Actualitatea internațională Înapoi
Tiberiu Soare - concert la Filarmonica din Sofia
După ce vineri, 14 februarie, a dirijat concertul dedicat Zilei Îndrăgostiților susținut de Orchestra Națională Radio și violonistul Alexandru Tomescu la Sala Radio, unde spectatorii au asaltat casa de bilete pentru ultimele locuri în picioare, Tiberiu Soare, dirijor principal al Orchestrelor și Corurilor Radio România este invitat să conducă astăzi, 20 februarie 2014, Filarmonica din Sofia.
Programul concertului de la Sofia include Rapsodia Română op. 11 nr. 1 de George Enescu, pe care în mai 2014 Tiberiu Soare o dirija în fruntea Orchestrei Naționale Radio în cel mai longeviv festival muzical din China, la Shanghai. Publicul va mai putea audia Fantezia de François Borne pe teme din Carmen de Georges Bizet și poemul simfonic "Așa grăit-a Zarathustra" de Richard Strauss, sub semnul celor 150 de ani de la nașterea marelui compozitor romantic german.