Vlad Maistorovici, lucrarea dumneavoastră Mic tesseract armonic pentru orchestră de cameră va fi prezentată în primă audiție românească miercuri, la Sala Radio, în cadrul Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi. Cum ați descrie această lucrare pentru cei care o vor asculta, fie că se află în public sau urmăresc transmisiunea în direct la Radio România Muzical?

Este o lucrare care, pe de-o parte, recuperează din stilurile vechi - e bazată pe un coral de altfel celebru, multă vreme atribuit lui Bach, dar recent specialiștii au ajuns la concluzia că a fost probabil scris de contemporanul lui Bach, J. Heinichen... Așadar, acest mic labirint armonic, care este destul de cunoscut publicului larg, nu doar melomanilor, ci și iubitorilor artei lui Maurits Cornelis Escher. Această lucrare am scris-o cu ocazia aniversării care a avut loc anul trecut și în cadrul proiectului Metamorfoze după Escher pe care l-am realizat la Haga; subtitlul lucrării este chiar Hiperbolizare pentru orchestră de cameră. Așadar, e o invitație pentru public de a vizualiza cu ochiul minții acest univers multidimensional al unui tesseract.

Cum apreciați asocierea dintre lucrarea dumneavoastră și celelalte trei, compuse de Octavian Nemescu, Mihai Măniceanu și Livia Teodorescu-Ciocănea, două dintre ele fiind prezentate în primă audiție absolută? Putem observa un fir comun?

Programul este foarte divers și va purta publicul printr-o întreagă aventură muzicală. Cu siguranță, asta este și ethosul festivalului Săptămâna Internațională a Muzicii Noi. Acest program cred că va da posibilitatea publicului să asculte muzicienii de pe scenă în toată versatilitatea lor.

Începem programul cu lucrarea Scara lăuntrică de Octavian Nemescu, un monument sonic, un omagiu adus curajului în fața opresiunii. Lucrarea are o dramaturgie abstractă și, în această dramaturgie dintre instrumentele acustice de pe scenă și elementul electronic întrezărim și sonorități care vor fi recunoscute de publicul larg. E un program care urmează o aventură muzicală contemporană, dar cu multă deschidere către repertoriul consacrat.

Concertul de percuție de Mihai Măniceanu este structurat pe calapodul unui concert clasic în trei părți, cu o parte lentă, și avem ocazia chiar să urmărim o întrecere între lumea extravagantă a instrumentelor de percuție, extrem de diversă, un multivers, nu-i așa?, și, pe de altă parte, în întrecere cu sonoritățile orchestrale foarte dinamice, energice.

Concertul se încheie cu Cantata "L'Isolement" de Livia Teodorescu-Ciocănea. Este o lucrare, așa cum am putut afla chiar de la autoare, este o abordare meta-modernistă cu mijloace contemporane, cu sonorități contemporane, cu suflu romantic, care deși prezintă publicului sonorități chiar exotice, multă culoare, suflul este unul romantic, transmite multă emoție, aș spune.

Care este cea mai importantă îndatorire a unui dirijor când este în fața unei lucrări pe care o prezintă pentru prima oară?

Este o ocazie pentru noi, ca interpreți, să descoperim teritorii noi. Cu siguranță, primul nostru mediu de comunicare cu autorul este prin partitură, dar atunci când ai ocazia să cunoști personal compozitorul, poți merge mai departe și poți afla mai ușor ce a stat în spatele mesajului codat în partitură. Responsabilitatea cred că este pentru noi, interpreții, să recepționăm, să asimilăm multă informație în timp destul de scurt... și aici trebuie să spun că e o mare plăcere să lucrez cu colegii de la Orchestra de Cameră Radio. Avem un mod de lucru foarte concentrat și foarte receptiv și, cum spuneam, un astfel de program înseamnă foarte multă informație care trebuie asimilată, care apoi să fie exprimată în rezultatul interpretativ. Asta este... nu i-aș spune provocarea, este aventura pregătirii unui astfel de program care, pe de-o parte, necesită multă concentrare, dar dă ocazia muzicienilor de pe scenă să se exprime în toată versatilitatea lor.

Photo: Giorgia Bertazzi