Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Tenorul Jonas Kaufmann pentru prima dată în România

Publicat: vineri, 5 Decembrie 2025 , ora 0.00

Tenorul Jonas Kaufmann, una dintre cele mai importante voci ale scenei lirice contemporane, va concerta pentru prima dată în România joi, 11 decembrie 2025, la Sala Palatului din București. Renumitul muzician va fi acompaniat de Orchestra Simfonică Valahia, sub bagheta dirijorului german Jochen Rieder.

În program sunt anunțate pagini din creația lirică a unor compozitori precum Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini și Umberto Giordano, dar și lucrări de inspirație romantică și canzonete italiene. Invitata serii este soprana Paula Iancic, solistă a Operei Naționale București.

Concertul va începe la ora 19:30.

Ioana Țintea