Lisette Oropesa, evoluaţi într-o serie de şase spectacole cu opera Puritanii de Vincenzo Bellini, o producţie nouă a Operei Metropolitan din New York. Este vorba despre o montare clasică. Cum vă simțiți pe scenă în aceste veșminte de inspiraţie istorică, cum vă simţiţi, din punct de vedere acustic, în spațiul creat de regizorul Charles Edwards?

Uimitor. E absolut uimitor. Acustica este uimitoare. De fapt, acustica este unul dintre cele mai bune lucruri în această producţie. Pentru că decorul este din lemn și e ca o casă de întâlniri, un spaţiu ce reflectă sunetul în orice direcție cânți. Poți cânta spre stânga, poți cânta spre dreapta. În plus, acustica este frumoasă la Met în general pentru noi toți. Puritanii este bel canto, dar multe momente au orchestrații destul de bogate. Așa că din când în când ne îngrijoram şi ne întrebam - Dumnezeule, o să fie acustica o problemă? Pentru că ești într-o sală mare. Dar, sincer, decorul e atât de bun încât acustica este perfectă.

Această producție are o singură distribuție la Met, un lucru des întâlnit în ultima vreme. Vine acest lucru la pachet cu un set diferit de responsabilități? Sau sunteți deja obișnuită cu acest tip de montare, în care sunteți singura responsabilă pentru rolul Elvia în toate cele șase reprezentații?

Șase reprezentații nici nu e chiar așa rău. Eu și Larry Brownlee am fost singurii la Paris pentru zece reprezentații. Așa că acum, având cea experiență de la Paris, nici aceasta, de la Met, nu îmi mai pare atât de descurajantă. Pentru că sunt mai puține reprezentații. Dar presiunea este foarte mare, desigur, pentru că este o producție nouă şi pentru că este vorba despre Met. Avem şi o transmisiune directă, după cum știți. Așa că pune puțin mai multă presiune, desigur, avem parte de încă mai multă vizibilitate. Dar sunt fericită că am acum ceva experiență cu rolul şi nu simt că mă depăşeşte. În repetiții, am cântat pe voce în fiecare zi. E genul de rol pe care trebuie să-l cânți mult în fiecare zi. Nu e ușor. Trebuie să-l pui cu adevărat în vocea ta.

Vă rog să vă întoarceți la prima dvs. întâlnire cu Elvira, cu I puritani şi să ne împărtăşiţi ce anume v-a atras iniţial la acest rol?

Mama mea a cântat I Puritani la recitalul ei când era studentă la masterat la universitate. A cântat această arie. Acesta a fost recitalul ei. Aveam o înregistrare cu acest moment, pe care o ascultam când eram copil. Am auzit-o cântând-o. M-am gândit întotdeauna la acest rol și la cel din Traviata, pentru că mama mea a cântat și Traviata - sunt roluri pe care le asociam întotdeauna cu mama mea. Când am început să merg la universitate, când am intrat în programul Met Young Artist și studiam roluri pentru audiții și arii pentru audiții, aceasta a fost una dintre cele pe care le-am lucrat pentru că o iubesc atât de mult și e atât de provocatoare. Voiam să fac treabă bună. Așa că foloseam deja această arie, Qui la voce, pentru audiții și lucruri de genul acesta tot timpul. Eram deja familiarizată cu aria, deci. Dar nu şi cu rolul, pe nu am avut șansa să încep să-l studiez cu adevărat până când nu am avut un contract, o ofertă. Iar oferta a fost să cânt concertul pe care l-am făcut la Napoli, pentru că eu eram deja foarte interesată, voiam să cânt acest rol deja de un an, dar nu e genul de operă pe care orice instituţie de operă îl va face pur și simplu. E nevoie de oamenii potriviți, toate condițiile trebuie să fie întrunite. Nu poți să ai doar soprana.

Ai nevoie de patru persoane, patru persoane extraordinare care să cânte - Cvartetul Puritanii

Da, brava, exact. Aşa că degeaba eram eu deja pregătită; totul trebuia pus la un loc și timingul și producția, și știi cum sunt lucrurile în zilele noastre. Apoi a venit pandemia, așa că multe lucruri se mișcau mai încet și Operele încercau doar să rămână pe linia de plutire. Aşa că este uimitor că Met a acceptat să pună în scenă o producție mare nouă de I Puritani, este absolut uimitor, pentru că au trecut 50 de ani de când au montat-o ultima dată. Și chiar și producția pe care am făcut-o la Paris, trecuseră câțiva ani de când o puseseră în scenă. Deci nu e o operă ușor de realizat, așa că deși am cerut insistent să o cânt și m-am pregătit pentru ea, am început să o cânt doar când aveam 40 de ani. Sunt fericită că revine acum pe marile scene. Asta e tot ce pot spune.

Deci Napoli a fost debutul dumneavoastră în rol ?

Da. Absolut, a fost debutul meu. Da, da, da, da. Și am fost atât de fericită că am avut șansa să o fac mai întâi în concert. Cum am spus, nu e deloc o operă ușor de făcut, dar e extraordinară. Merită atât de mult, dar trebuie cu adevărat să ai toate circumstanțele potrivite.

I Puritani lui Bellini este un splendid exemplu de operă belcantistă. Există mulți cântăreți care spun că tehnica bel canto de cânt poate fi folosită aproape în orice alt stil de operă, fie că vorbim despre creaţii de Mozart, Verdi sau Puccini, nu doar Bellini și Rossini și Donizetti. Sigur, nu se aplică cu adevărat muzicii foarte moderne pentru că nu mai există linii melodice în sensul tradițional al cuvântului.

Da, e adevărat.

Credeți că acesta este sau ar putea fi un mod valid de a aborda opera? Cu tehnică de bel canto?

Cred că depinde, de fapt. Tehnica bel canto, tehnica italiană, e un lucru. Stilul bel canto este, sigur, altceva. Unii compozitori pur și simplu nu au compus în stil bel canto. O grand opera franceză nu e scrisă în stil bel canto. S-ar putea să ai câteva coloraturi, s-ar putea să ai câteva momente lirice unde folosești tehnica italiană, dar tot cânți în limba franceză, așa că trebuie cumva să respecți fiecare stil individual pentru a avea cel mai bun rezultat. Totuși, cred că poți aborda Handel ca bel canto, pentru că Handel, pentru mine, este primul compozitor belcantist. Poți cânta Verdi. Mult din Verdi poate fi făcut în stilul bel canto pentru că este cu adevărat operă bel canto. Multe din operele lui Verdi au fost scrise în stilul bel canto. Și de asemenea Rossini, și Donizetti, și Verdi toți au scris grand opera franceză. Deci sunt câteva exemple unde ai bel canto italian, francez. Cred că depinde și de timbrul vocii. Apoi, chiar și ceva Wagner poate fi cântat cu tehnica școlii italiene. Sunt mulţi cei care sunt de părere că Wagner sună cel mai bine când e cântat ca și cum ar fi bel canto italian, ca și cum ar fi Bellini. Dar e drept că Wagner era un mare admirator al lui Bellini. Deci cred că depinde cu adevărat de compozitor şi de scriitura vocală, de ce a vrut compozitorul. Dacă poți aplica principiile, sună grozav. Deci da, răspunsul e da.

Ați menționat una din ariile Elvirei, Qui la voce sua suave. Care sunt, din perspectiva dumneavoastră, cele mai solicitante momente din operă? Pentru că aveți fraze lungi, sunete foarte înalte, coloratură și așa mai departe. Rolul în sine este foarte amplu, cântaţi mult aici.

Da, e un rol uriaș. E foarte lung. Și sincer, duetul cu tenorul de la sfârșit este probabil cea mai grea parte, tocmai pentru că vine la final, după ce ai cântat deja scena nebuniei, ai cântat polacca, și ai cântat finalul mare, Vieni al tempio, și te gândești: Oh, am terminat! Și apoi realizezi - stai, nu, nu am terminat. Mai am încă. Și de fapt, acest duet, Vieni fra queste braccia este extrem de dramatic. E frumos, dar Doamne, e atât de greu și solicitant! Și pentru mine, asta e probabil cel mai grea, cea mai solicitantă parte a rolului, acest duet. Sincer, doar din cauza timingului. Pentru că dacă îl cânţi de unul singur, e un lucru. Dar când îl cânți în contextul rolului, e altceva.

Nu știu de ce m-a făcut să mă gândesc acum la Non Più Mesta

E o comparaţie foarte bună.

Pentru că e de asemenea plasată la sfârșitul operei (Cenușăreasa), și e și foarte lungă și dificilă. Chiar dacă vorbim despre o arie, nu despre un duet dar...

...toată lumea o așteaptă. Exact. Toată lumea așteaptă Non Più Mesta.

Deci da, trebuie să ai și foarte multă rezistență în aceste opere

Da. De multe ori în aceste opere belcantiste există un final mare pentru soprană. Exact. Ei bine, aici nu e un final mare, pentru că aria mare e de fapt pentru tenor. Pentru că el cântă Credeasi, misera cu un contra fa. Și e atât de dificil. Și el cântă deja pe scenă de o oră în momentul în care ajunge să cânte Credeasi, misera. Deci e extrem de intens și pentru tenor, acest ultim act.

Da, pentru toată lumea. Dar e o mare plăcere pentru noi, ascultătorii!

Oh, știu. E atât de frumos. Oh, știu. E atât de grozav.

Cu tenorul Lawrence Brownlee ați cântat și la Paris în Puritanii și ați și înregistrat albumul cu opera. Cum ați descrie colaborarea cu Lawrence Brownlee, un extraordinar cântăreț? Simțiți că aveți o chimie specială pe scenă?

Cred că da. Eu și Larry suntem prieteni. Avem o relație bună ca prieteni. Ne respectăm unul pe celălalt foarte mult. E un ascultător grozav pe scenă. E un coleg grozav. E foarte respectuos. Avem o relație de prietenie și în afara scenei. E pur și simplu o persoană minunată. Face întotdeauna lucruri pentru alți oameni. Îi ajută foarte mult și pe cântăreții mai tineri. E minunat, cu adevărat minunat! Adică, pot spune doar lucruri bune despre Larry. E cu adevărat un prieten grozav și o persoană grozavă și are toate calitățile pe care ți le-ai putea dori vreodată la o persoană. În plus e și tenor. Și e foarte bun. Și e foarte amabil. E fenomenal. Ce altceva ți-ai putea dori mai mult?

Ce frumos! Pentru această serie de spectacole sunteți din nou sub bagheta dirijorală a lui Marco Armiliato. Cum vă înțelegeți cu șeful de orchestră îb acest context, în care presiunea este încă mai mare decât de obicei, fiind vorba despre o producție nouă și despre o operă care nu a mai fost cântată de 50 de ani la Met?

Corect. Da, dar Marco e minunat. Am făcut multe opere cu el și e fantastic. E un dirijor foarte, foarte, foarte bun. E minunat cu cântăreții. Cunoaște tot repertoriul pe de rost. E pur și simplu minunat. Ne oferă foarte multă atenție și grijă nouă, cântăreților, e uimitor. În plus e cea mai pozitivă persoană pe care cred că am întâlnit-o vreodată. E mereu fericit, mereu zâmbitor, are mereu ceva frumos de spus. Marco e minunat. Are o energie grozavă. Iar atunci când această energie se transmite de la dirijor până la cântăreții din distribuție, lucrurile se întâmplă firesc.

Când vine vorba de această ultimă creație scenică a lui Bellini, aveți albume sau cântăreți preferați, soprane și tenori din trecut sau din prezent pe care îi admirați mult în această partitură?

O iubesc pe Angela Gheorghiu! Ea este unul dintre idolii mei. O iubesc și suntem foarte apropiate. Sigur, atât de apropiate cât putem fi, având în vedere că nu ne-am mai văzut de mult timp. Dar ea îmi scrie mesaje de ziua mea de naștere, eu îi urez, prin mesaje, de ziua ei. E o divă pe care o iubesc, cu care am lucrat înainte și pe care o admir. Cred că va veni la premiera cu Puritanii, dacă nu mă înșel. Cred că agentul ei sau cineva mi-a spus că va fi acolo. Aștept cu nerăbdare să o văd.

Aveți și un tenor preferat?

Ștefan Pop nu vine tot din România?

Ba, da!

Am făcut Lucia di Lammermoor împreună și apoi am făcut Traviata la Berlin împreună. E grozav, îl iubesc! E o persoană minunată. E și foarte distractiv să fii în preajma lui. E un cântăreț fantastic, absolut fantastic! Pur și simplu strălucit. De fapt și primul meu colaborator pianist aici, la Met, Vlad Iftinca este român. A fost unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai mei, mai ales când eram tânără artistă aici la Met. A fost corepetitorul meu și m-a învățat atât de multe despre bel canto și repertoriul spaniol; tot Vlad a cântat la pian și pe prima mea înregistrare, pe albumul Within Without, primul meu disc de recital. Așa că aveți un grup frumos de artiști români incredibili, cu care eu lucrez. Mă bucur că acum am șansa pentru prima dată, să spun și în mass-media din România cât de minunați sunt artiștii voștri! Mulțumesc!

Ne bucurăm mereu să auzim asta! Revenind la Elvira lui Bellini, pe care urmează să o interpretați curând și la Londra - credeți că rolul v-a extins identitatea vocală, a schimbat relația dumneavoastră cu belcanto?

Da, de fapt, și vă spun de ce. Este din cauză că rolul nu are o tessitura reală. Nu are! E înalt și apoi e grav, e iar sus și apoi e jos. Și nu se poziționează cu adevărat într-un anume registru. Și din cauza asta eu trebuie să muncesc constant. Mereu trebuie să "schimb vitezele" vocii mele, pentru că nu cânt în registrul acut și nici în cel mediu sau grav, așa că mereu trebuie să alerg de colo-colo, e ca și cum ai urca și coborî scările alergând. Și ce se întâmplă când urci și cobori scările alergând? Devii atletic, ești mult mai în formă. Devii mai puternic. Și asta e grozav pentru mine pentru că eu chiar simt că e puțin ca Traviata, dar Traviata are mai multă tessitura decât Elvira. Traviata cântă mult mai mult într-un anumit registru, pe când Elvira este realmente sus, jos, sus, jos, sus, jos. Și din cauza asta, mă face să trebuiască să muncesc foarte mult, ceea ce cred că mă face cu adevărat o cântăreață mai bună. E ceva ce trebuie antrenat în fiecare zi, de asta am cântat în fiecare zi pe voce la repetiții. În fiecare zi am cântat, pentru că trebuie! Nu este un rol pe care să îl poți doar marca. E prea mult sus și jos. Marcând, aproape te obpsești mai mult.

De alergat alergați nu doar metaforic, vocal, ci și în realitate, fizic. Uneori chiar maratoane. Vă ajută în cântat și în jocul scenic acest stil de viață?

Da! Vocea ta este o oglindire a sănătății tale. Vocea ta este o oglindire a sănătății tale! Dacă ești sănătos, vocea ta, atâta timp cât lucrezi cu o tehnică bună, va reflecta asta. Dacă nu ești într-o stare bună de sănătate, asta se va resimți și în voce. Dacă ești slăbit, dacă ești obosit, dacă ești supărat, dacă ești emoțional, dacă te îmbolnăvești - vocea ta este prima care dezvăluie toate aceste lucruri. Da, îmi place să alerg, dar îmi place și să fac drumeții, și îmi place să mă plimb și să mănânc mâncare sănătoasă, pentru că asta îmi ajută stomacul. Mă ajută, desigur, și să nu câștig în greutate și să rămân în formă și sănătoasă, dar îmi ajută și cântatul, Irina. Absolut. Absolut.

În plus, în zilele noastre nu există producție, chiar dacă e vorba despre una tradițională, cum e cea de acum, în care să stai și cânți. Nu mai există așa ceva! Zilele astea au trecut. Acum stai, apoi mergi pe scări, te urci pe masă, acum ești pe podea, apoi ești sus. Trebuie să urc echivalentul a două etaje în această producție, de câteva ori. Deci, e ceva ce nu poți evita. Trebuie să fii în formă. Cel puțin destul de în formă pentru corpul tău. Asta nu înseamnă că trebuie să fii subțire. Înseamnă doar că trebuie să fii puternic.