Știri muzicale din țară Înapoi

Trei evenimente pe agenda Festivalului „Brave New Music" de la Sibiu

Publicat: miercuri, 12 Noiembrie 2025 , ora 0.00

În această perioadă este în desfășurare cea de a VI-a ediție a Festivalului „Brave New Music" organizat de Filarmonica din Sibiu. În acest context, publicului sibian îi este propus astăzi, 12 noiembrie 2025, o serie de trei evenimente.

De la ora 11:00, în foaierul Hotelului „Împăratul Romanilor”, se desfășoară conferința „Intersecții muzicale între clasic și contemporan”, avându-i ca invitați pe artistul vizual Florin Viorel, Raluca Teodorescu, manager interimar al Muzeului Național Brukenthal și Răzvan Pop, directorul Bibliotecii Astra, într-un dialog moderat de Cătălin Sava.Accesul publicului și al presei este liber, în limita locurilor disponibile.

Ziua festivalieră continuă la ora 15:00 cu un masterclass de vioară susținut de Alexandru Marian, concertmaistru al Orchestrei de Cameră Radio.

Seara, de la ora 19:00, Sala Thalia găzduiește un recital de muzică contemporană susținut de pianistul Ioan Mihăilescu, violonista Paula Gherasim și Michael Blescun la percuție. Programul include lucrări semnate de Livia Teodorescu-Ciocănea, Dan Dediu, Remus Georgescu, Casey Cangelosi, Michio Kitazume, Keiko Abe și Mihai Popean. Coordonarea artistică îi revine lui Matei Rogoz.

Ioana Țintea