Stagiunea muzicală Radio continuă vineri, 6 decembrie, cu un concert susținut de Orchestra Națională Radio, dirijată de Gabriel Bebeșelea. Despre revenirea la conducerea ansamblului bucureștean, Gabriel Bebeșelea - într-un interviu oferit colegei noastre, Ioana Țintea.

Domnule Gabriel Bebeșelea, o seară Antonin Dvorak este ceea ce propuneți publicului de la Sala Radio. Cum a influențat muzica acestui compozitor ceh dezvoltarea dumneavoastră artistică de-a lungul timpului?

E un compozitor cu care mă întâlnesc extraordinar de des și mă bucur foarte mult că am avut ocazia și șansa să învăț de la muzicieni din orchestre pragheze, colaborând deseori cu Filarmonica din Praga și dirijând chiar această simfonie a IX-a, Simfonia a VIII-a, Simfonia a VII-a cu acești muzicieni care știu ce înseamnă tradiția în muzica lui Dvorak, dar, mai ales, cunosc sonoritatea acesteia, pentru că e un sunt special, e o combinație între sunetul lui Brahms (pentru că Dvorak a fost un tributar muzicii brahmsiene) cu aceste inflexiuni tipic cehe, cu influențe aș spune folclorice, dar cu stileme provenite din folclorul ceh.

Simfonia a IX-a "Din lumea nouă" de Dvorak este pe lista celor mai cunoscute lucrări din repertoriul simfonic. Cum o descrieți?

Una dintre cele mai pline de energie și nostalgie lucrări compuse vreodată, pentru că în această simfonie este vorba în primul rând despre dorul de casă al lui Dvorak. El activa la New York, era directorul conservatorului de acolo și-și amintea deseori de Praga și de Vltava, despre care a și scris foarte mult și a și compus foarte mult. Iar această simfonie, chiar dacă se numește "Din lumea nouă", exprimă mai mult sentimentele lui de dor de casă, mai mult decât ceea ce a descoperit din punct de vedere muzical în Statele Unite. De acea, este vorba în primul rând despre nostalgie. Și, poate, publicul larg descoperă cea mai cunoscută parte, partea a doua, care e prezentă într-o multitudine de filme, este coloană sonoră în mai multe pelicule extrem de celebre și este o piesă în care dorul e sentimentul preponderent.

Dvorak a fost un compozitor european foarte îndrăgit în Statele Unite ale Americii. Ce credeți că face ca muzica lui să fie atât de apreciată pe plan mondial?

În primul rând, cred că e această ingeniozitate în utilizarea micromaterialelor. El prelucrează o temă într-un mod extrem de inteligent și o modalitate nemaiîntâlnită până la el; o fragmentează, o scindează și o folosește pe tot parcursul unei lucrări în așa fel încât publicul, chiar dacă nu sesizează de facto tema respectivă, tot timpul este angrenat în muzica lui Dvorak din acest motiv, că folosește de fapt același material de la început până la sfârșit. Totul se regăsește în începutul unei lucrări scrise de el. Și-atunci, modalitatea în care acesta dezvoltă materialul incipient e, după cum ziceam, cârligul de care se agață publicul fără să vrea.

Cum a fost revederea cu muzicienii Orchestrei Naționale Radio și cum decurg repetițiile?

De fiecare dată, cu muzicienii Orchestrei Naționale Radio am o relație extrem de colegială, jovială. Repetițiile decurg foarte bine. E o atmosferă foarte plăcută, dar e o atmosferă de lucru. Și chiar dacă e o simfonie extrem de des cântată, tot timpul eu personal descopăr lucruri noi în ea și m-am bucurat foarte mult că la repetiții, împreună cu colegii din Orchestra Națională Radio, am reușit să căutăm noi sonorități să căutăm sens muzicii respective și să încercăm să descoperim anumite culori mai neobișnuite în această muzică cinematografică de-a dreptul uneori.

Ați mai colaborat cu tânărul violoncelist Jan Sekaci până acum?

Nu, nu am mai colaborat în această ipostază de solist, dar îl cunosc de mai mult timp pentru că a cântat în orchestre pe care le-am dirijat, inclusiv orchestrele de tineret, ne-am întâlnit și în cadrul Fundației Principesa Margareta a României. Apreciez foarte mult saltul pe care l-a realizat din punct de vedere muzical și evoluția extraordinară pe care o are, așa că nu opt decât să mă bucur că o să colaborăm într-o altă capodoperă a lui Dvorak, Concertul pentru violoncel.