Înapoi
Transmisiuni directe internaționale – Noiembrie 2025
Radio România Muzical este singurul post românesc care vă oferă posibilitatea de a asculta în direct concerte de pe marile scene ale muzicii clasice contemporane.
Miercuri, 5 noiembrie 2025, ora 21.00
Transmisiune în direct de la Milano. Wolfgang Amadeus Mozart - Opera "Così fan tutte", cu soprana Elsa Dreisig - în rolul Fiordiligi, mezzosoprana Nina van Essen - în rolul Dorabella, soprana Sandrine Piau - în rolul Despina, baritonul Luca Micheletti - în rolul Guglielmo, tenorul Giovanni Sala - în rolul Ferrando și bas-baritonul Gerald Finley - în rolul Don Alfonso. Își dau concursul: Corul și Orchestra Teatrului La Scala din Milano. Dirijor Alexander Soddy.
Vineri 7 noiembrie 2025, ora 21.00
Transmisiune directă de la Saarbrücken. Muzica de la Curțile europene (II). Concert susținut de Orchestra Filarmonică a Radiodifuziunii Germane din Saarbrücken Kaiserslautern la Sala de concerte din Saarbrücken. Dirijor Josep Pons. Solist violonistul Frank Peter Zimmermann. John Dowland - "Lachrimae antiquae"; Ludwig van Beethoven - Concertul op. 61 în Re major pentru vioară și orchestră; Jean-Philippe Rameau - Suita din opera "Dardanus"; Maurice Ravel - "La mormântul lui Couperin".
Joi, 13 noiembrie 2025, ora 21.00
Transmisiune directă de la Hamburg. Concert susținut de Orchestra Elbphilharmonie la Elbphilharmonie din Hamburg. Dirijor Herbert Blomstedt. Anton Bruckner - Simfonia a IX-a în re minor.
Vineri, 14 noiembrie 2025, ora 21.00
Transmisiune directă de la Frankfurt. Concert susținut de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Frankfurt la Alte Oper din Frankfurt. Dirijor Manfred Honeck. Solist violonistul Leonidas Kavakos. Johannes Brahms - Concertul op. 77 în Re major pentru vioară și orchestră; Anton Bruckner - Simfonia a IX-a în re minor.
Luni, 17 noiembrie 2025, ora 21.00
Transmisiune directă de la Praga. Concert susținut de Corul Filarmonic din Praga și de Orchestra Filarmonică Cehă la Rudolfinum din Praga. Dirijor Sakari Oramo. Soliste: soprana Lucy Crowe și mezzosoprana Okka von der Damerau. Gustav Mahler - Simfonia a II-a în do minor "Învierea".
Joi, 27 noiembrie 2025, ora 21.00
Transmisiune directă de la Copenhaga. Concert susținut de Orchestra Simfonică Națională Daneză la Sala de concerte din Copenhaga. Dirijoare Elim Chan. Solist pianistul Kirill Gerstein. Johannes Brahms - Concertul nr. 1 op. 15 în re minor pentru pian și orchestră; Franz Schubert - Entr'acte nr. 3 din opera "Rosamunde"; Dmitri Șostakovich - Simfonia a IX-a op. 70 în Mi bemol major.
Vineri, 28 noiembrie 2025, ora 21.00
Transmisiune directă de la Hamburg. Concert susținut de Orchestra Elbphilharmonie la Elbphilharmonie din Hamburg. Dirijor Andris Poga. Solist baritonul Konstantin Krimmel. Arthur Honegger - Simfonia a III-a "Litugică"; Ralph Vaughan Williams - Ciclul "Cântece de călătorie" pentru voce și orchestră; Richard Strauss - Poemul simfonic op. 24 "Moarte și transfigurație" .