Știri muzicale din țară Înapoi

„Creațiunile lui Prometeu”/„Bodies & Emotions”, pe afișul Operei Naționale Române din Timișoara

Publicat: joi, 6 Iunie 2024 , ora 0.00

Pe scena Operei Naționale Române din Timișoara se desfășoară astăzi, 6 iunie 2024, dipticul reunind spectacolele "Creațiunile lui Prometeu" de Ludwig van Beethoven și "Bodies & Emotions", un spectacol care aduce în fața publicului extrase din coloanele sonore ale unor filme precum Game of Thrones, Matrix, Interstellar și altele.

În cadrul primului spectacol, evoluează, printre alții, balerinii Antonin Faraut, Andrea Chiappetta și Carla Dukai, în compania Orchestrei și Ansamblului de balet ale Operei Naționale Române din Timișoara. Iar cel de-al doilea spectacol al serii îi aduce pe scenă, în postură solistică, pe balerinii Codruța Bălan, Andreea Mirea, Gustavo Ferreira și Sergiu Mihalic, între alții.

Ambele spectacole vor fi prezentate în regia și coregrafia lui Ovidiu Matei Iancu. Ora de începere este 19:00, iar conducerea dirijorală va fi asigurată de Friedrich Pfeiffer.

Sarah Natsis