prima dată în 26 de ani, când, grație donației unei familii care a dorit să-și păstreze anonimatul, un nou pian Steinway a putut fi inaugurat.

În istoria filarmonicii, Daniel Ciobanu este primul artist-în-rezidență. A ales, drept piesă inaugurală a acestui pian, Concertul nr. 23 KV 488 în La major de Wolfgang Amadeus Mozart. Cu doar câteva zile înainte de evoluția pianistului sub cupola Atenului Român, discul său de debut "Choice of the Month" era desemnat cel mai bun album al lunii de către revista franceză Classica, una dintre cele mai prestigioase publicații din lume în domeniul muzicii clasice și jazz-ului. Daniel Ciobanu, unul dintre cei mai apreciați pianiști din tânăra generație, s-a afirmat pe plan internațional după ce a câștigat, în anul 2017, Premiul al II-lea în cadrul Concursului Arthur Rubinstein de la Tel Aviv. A concertat pe scene importante precum Carnegie Hall, Elbphilharmonie din Hamburg, Gewandhaus din Leipzig, Konzerthaus din Berlin și a susținut turnee în Japonia, China, Taiwan, Africa de Sud și Brazilia. În 2017, Daniel Ciobanu a fondat în România "Neamț Music Festival", creând o platformă internațională pentru tinerii artiști. Pe parcursul festivalului, muzicienii invitați prezintă atât un repertoriu clasic, cât și muzică de jazz sau proiecte experimentale.

În 21 ianuarie, Daniel Ciobanu a concertat alături Orchestra Filarmonicii "George Enescu", dirijată de Gabriel Bebeșelea. A fost primul concert în calitate de dirijor principal al filarmonicii. "E o orchestră cu care am avut o legătură specială - mărturisea dirijorul, adăugând - ne-am bucurat întotdeauna de o alchimie care a fost, bineînțeles, foarte mult susținută și de energia de sub cupola Ateneului. Sunt sigur că împreună vom realiza lucruri foarte frumoase, atâta timp cât reușim să trecem peste această perioadă în care siguranța muzicienilor și siguranța publicului sunt cel mai important lucru" Este unul dintre cei mai solicitați dirijori români pe scenele internaționale, unde a dirijat deja orchestre precum: Orchestra Filarmonică Regală din Londra, Rundfunk-Sinfonieorchester și Konzerthausorchester din Berlin, Orchestra Simfonică Academică de Stat "Evgeny Svetlanov" din Rusia și Orchestra Simfonică din Singapore. Pentru primul concert în calitate de dirijor principal al Filarmonicii "George Enescu", Gabriel Bebeșelea a ales Simfonia nr. 49 în fa minor "La Passione" din creația lui Joseph Haydn.

Înregistrarea acestui eveniment este programată joi, 28 ianuarie 2021, ora 19.00, la Concertele RRM.

Jeanine Costache